Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Un număr de 92 de unităţi de învăţământ din Capitală în care vor fi organizate secţii de votare pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale îşi vor scurta programul vineri şi luni, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit IŞMB, nouă unităţi de învăţământ vor avea cursurile suspendate vineri sau luni, "în funcţie de nevoile şcolii".

"Suspendarea cursurilor nu înseamnă pentru cele nouă unităţi de învăţământ că elevii nu vor face deloc ore acolo vineri şi luni. Cele nouă unităţi de învăţământ au particularitatea lor. Fiecare dintre aceste şcoli a stabilit suspendarea cursurilor în funcţie de nevoile şcolii. Unele suspendă doar luni şi doar pentru clasele primare, altele doar vineri", precizează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

IŞMB precizează că cele nouă unităţi de învăţământ vor recupera orele, potrivit unui calendar stabilit de Consiliile de administraţie ale instituţiilor.

Integral pe Agerpres