Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Dronele americane MQ-9 Reaper, modelul care a lansat rachetele care l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani, au fost aduse la Câmpia Turzii oficial pentru un exercițiu militar româno-american, intitulat „Dacian Reaper 20”. În cadrul exercițiului, dronele americane vor simula misiuni de „sprijin aerian la sol”, împreună cu militarii români. Însă, pot fi folosite și pentru supraveghere aeriană în zona Mării Negre, unde Rusia și-a intensificat prezența militară.

„Sunt misiuni de supraveghere aeriană și sprijin la sol și zbor în comun cu aeronavele bazei”, au confirmat oficiali ai bazei 71 aeriene de la Câmpia Turzii. Exercițiul este organizat în România de comandamentul Forțelor Aeriene ale SUA dislocate în Europa și de Forțele Aeriene Române (FAR), se arată într-un comunicat al FAR.

„Acest exercițiu este parte din strategia NATO de descurajare a Rusiei la Marea Neagră”, a declarat, pentru Digi24.ro, analistul militar Claudiu Degeratu. „Această strategie de descurajare are trei componente: comunicarea voinței politice, tehnica militară pe care o ai la dispoziție și exercițiile militare de acest fel”, a spus Degeratu.

Integral pe Digi24