Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a declarat luni, după o discuţie avută cu responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, că nu a existat niciodată ipoteza încheierii activităţii companiei de transport feroviar, care generează pierderi.

Declarația vine după ce Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro.

„Știu că în momentul de față este doar o decizie informală care se va concretiza în viitorul apropiat. Am discutat pașii ce trebuie făcuți pentru ca CFR Marfă să beneficieze de cele mai bune soluții pentru societate și pentru clienții ei. Am toată determinarea și susținerea pentru CFR Marfă și sunt sigur că situația, deși va fi grea, își va găsi o rezolvare. Am cerut reprezentantului DG Competition să ne faciliteze, în cel mai scurt timp, o întâlnire cu Comisarul european pe domeniu. Respectăm decizia Comisiei și sunt sigur că doar împreună vom găsi soluții pentru ieșirea din această situație. Niciodată nu s-a pus și nu se va pune problema încetării activității acestei societăți strategice pentru economia românească” a spus Lucian Bode, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.

Integral pe Digi24