Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, a verificat stadiul lucrărilor la trei dintre stadioanele care vor fi realizate în vederea organizării, în România, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 (EURO 2020): Steaua Bucureşti, Giuleşti „Valentin Stănescu” şi Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf”.

Astfel, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţii constructorilor care au dat asigurări că lucrează pe şantiere cu toate motoarele turate la maximum astfel încât România să fie o gazdă bună la Campionatul European de Fotbal de anul viitor.

„Am cerut constructorilor să lucreze susţinut pentru ca România să poată organiza în cele mai bune condiţii meciurile la EURO 2020. De altfel, stadiul lucrărilor la cele trei stadioane se regăseşte pe lista priorităţilor mele la minister şi nu ascund faptul că voi mai face vizite neanunţate pe teren, pentru a vedea modul în care se lucrează. Îi asigur pe constructori de tot sprijinul ministerului, prin Compania Naţională de Investiţii, pentru a finaliza la timp, dar şi calitativ, lucrările”, a declarat ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei Ion Ştefan.

Integral pe Curentul