Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

ALDE poate susţine în Parlament învestirea Guvernului Orban, dar nu necondiţionat, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a precizat că printre condiţii se numără menţinerea cotei unice de impozitare, continuarea marilor proiecte de infrastructură, fără ordonanţe de urgenţă privind Justiţia şi lipsa reprezentanţilor PMP din Cabinet.

"Aseară am avut o întâlnire cu toţi parlamentarii ALDE, am avut o discuţie destul de lungă şi foarte utilă pentru a ne contura poziţia pe care o vom adopta la discuţia cu delegaţia PNL. Mă aştept ca, în aceste zile, Ludovic Orban, în calitate de premier desemnat, să vină la o discuţie, haideţi să-i spunem poate chiar o negociere, pentru care noi am enunţat în linii mare condiţiile pe care le avem în susţinerea Guvernului.

Am declarat de principiu că, da, putem susţine un Guvern, dar nu necondiţionat. Vom avea unele condiţii, unele dintre ele le-am şi menţionat în public, fără ordonanţe de urgenţă pe Justiţie, ca să respectăm, cred că inclusiv pentru PNL este valabil acest lucru, rezultatul referendumului, chiar dacă noi am votat împotrivă. Mi se pare normal să respectăm rezultatul referendumului.

Dorim menţinerea cotei unice de impozitare, vrem să ştim exact care sunt politicile mari de infrastructură pe care urmează să se concentreze efortul bugetar al viitorului Guvern şi nu numai efortul bugetar, dar şi de organizare şi urmărire a lucrărilor şi probabil că vor mai fi şi altele", a afirmat Tăriceanu, la Senat.