Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Nasa anunţă, prin intermediul specialiştilor săi, că forajele realizate de cel mai nou vehicul marţian, numit Curiosity, ar putea scoate la iveală, în luna august a acestui an, forme de viaţă marţiană. Forajele ar putea identifica existenţa unor molecule organice complexe, care confirmă ideea existenţei vieţii pe Planeta Roşie, scrie Daily Mail.

Estimările arată că acest lucru va avea loc în luna august, întrucât în acea perioadă, specialiştii NASA vor săpa la o adâncime de circa 10 centimetri în solul marţian, valoare suficientă pentru a descoperi aceste forme de viaţă. Săpăturile vor fi efectuate în craterele mai noi, lăsate de meteoriţi care au intrat recent în contact cu suprafaţa marţiană.

Curiosity, spre deosebire de vehiculele marţiene anterioare, are ataşat un echipament special pentru recoltarea de mostre de sol şi roci, pe care le procesează şi le distribuie diferitelor instrumente complexe cu care este înzestrat. Vehiculele care au explorat planeta Marte în trecut nu puteau recolta decât sol de la suprafaţă, care fusese expus radiaţiilor cosmice, ceea ce făcea ca probabilitatea de a găsi urme de viaţă să fie practic nulă. În schimb, simulările arată că, la doar câţiva centrimetri adâncime, efectul radiaţiilor ar fi mult mai slab, deci posibilitatea de a găsi molecule organice ar fi mai mare.

Mai mult decât atât, vehiculul Curiosity va amartiza la baza formaţiunii muntoase din interiorul craterului Gale, deoarece straturile acestui munte conţin minerale care se formează în prezenţa apei. Moleculele organice complexe ar putea fi dovezi ale existenţei vieţii în trecut pe Marte.

Asemenea molecule ar putea fi alcătuite din 10 sau mai mulţi atomi de carbon şi pot fi asemănătoare cu aşa-numitele "cărămizi ale vieţii" - aminoacizii care stau la baza proteinelor.

Curiosity este echipat cu cel mai avansat echipament ştiinţific folosit vreodată pe Marte, fiind de circa 10 ori mai voluminos decât celelalte vehicule trimise pe Planeta Roşie; este aproximativ de două ori mai lung şi de cinci ori mai greu decât Spirit şi Opportunity, cele două vehicule de explorare gemene trimise de NASA pe Marte în 2003.


Comentarii

un bob neghina de adevar Poate ca Marte va fi colonizat de bacteriile clandestine aduse de pe Terra...

10 iulie 2012 9:57

martian E precis, in august!

10 iulie 2012 8:53

EU sunt de la tzara si am fost un elev mediocru.. dar parca imi amintesc ca NASA se scria cu majuscule si pe vremea cand mergeam eu, fara tragere de inima, la scoala ;)) ... dezastru la BAC.. adevarat dezastru

9 iulie 2012 9:44

Papa Mda, miza e mare si banii ideologilor evolutzionisti curg, nu? De decenii sunt obsedati sa descopere ce nu e de descoperit si e doar ochestiune de timp pâna ce vor falsifica ceea ce nu se poate descoperi, nu-i asa?

9 iulie 2012 8:13

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.