Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Liceenii care îndeplinesc anumite condiții pot primi lunar o bursă în valoare de 250 de lei, în cadrul programului "Bani de liceu",

Ministerul Educației Naționale desfășoară și în acest an programul de protecție socială denumit „Bani de liceu”, în cadrul căruia peste 32.000 de liceeni vor primi lunar un sprijin financiar de 250 de lei. Bursa este acordată pe parcursul întregului an școlar 2019-2020, elevilor care urmează cursurile la zi și al căror familii au un venit lunar, calculat la o persoană, de maxim 500 de lei, anunță romaniatv.net.

Acordarea bursei poate fi sistată dacă elevul are mai mult de 20 de absențe nemotivate, obține o medie mai mică de 7 la purtare, nu mai urmează cursurile sau a fost exmatriculat.

Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

CATARAMA un presedinte pentru o tara in DERIVA Mai imbecililor, e vorba de venit NET sau de venitul BRUT? Pentru ca daca se refera la venit in GENERAL asta inseamna venitul but si prin urmare unul cu SALARIU MINIM pe economie cu sotia CASNICA si inca doi COPII au un venit (ACUM, nu la ANUL) de 2080:4= 520/persoana (membru al familiei) Deci nu vor lua nicio bursa cei doi copii. PSD isi bate joc de oameni. Numai daca nu lucreaza nici sotul si nici sotia (eventual partime) se vor incadra. Sau iarasi INCURAJAM NEMUNCA??????

31 octombrie 2019 14:56

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.