Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Autoritățile din Târgu-Jiu sunt în alertă, luni, după ce unei studente de la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, care s-a întors sâmbătă din Italia, i s-a făcut rău în timp ce se afla la cursuri. Tânăra s-a aflat în vizită, în regiunea italiană Lombardia, iar medicii nu exclud posibilitatea ca fata să fie infectată cu coronavirus.

„A venit în această dimineață (luni – n.r.), la cursuri, este studentă în anul I. I s-a făcut rău, a mers imediat la cabinetul doctorului din facultate. A spus că s-a întors din Italia în urmă cu câteva zile, chiar din Lombardia. Noi am anunțat DSP-ul, Prefectura, au venit cei de la DSP în facultate, persoana căreia i s-a făcut rău a fost preluată de o ambulanță și a fost transportată către spital”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.

Integral pe Gândul