Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

În ciuda crizei economice, primarii din Transilvania au început să fugă de investitorii pe termen scurt, chiar dacă fabrici de tip lohn ori de tipul furnizorilor de piese de mobilier pentru Ikea i-ar ajuta să treacă cu bine peste cea mai tulbure perioadă a crizei economice.

Ei au început, precum agenţii imobiliari care au apartamente de închiriat, să caute clienţi pe termen lung, care să fie serioşi şi care să se şi implice în viaţa comunităţii. Iar plecarea Nokia din România, care transformă o comunitate prosperă într-o insulă de şomaj îi face pe primarii din Ardeal şi mai precauţi. Ei spun că îşi doresc să dezvolte parteneriate pe termen lung. România Liberă - Ediţie de Transilvania inaugurează o serie de materiale prin care încearcă să schiţeze portretul investitorului ideal, aşa cum îl văd primarii unor comunităţi greu lovite de criză. Printre cei mai doriţi investitori sunt cei de tipul Bosch ori Roşia Montană Gold Corporation. De altfel, compania Roşia Montană Gold Corporation a devenit un model demn de urmat, spun unii primari din zona Munţilor Apuseni. Companiile private trebuie să înţeleagă că atunci când vor să-şi dezvolte afacerea este obligatoriu să se implice şi în viaţa comunităţii, crede primarul Abrudului, Tiberiu Raţiu. Acesta dă ca exemplu de bune practici Roşia Montană Gold Corporation, care susţine comunităţile din Apuseni şi sprijină autorităţile locale prin diverse programe.

Cum "se pune problema"

"Cred că problema se pune astfel: dacă o companie vine să facă o investiţie într-o anumită zonă, ar trebui să cunoască problemele cu care se confruntă cetăţenii, concepţia lor despre muncă şi viaţă. Dacă se aşează într-o anumită zonă trebuie să se plieze pe aceste comunităţi, mai mici sau mai mari. Dacă nu cunosc doleanţele, cerinţele şi aspiraţiile celor care stau aici niciodată n-o să poată colabora. O societate privată care vine şi investeşte un leu undeva trebuie să-şi asume nişte riscuri. Vine să facă o afacere, noi respectăm asta la oricine, dar afacerea nu trebuie să deranjeze comunitatea, ci trebuie să se plieze pe nevoile acestei comunităţi", afirmă Tiberiu Raţiu. Primarul din Abrud a devenit un sprijinitor înfocat al proiectului minier.

"Cei de la Roşia Montană Gold Corporation au fost foarte receptivi la nevoile noastre şi ne-au sprijinit de fiecare dată. Cel mai recent exemplu este cel al noului teren de sport cu gazon sintetic, proiect la care ne-au ajutat chiar când aveam nevoie şi pe care, iată, l-am putut duce la bun sfârşit, oferindu-le abrudenilor posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mod cât mai sănătos. Nu se poate face o comparaţie între nicio altă companie din zonă şi Roşia Montană Gold Corporation. Cei de la RMGC au avut programe de reconversie profesională, de exemplu în servicii, încă de anii trecuţi. Vorbesc de o orientare spre populaţia din zonă,de o altă viziune. RMGC a făcut tot ce s-a putut imagina că poate ajuta oamenii de aici", spune Tiberiu Raţiu. El critică, pe de altă parte, investitorii de tipul companiilor care produc, cu salarii minime, cabluri pentru industria auto ori încălţăminte în lohn. "Pe de altă parte, au venit alţi investitori, cum ar fi în domeniul industriei uşoare, care vroiau doar să racoleze forţă de muncă ieftină din zonă, dar nu aduceau nimic în plus comunităţii. Cât timp aveau clienţi şi le-a mers afacerea au stat, iar când nu a mai mers, au strâns tot şi au plecat. N-a rămas nimic, niciun proiect, nicio investiţie în spatele lor", mai afirmă Tiberiu Raţiu. Pe de altă parte, primarul oraşului Abrud

De ce vrea primarul Raţiu proiectul RMGC

"După '90 nu s-a mai prea întâmplat nimic pe aici, la Abrud. Noi avem forţă de muncă pregătită în domeniul mineritului şi suntem pregătiţi să punem în valoare ceea ce avem în subsolul ţării. Avem nevoie de un cadru şi de cineva care să investească - dacă statul nu poate, oricine este binevenit. Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a dovedit până acum că are înclinaţii spre a cunoaşte zona şi şi-a definitivat deja strategia de punere în valoare a zăcământului de la Roşia Montană. De aceea, ca om care a lucrat 20 de ani în minerit, cred că acest proiect este bun pentru zona noastră", spune primarul din Abrud.

Integral pe România Liberă



Comentarii

ecologist Rosia Montana, investitie pe termen lung?!!! De unde ati scos perla asta?!!

4 noiembrie 2011 8:12

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.