Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

La patru luni de la accederea în Guvernul României, ministrul Sănătății, Victor Costache, care a supraviețuit în fotoliul ministerial atât moțiunii de cenzură, cât și avizelor negative emise de comisiile parlamentare, a decis, ieri, să demisioneze din funcție. Motivul oficial invocat, prin vocea premierului Ludovic Orban, a fost acela al unor probleme personale, dar și profesionale.
 
Deși demisia s-a produs ieri dimineață, JURNALUL NAȚIONAL remarcă faptul că cele mai importante decizii care au legătură cu pandemia de coronavirus, adoptate de Ministerul Sănătății, în ultimele zile, prin ordine de ministrum au fost asumate prin semnătură de secretarii de stat Horațiu Moldovan și Nelu Tătaru. Inclusiv Ordinul prin care a fost aprobat protocolul privind schemele de tratament pentru pacienții infectați cu COVID-19.

Decretul desmnat de Klaus Iohannis privind numirea lui Nelu Tătaru în funcția de ministru al Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial, anunță ANTENA3. Nelu Tătaru, propunerea lui Ludovic Orban pentru funcția de ministru al Sănătății, are 47 de ani, este medic chirurg la Spitalul din Huși, pe care l-a și condus o perioadă în calitate de manager, și este liderul PNL Vaslui.

Nelu Tătaru, amintește HOTNEWS, a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în decembrie anul trecut, moment din care a devenit principalul comunicator și cel mai vizibil oficial din această instituție, în mandatul lui Victor Costache, un ministru care a stat mai mult în umbră în cele aproape 5 luni de mandat.

Principalul motiv care a dus la demisia ministrului Victor Costache a fost anunțul făcut de acesta miercuri seara la posturile de televiziune privind testarea colectivă a populației din București, au declarat pentru DIGI24 surse oficiale. Ministrul a făcut turul presei pentru a anunța cetățenii că cei care locuiesc în Capitală vor fi testați „din ușă în ușă” pentru coronavirus, provocând stupoare și indignare atât în rândul celor din Comitetul de urgență, cât și la Guvern și în PNL, dar și la Palatul Cotroceni.

Problema era că nu exista nicio decizie în acest sens luată la nivelul Guvernului și nici susținere logistică - nu există testele necesare pentru a acoperi testarea în masă. S-a creat astfel o așteptare în rândul populației care nu poate fi acoperită de autorități. Anunțul ministrului a fost dublat de declarațiile făcute în paralel de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a spus că va începe această campanie de testare în masă în Bucureșți și că Primăria a pus la dispoziție 13 mașini.

Ruptura dintre Costache şi Orban s-a produs joi seară, după ce Costache a făcut anunţul fără să discute înainte cu premierul. Premierul Ludovic Orban i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii, susţin surse politice pentru ADEVĂRUL. Premierul Ludovic Orban i-a mai reproşat lui Victor Costache că nu a demarat din timp achiziţia de materiale santiare, în condiţiile în care specialiştii epidemiologi au avertizat încă din urmă cu două luni că pandemia va cuprinde şi România, susţin sursele citate.

Pe de altă parte, surse din ministerul Sănătăţii susţin că Guvernul a alocat târziu bani pentru achiziţii, deci nu a fost vina ministrului. Victor Costcahe l-ar fi avertizat pe Ludovic Orban la finalul lunii februarie că România trebuie să demareze urgent proceduri de achizţii în sistemul sanitar, însă, amintește ADEVĂRUL, la câteva zile guvernul a căzut prin moţiune de cenzură şi nu a mai putut adopta ordonanţe de urgenţă.
 
Contracte de 25 de milioane de euro, nume grele implicate, încrengături complicate și demiterea celui mai puternic personaj din Sănătate, susține EVENIMENTUL ZILEI. A fost o discuție care a vizat mai puțin persoana lui Victor Costache, cât incapacitatea acestuia de controla rețele de interese din jurul zecilor de milioane de euro care se alocă în această perioadă dificilă.

În realitate, lui Victor Costache i s-a cerut să-și dea demisia! O nuanță importantă, dacă vedem care sunt motivele reale. Miezul discuției din cabinetul primului-ministru a fost soarta tartorei tuturor achizițiilor din Ministerul Sănătății, Georgeta Bumbac, fina PSD-istului Radu Stroe. Considerată ca „omul cel mai puternic” din Sănătate, Georgeta Bumbac a rezistat tuturor guvernelor.

Finalul discuției a fost consemnat într-o decizie a premierului Orban: Decizia nr. 191/2020 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Georgeta Bumbac a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Sănătății. Georgeta Bumbac „a supraviețuit” ultimelor 8 guverne în calitate de director și, mai nou, secretar general în Ministerul Sănătății: Guvernele Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă și Orban.

Avalanșa s-a declanșat de la scandalul public declanșat modul în care s-au făcut achizițiile de echipamente de protecție prin ONAC, în special contractul de 12 milioane de euro atribuit unei bucătărese care vinde o mască de protecție cu aproape 8 euro, în condițiile în care prețul cel mai ridicat este de 4,5 dolari SUA.

Potrivit CAPITAL „noul secretar general ar urma să fie Constantin Dina, un apropiat al deputatului USR, Emanuel Ungureanu, numit șef al Corpului de Control al ministerului Sănătății, de către Nicoale Bănicioiu, când era ministru, fără concurs. Iar ca secretar de stat, ar urma să vina consilierul pe Sănătate al lui Ludovic Orban, medicul Dragoș Garofil, un apropiat al fostului rector de la UMF și fost senator PSD, Florian Pop”.

Și acum este scandal monstru în guvern. Ludovic Orban tună și fulgeră după ce în presă au apărut date despre mai multe contracte pentru măști și echipamente medicale, achiziționate la prețuri aproape duble. Este vorba despre contracte în valoare de peste 25 de milioane de euro, afirmă JURNALUL NAȚIONAL. Unul dintre acestea a fost atribuit prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), unei firme având ca obiect de activitate distribuția de tutun și alcool.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Este bine că ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia chiar în plină criză coronavirus?