Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Fostul procuror general Augustin Lazăr a pierdut în primă instanță procesul în care a cerut daune morale de 1 leu și scuze din partea Ministerului Justiției. Curtea de Apel a considerat inadmisibilă acțiunea formulată de Augustin Lazăr și prin urmare a respins-o, potrivit Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au pronunțat, miercuri, soluția în procesul în care Augustin Lazăr a cerut daune morale de un leu de la Ministerul Justiţiei şi publicarea de către acesta a unui comunicat în care să îşi ceară scuze pentru raportul privind activitatea sa, instanța considerând inadmisibilă acțiunea formulată de fostul procuror general, dând astfel câștig de cauză Ministerului Justiției.

„În dosarul (...) ce are ca obiect soluţionarea cererii de anulare act administrativ formulată de reclamantul Augustin Lazăr în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei şi în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Augustin Lazăr în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia.

Integral pe Digi24