Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rezultatul pe care l-a obținut la alegerile prezidențiale este bun, pe proiecția UDMR urmând să fie înregistrate mai multe voturi decât în 2009 sau 2014.

Kelemen Hunor a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă susținută după prezentarea exit-poll-urilor, că mulțumește pentru rezultat comunității maghiare, dar și românilor care l-au votat.

„Avem un rezultat bun, 4,6%, care, sigur după rezultatul final, se va modifica în sus, în jos, vom vedea, dar este un rezultat bun. Pe proiecția noastră vom avea mai multe voturi decât în 2009 sau în 2014. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut, m-au susținut, comunității maghiare, românilor care au votat și care au înțeles mesajul nostru, mesajul de respect, de încredere și acele puncte pe care noi am accentuat din programul nostru, cele două surse importante, resurse importante pentru o țară, oamenii și natura, educație, protecția mediului, economie, sănătate rămân acele puncte cu care noi vom merge mai departe fiindcă campania s-a terminat, dar munca nu se va termina nici astăzi, nici mâine, vom continua”, a spus Kelemen.

Integral pe Cotidianul