Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Sâmbătă, 7 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 16.30, violonista Julia Fischer şi pianistul Henri Bonamy, vor avea în program Mozart, Brahms, Enescu, Ravel, în seria Recitaluri şi Concerte Camerale.

Text de Ioana Marghita

Deşi indicaţia pour le Clavecin ou Pianoforte avec L'accompagnement d'un Violon, înscrisă în partitura Sonatei KV 378 în Si bemol major pentru pian şi vioară de Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) poate lăsa impresia că pianul deţine rolul principal, în realitate, ambele instrumente îşi împart în mod egal ponderea în discurs. Structurată în trei părţi, după moda timpului, lucrarea se deschide cu o mişcare, Allegro moderato, de o frumuseţe când graţioasă, când agilă, pe parcursul căreia vioara şi pianul îşi predau continuu ştafeta, cu o eleganţă ce te duce imediat cu gândul la rafinamentul saloanelor de final de secol XVIII. În Andante sostenuto e cantabile, pianul are iniţial rolul de povestitor pasionat, vioara intrându-şi cu adevărat în rol în a doua secţiune a mişcării secunde, într-o notă generală de melancolie luminoasă. Profilul ritmic, joc al suprapunerilor de binar şi ternar, i-a dus firesc cu gândul pe unii cercetători ai creaţiei mozartiene la o anticipare a ceea ce auzim mult mai clar în Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră, partea a doua. Rondo-ul final înseamnă o exuberanţă şi o vivacitate în care, din nou, cele două instrumente evoluează umăr la umăr, doi parteneri virtuozi în egală măsură. Allegro-ul median ne introduce, prin notele sale repetate, într-o atmosferă de opera buffa, în timp ce repriza încheie în notă alertă, pigmentată de acordurile în pizzicato ale viorii, această sonată compusă, se presupune, în 1779, după reîntoarcerea lui Mozart la Salzburg.

Integral pe Adevărul