Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi, la Braşov, că la Spitalul Judeţean de la Deva s-ar putea numi un management militar, existând o discuţie în acest sens, în contextul demisiilor din partea managerului şi directorului medical de la această unitate spitalicească.

"Avem o discuţie pentru spitalul din Deva (privind management militar la spital -n.r.) Rămâne, în această seară să am o discuţie şi cu prefectul, şi cu primarul, despre felul în care acei domni manageri, directori medicali şi-au dat demisia ieri. Rămâne ca, astăzi, să-mi facă o nouă propunere şi ne gândim şi la un management militar şi la Deva", a declarat ministrul Sănătăţii.

Totodată, acesta a precizat că, în acest moment, nu se pune problema unui asemenea management la Spitalul Universitar din Capitală.

"La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar", a precizat Nelu Tătaru.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.