Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Reprezentanţii Cartel ALFA vor analiza posibilitatea organizării unor proteste de stradă în perioada următoare, dacă autorităţile vor rămâne ferme în decizia de majorare a nivelului salariului minim până la un maxim de numai 800 de lei în acest an, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Liviu Apostoiu, vicepreşedintele CNS "Cartel Alfa".



'Nivelul salariului minim garantat în plată trebuie să ajungă la 850 de lei, orice sumă inferioară acestei valori fiind o piedică pentru creşterea pieţei de consum din România. În plus, creşterea salariului minim ar duce la scăderea numărului ajutoarelor sociale, ceea ce ar diminua presiunea exercitată în acest moment asupra bugetului de stat. Dacă guvernanţii vor rămâne fermi în decizia de majorare a nivelului salariului minim până la un maxim de numai 800 de lei în acest an, atunci este posibil să luăm în considerare organizarea unor proteste de stradă în perioada următoare', a afirmat Liviu Apostoiu.



Integral pe Agerpres