Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Din 1990 încoace, de când a redevenit Ziua Naţională a României, parcă nici un 1 Decembrie nu a prins conducătorii acestei ţări într-o stare de confuzie mai mare decât anul acesta.

Cele două evenimente principale de săptămâna trecută au evidenţiat mai bine ca niciodată că marea majoritate a politicienilor, de la cei mai detestabili la cei mai onorabili, fie habar nu (mai) au ce ar trebui să facă pentru binele celor pe care îi conduc, fie nu înţeleg că majoritatea lucrurilor pe care le aşteptăm de la ei sunt chestiuni de bun-simţ. Fie nu pot distinge interesele pe termen lung de cele conjuncturale, între cele naţionale şi cele pur egoiste, fie sunt dispuşi să ne sacrifice pe toţi ceilalţi pentru ca ei să rămână cât mai mult la putere.

Să le luăm pe rând. Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est. Un eveniment important, cu reale semnificaţii pozitive, a fost hiperbolizat într-un mod grotesc. Motivul: câştigarea de capital politic pe ideea că USL şi Victor Ponta i-au convins pe chinezi să îşi reverse avuţia asupra noastră.

Această megaproducţie propagandistică are în miezul ei două minciuni. Una este că investiţiile de miliarde de euro promise de chinezi sunt ca şi realizate o dată cu semnarea documentelor de către premierii celor două ţări. Nici vorbă să fie aşa.

Parafarea memorandumurilor şi acordurilor de investiţii nu garantează nimic, iar diavolul se ascunde, ca de obicei, în detalii. Aceste detalii, respectiv pretenţiile Chinei în schimbul banilor pe care ni-i dă, au făcut ca în trecut a doua mare putere economică a lumii să rateze investiţii similare în alte ţări europene. În România, de exemplu, China Communications Construction Company a pierdut competiţia pentru construirea Autostrăzii Comarnic-Braşov, în final, pentru că nu i s-a permis să aducă toată forţa de muncă şi materialele din China.

Motive asemănătoare sau foarte diferite au făcut ca rezultatele concrete ale ediţiei anterioare a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală, desfăşurată, în 2012, la Varşovia, să fie submediocre. După cum constata recent agenţia France Press, într-o excelentă analiză, nici Polonia, gazda Forumului, dar nici Cehia, Slovacia sau ţările baltice nu au devenit, în anul şi jumătate care a trecut, beneficiare ale vreunei investiţii semnificative din partea Chinei. Cu toate că şi la Varşovia Wen Jiabao, predecesorul premierului Li, promitea ferm linii de credit şi fonduri de 10 miliarde de dolari.

A doua minciună strecurată de cei plătiţi să facă din Forumul cu China o imensă victorie economică a actualei puteri nu este deloc una benignă. Direct sau implicit, politicienii USL şi comentatorii de casă au subliniat că investiţiile chineze reprezintă o mană cerească deoarece Europa şi SUA, lovite de criză sau chiar răuvoitoare, investesc din ce în ce mai puţin în România.

Ce ignoră asemenea poziţionări este că, dincolo de situaţia economică încă fragilă a Europei şi a Statelor Unite, România a pierdut şi pierde în continuare investiţii din cauza birocraţiei, a corupţiei, a justiţiei, a infrastructurii, a lipsei de predictibilitate legislativă şi tot aşa.

A prezenta potenţialul influx de capital chinez ca pe un colac de salvare care ni se aruncă atunci când ne e mai greu, fără să spui că suntem pe punctul de a ne îneca din vina noastră, reprezintă o manipulare grosolană. De ce? Pentru că de-a lungul celor 24 de ani de capitalism şchiop am refuzat, din prostie sau lăcomie, mii de investiţii care ne-ar fi permis să clădim o economie suficient de solidă ca să nu se scufunde la prima criză.

Banii aceia veneau din Vest, nu din China, dar de ce i-am considerat mai puţini salvatori?! De ce nu am pus tuturor celor ce au vrut să construiască aici fabrici şi drumuri un covor roşu de bunăvoinţă, respect şi solicitudine, cum am făcut săptămâna trecută cu premierul Chinei şi delegaţia sa de oameni de afaceri fabricaţi de marele partid comunist?!

De ce nu au tratat pesediştii şi liberalii, în anii când s-au aflat la guvernare şi banii ieftini erau pe toate gardurile, fiecare mare investiţie occidentală drept momente istorice şi mari oportunităţi pentru a servi interesul naţional?! De ce nu au învăţat lecţia chineză aşa cum trebuie?!

Adevărata lecţie chineză este să pui covor roşu fiecărei investiţii occidentale făcute în condiţii echitabile, deoarece ele îţi aduc nu doar bani, ci şi know-how, o cultură organizaţională avansată, valori şi principii ale muncii care, aşa imperfecte cum sunt, sunt totuşi cele mai evoluate.

Ce ar fi fost China astăzi fără deceniile recente în care s-au lăsat colonizaţi de europeni şi americani?! De la ei merită să învăţăm cum poţi să negociezi pătrunderea capitalului străin astfel încât ambele părţi să aibă de câştigat şi cum poţi ţine un echilibru astfel încât să nu rămâi doar la stadiul de piaţă de consum. Dar, în primul rând, trebuie să învăţăm să acceptăm evidenţa: nu vom fi în stare niciodată să generăm o revoluţie economică dacă nu înţelegem că orice schimbare trebuie să înceapă din interior.

Până să vină premierul chinez şi cei 200 de oameni de afaceri, în România a venit Mercedes. Care a dorit să facă o fabrică de automobile în vestul ţării. Nu s-a întâmplat deoarece au ales până la urmă să o facă în Ungaria. De ce? Pentru că analizele au arătat că, deşi forţa de muncă este mai ieftină la noi, costurile de transport sunt mai mari. De ce? Din cauza drumurilor proaste, care înseamnă timpi mai lungi de livrare, dar şi costuri mai mari cu combustibilul şi întreţinerea camioanelor de transport.

Până să vină Mercedes, în România au venit toate marile firme de construit drumuri. Dacă ar fi găsit aici un climat prielnic de afaceri, ar fi reuşit să finalizeze acele autostrăzi la care visăm cu ochii deschişi de 20 de ani şi care ar fi făcut ca Mercedes şi alte companii sensibile la costurile de transport să aleagă România în locul Ungariei sau al altor ţări.

Ce au găsit? Un sistem politic-mafiot care fura mare parte din banii alocaţi construcţiei de drumuri şi care cerea şpăgi atât de mari încât, pentru a le onora, ar fi însemnat să-şi pună numele pe nişte lucrări de mântuială. Adică să rişte pentru câteva zeci de milioane de euro profit în Bantustanul Europei afaceri de zeci de miliarde în părţi ale lumii unde se construieşte o autostradă nouă în fiecare an.

Până să vină marile firme de drumuri, în România au venit politicienii americani şi europeni care ne-au avertizat că, dacă nu vom avea poliţişti, procurori şi judecători cinstiţi şi profesionişti, politicienii şi funcţionarii corupţi vor fura tot ceea ce ar putea fi investit şi vor alunga toţi investitorii serioşi, care nu construiesc drumuri de mântuială, ce ţin doar până la prima ploaie.

Tot atunci au venit şi experţii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional care ne-au spus, în esenţă, doar că trebuie să încetăm să mai consumăm mai mult decât producem şi că dacă vom identifica găurile negre ale economiei şi le vom astupa ne vor rămâne resurse nu doar pentru salarii şi pensii decente, dar şi pentru a investi.

Nici unii, nici alţii nu au fost primiţi la Bucureşti cu covorul roşu. Şi unii, şi alţii au fost demonizaţi de către mentorii celor ce azi îi întâmpină cu braţele deschise pe emisarii Chinei. În viziunea celor două generaţii ale aceluiaşi trunchi politic care ni l-a dat pe Nicolae Ceauşescu, marele popor chinez ne-a trimis salvatorii, marile popoare occidentale ne-au trimis groparii, călăii viitorului nostru prosper.

Din păcate, nu este vorba doar de economie. Niciodată nu a fost vorba doar de economie. A fost vorba şi de export de modele politice. De democraţie şi de comunism cu faţă capitalistă. Este surprinzător cât de des invocă Victor Ponta nevoia unui parteneriat politic cu China, deşi şi-a pus mai toate speranţele în susţinerea Washington-ului.

Statele Unite fac afaceri pe scară mare cu China, dar niciodată nu s-a pus problema unui parteneriat politic. Cele două sisteme sunt ca apa şi uleiul. Chiar crede Victor Ponta că poate avea parteneriate politice şi cu SUA şi cu China în acelaşi timp? Dacă da, este doar naiv. Dacă nu, atunci el ne propune, de fapt, să luăm drumul Chinei.

Pe ce mă bazez? Pe faptul că nu se mai arată dispus nici măcar cât era până acum să lupte pentru impunerea rigorilor pe care se bazează parteneriatele cu UE şi SUA. Chinezii nu au nici o problemă să investească într-o ţară controlată de mafia politică. S-a văzut, concret, în Bulgaria.

Partener în cea mai mare investiţie chinezească în ţara vecină, fabrica de automobile Great Wall Motors, este Grisha Ganchev, un mafiot arestat anul trecut pentru operaţiuni de crimă organizată şi fraudă fiscală. Coincidenţă, el făcea parte din aceeaşi reţea de spălare de bani transdunăreană în care activa şi senatorul PSD de Giurgiu Cezar Măgureanu.

Credeţi că vreo companie chinezească ar avea vreo ezitare să devină partener cu Teldrum sau cu firmele lui Oprişan, Mazăre sau alt baron PSD? Eu zic că nu. Dar problema nu este la chinezi, ci la noi. Ei merită tot respectul pentru cum au ridicat din mizerie o ţară cât un continent în numai câteva zeci de ani.

Este problema noastră că acceptăm ca banul public să fie furat sistematic de firmele celor înşurubaţi la vârful partidelor. Diferenţa, însă, între China şi UE şi SUA este că ultimele două chiar fac eforturi consistente şi adesea impopulare pentru a ne ajuta să scăpăm de cei ce ne compromit viitorul.

Pentru China, atât cât se vede acum, suntem doar o uşă lăturalnică de intrare într-o Europă care încă îşi permite să aibă scrupule privind respectarea drepturilor omului, dar care şi realizează că îi va fi imposibil să ţină pasul cu ritmul său nebun de dezvoltare. Nu întâmplător, Ungaria, ţara central-europeană în care chinezii au pompat cei mai mulţi bani, este şi cea care s-a distanţat cel mai mult de instituţiile şi principiile politice occidentale.

Ca şi vecinii lor unguri, politicienii români care văd în China şi un model politic sunt cei ce realizează că le va fi imposibil să ţină pasul cu pretenţiile din ce în ce mai mari ale europenilor şi americanilor în privinţa integrităţii şi responsabilităţii lor. Adorarea Estului îndepărtat este, în primul rând, o fugă de Vest, de regulile statului de drept, pe care nu le poate suspenda nici o sumă de bani.

Paradoxal şi ipocrit este că mulţi dintre politicienii care s-au săturat de regulile şi restricţiile pe care le impune Uniunea Europeană se declară extaziaţi de începerea oficială a parcursului pro-european al Moldovei. Pentru ei, UE nu mai este suficient de interesantă şi darnică, dar pentru Moldova ar trebui să fie.

Mai tristă chiar decât micimea ticăloşilor este neputinţa liderilor ce doresc cu sinceritate binele fraţilor de peste Prut. Efortul admirabil al diplomaţilor români care luptă cot la cot cu colegii lor de la Chişinău pentru integrarea europeană are până acum un singur rezultat într-adevăr palpabil. Apropierea de momentul în care moldovenii vor putea circula în UE fără vize.

Dar ce înseamnă asta, concret, pentru o ţară în care peste 90% din cetăţeni nu îşi permit să facă turism? Doar o şansă pentru a pleca să muncească, chiar şi ilegal, în vestul Europei. Moldova este oricum o ţară în mare măsură depopulată, hrănită artificial de banii trimişi acasă de cei ce au plecat deja cu ajutorul paşapoartelor româneşti. Eliminarea vizelor, oricât de salutară, va amplifica şi mai mult fenomenul emigrării.

Sprijinul pentru o reunificare ulterioară, în interiorul graniţelor europene, va contribui, în prima fază, cel puţin, la o separare şi mai accentuată a românilor. Moldovenii şi românii se vor uni din ce în ce mai mult pe piaţa muncii din Italia şi Spania şi mai puţin la Bucureşti şi Chişinău.

Pentru ca lucrurile să o ia pe drumul corect este nevoie ca România să îşi asume până la capăt responsabilităţile de ţară mai mare şi mai bogată. În afara eforturilor diplomatice, primul pas concret ar fi să se achite de obligaţiile pe care şi le-a asumat acum patru ani, când preşedintele Traian Băsescu a anunţat acordarea unui ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro.

După cum demonstrează o analiză detaliată a Centrului Român de Politici Europene, România a ratat până acum şansa de a deveni al treilea donator din Republica Moldova, după SUA şi UE, pentru simplul motiv că proiectele de investiţii şi infrastructură şi educaţie promise nu s-au materializat. Există o parte din vină pe care o au şi politicienii de la Chişinău, dar principala responsabilitate le revine celor de la Bucureşti.

Cum vom putea să-i convingem pe moldoveni că le va fi mai bine alături de noi, într-o Românie cu adevărat mare, dacă nici măcar un proiect de dimensiuni medii nu putem duce până la capăt? Cum vom putea să fim acel model la care să aspire şi care să ne aducă respect dacă noi nu facem minime eforturi de consecvenţă şi responsabilitate?

Da, trăim într-o lume în schimbare, în care polii de putere migrează, în care Statele Unite şi Europa îşi recalibrează planurile pe măsura posibilităţilor, în care China caută cel mai eficient drum spre supremaţie mondială, în care Rusia încearcă să retrăiască visele demente care ne-au marcat cei 45 de ani de comunism şi în care marile proiecte idealiste sunt din ce în ce mai rare şi mai greu de împlinit.

Dar soluţia nu este în nici un caz să ne lăsăm antrenaţi de iureşul realinierilor şi să ne grăbim să capitalizăm oportunităţi conjuncturale, ci să ne amintim că sursa principală a marilor noastre probleme nu este în exterior, ci în interior.

Vom fi o ţară cu adevărat puternică atunci când legătura dintre cei ce conduc şi cei ce sunt conduşi va fi refăcută. Când acest lucru se va întâmpla, nu vom mai avea nevoie nici de ajutoare miraculoase şi nici de bunăvoinţa altora pentru a-i aduce pe toţi românii acasă. Acesta merită să fie, cu adevărat, cel mai important proiect naţional.

Integral pe România Liberă


Alte articole pe același subiect