Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

De când s-au încheiat cercetările la casa groazei din Caracal şi a fost mutat la Bucureşti, comportamentul presupusului criminal Gheorghe Dincă s-a schimbat. Vorbeşte puţin şi, uneori, nu vrea să plece din celulă. Gheorghe Dincă se obişnuise ca zi de zi să fie scos de după gratii şi să-şi petreacă aproape întreaga zi la casa sa din Caracal. Chiar dacă se enerva când vedea că anchetatorii îi săpau curtea şi umblau prin toate lucrurile sale, Dincă şi-a păstrat mereu aerul de superioritate. De când a fost transferat din arestul IPJ Olt în arestul Capitalei, iar apoi la Jilava, cel care a mărturisit că le-ar fi ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu a început să se schimbe. „Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.