Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

E perfect în logica lucrurilor faptul că parlamentarii și-au acordat, pe final de mandat, pensii speciale. Nu e de mirare că nici președintele Klaus Iohannis, nici liberalii, aflați teoretic în opoziție, nu au atacat legea respectivă la Curtea Constituțională. E foarte ușor de explicat de ce deputații și senatorii au votat privilegii asemănătoare pentru baronii locali.

În momentul de față, nimic nu-i oprește pe politicienii români să se comporte în alt mod.

“2015 în Parlament: imunităţi, privilegii, cheltuieli”, “Sărbători fericite pentru parlamentari”, “Un singur vot împotriva pensiilor speciale pentru baroni”, “Ziua privilegiilor: pensii speciale pentru parlamentari” sunt câteva dintre titlurile articolelor ce au apărut în "România liberă", numai în decembrie, pe tema dezmățului costisitor al membrilor Parlamentului.

Mulți au citit articolele, unii și-au exprimat disprețul față de aleși în secțiunea de comentarii, alții au făcut-o pe Facebook sau la crâșmă, și gata. Cam la atât s-a redus revolta opiniei publice față de tupeul parlamentarilor. Un tupeu ce poate produce bugetului la care toți contribuim “pagube” anuale de circa 400 de milioane de lei numai în cazul pensiilor speciale ale baronilor locali, după cum a estimat Guvernul Cioloș.

E o reacție mult, mult prea modestă. Politicienii nu se mai sperie de Facebook – ba chiar se chinuie acum să-l transforme într-o platformă de comunicare politică în folosul lor, iar pe înjurăturile pe care românii le strigă în privat nu au pus niciodată preț. Experiența ultimilor doi ani ne-a arătat că parlamentarii se mai tem doar de DNA și de miile de oameni care își strigă nemulțumirile în stradă. Efectiv.

S-a văzut cât se poate de clar după protestele împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană, din 2013, și după cele generate de tragedia din Colectiv, din 2015, că singura acțiune care le mai creează emoții politicienilor români este cea din stradă. La urma urmei, s-au temut să-și mai asume deschis guvernarea abia când 30.000 de oameni au mers în piață în noiembrie trecut.

Însă două proteste majore în trei ani nu sunt suficiente. După ce s-au diluat manifestările masive ce au urmat incendiului din Colectiv, multe persoane s-au resemnat, afirmând că protestele nu schimbă lucrurile în România decât temporar. Dar nici nu are cum să fie altfel, din moment ce ne exprimăm public și masiv nemulțumirea doar din când în când. Din an în Paște, cum zice o vorbă populară.

Acesta nu este primul editorial pe care-l scriu în care îndemn să ieșim mai des în stradă și să protestăm în număr mare împotriva derapajelor statului. Nu insist pentru că aș fi vreun anarhist ori pentru că găsesc vreo plăcere secretă în a vedea mii de oameni pe bulevarde. Militez constant pentru manifestații publice deoarece par să fi rămas singura cale prin care cetățenii își pot impune, cu rezultate concrete, solicitările.

Doar unindu-ne nemulțumirile avem puterea de a schimba lucrurile. Doar unindu-ne nemulțumirile și exprimându-le cu voce tare cât mai des posibil, putem pune presiune suficientă pe o clasă politică incapabilă să se autoreformeze. Avem dreptul de a ne revolta și nu există nici un motiv să nu ne folosim constant de acest drept.

Dacă mii de români ar fi ieșit în stradă când parlamentarii se pregăteau să își voteze pensiile speciale, cu siguranță rezultatul votului ar fi fost diferit. Dar o astfel de acțiune nu s-a întâmplat. Oficial, noi le-am transmis deputaților și senatorilor că suntem de acord cu dezmățul lor financiar. Prin urmare, deocamdată nu ne rămâne decât să băgăm mâna în buzunar și să plătim.

Integral pe România Liberă