Antena3.ro Antena3
Prima pagina Arhiva Inscriere presa Contact
  Vineri, 16 noiembrie 2018, 04:54 ennlfrdeites
Presa de la a - z | Nationala | Locala | Regionala | Diaspora | Internationala | Comunicate | Evenimente | Forum | Link-uri utile | Abonare newsletter | Bilete de avion |
 
Comemorarea «dusmanilor poporului»
Miercuri, 22 octombrie 2008 Sursa: Gardianul Autor: Emil Neacsu
Recomanda:

Sursa foto: Gardianul

Politice

Externe
Astazi se implinesc 52 de ani de la declansarea Revolutiei maghiare din 1956, eveniment care avea sa constituie prima mare lovitura data ocupatiei sovietice in Europa de Est. Dorinta de libertate a ungurilor a fost zdrobita sub senilele tancurilor sovietice dupa aproape trei saptamâni, pe 10 noiembrie 1956. Dar dorinta de libertate nu a fost doar a ungurilor, ci si a românilor, care visau la alungarea ocupatiei sovietice din tara. Zeci de români aveau sa plateasca scump, cu viata, pentru indrazneala de a dori libertate. Alte mii au fost condamnati la ani grei de inchisoare sau au fost exmatriculati din facultati. Dar nu sovieticii au fost cei care i-au executat sau aruncat si batut in puscarii, ci unii români care visau si ei la ceva - la construirea comunismului. Evenimentele din ‘56 se dovedesc a fi o buna ocazie pentru un pic de campanie electorala. Presedintele Traian Basescu, acelasi care a condamnat comunismul in decembrie 2006, comemoreaza Revolutia maghiara impreuna cu omologul sau maghiar, Laszlo Solyom, la Miercurea Ciuc. O initiativa laudabila daca ar fi fost reabilitati si românii condamnati pentru vina de a fi simpatizat cu revolutia din Ungaria. Un proiect de lege pentru stergerea condamnarilor politice si ale efectelor acestora, proiect propus de seful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea, si de care ar benefia aproape un milion de persoane, a ramas blocat in Parlament, mai exact la Comisia juridica a Camerei Deputatilor, si sunt sanse reduse ca legea sa treaca in actuala legislatura.

Pentru a afla mai multe ecouri ale revolutiei din 1956 am stat de vorba cu istoricul maghiar Andrea Varga, care cerceteaza de aproape zece ani arhivele romane in cautarea documentelor despre efectele in Romania ale Revolutiei maghiare.

- Ce se mai stie acum despre revolutia maghiara din 1956? Cum a influentat acest eveniment politica
mondiala?
Andrea Varga – Revolutia maghiara si miscarile sociale din unele state ale blocului sovietic cu pronuntat caracter anticomunist din perioada poststalinista au ca numitor comun o speranta catre deschidere, catre democratie. Un ideal ce s-a dovedit prea timpuriu în conditiile în care liderii mondiali de forta nu aveau înca o clarviziune asupra viitorului. Sau nu constituia o prioritate de grad zero. În aceste conditii, politica mondiala nu a suferit schimbari majore atât timp cât Occidentul avea serioase probleme în alte zone geografice. Franta si Marea Britanie pierdeau Suezul. SUA post Coreea si Israelul cu vecinii arabi. În plus ne aflam într-o perioada cu o multitudine de miscari de independenta afro-asiatice. Singura relevanta, revenind la revolutia maghiara, este o macinare a statutului de tara dominanta a URSS, macinare ale carei efecte urmau sa se vada în deceniile urmatoare.

- Ce a insemnat pentru romani revolutia? Au fost romani implicati direct in evenimentele din Ungaria? Cum au reactionat romanii si ungurii din Romania la evenimente? Cum a reactionat regimul comunist roman?
A.V. - Imediat dupa declansarea evenimentelor maghiare, românii au aflat, prin intermediul posturilor de radio occidentale, despre ce s-a întâmplat la Budapesta. Cu speranta, mediile universitare, dar si alte categorii de populatie au solidarizat cu ce se întâmpla în tara vecina. Românii aveau aceleasi probleme, aceleasi doleante. Situatia economica dezastruoasa, agricultura, cotele, colectivizarea, cartelarea, rationalizarea alimentelor si a altor produse de prima necesitate, trupe sovietice, limba rusa obligatorie, sovromurile etc. In aceste conditii era fireasca simpatia fata de evenimente, simpatie controlata instinctual de teama de repercusiuni din partea unui regim de teroare. La Budapesta s-au implicat si romani, dar de cealalta parte a baricadei. Referitor la perioada 23 octombrie (declansarea evenimentelor) si 22 noiembrie (deportarea liderilor revolutiei în România), personajele principale sunt Walter Roman, Aurel Malnasan si Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Studentii din principalele centre universitare, evident o parte dintre ei (pentru ca avem si studenti turnatori), au iesit în strada. Au manifestat sub diverse forme. In acelasi timp, o serie de grupari din alte categorii sociale, aflate în vizorul Securitatii, s-au reactivat, în special în Ardeal, unde exista o comunitate maghiara consistenta. Destinele a mii de oameni, tineri si vârstnici, s-au schimbat în toamna anului 1956.
Puterea comunista de la Bucuresti a reactionat dur. Statistic, represiunea care s-a derulat in perioada 1956-1961 s-a materializat in cateva mii de arestari in perioada 1956-1959, peste o mie de studenti exmatriculati, sentinte cumulate de peste 14.000 ani de detentie si 30 de condamnari la moarte din care 24 executate «prin impuscare cu arma de foc, cu spatele spre grupa de executie» (Proces-Verbal de executie din 26 iunie 1957, Penitenciarul Gherla).

- Ce ai descoperit in arhivele romane despre revolutie? Cum au reactionat sovieticii fata de evenimentele din Romania?
A.V. - Am descoperit ca, prin 1991, SRI se interesa, printr-un amplu referat, care este situatia actuala a revolutionarilor români din 1956. Câti mai traiesc, cu ce se ocupa, cu cine sunt casatoriti (inclusiv unde lucreaza sau au lucrat sotii, sotiile). Nu am aflat cine a comandat acest referat si în ce scop.
Si arhivele abunda (desi unele documente au disparut) de documente meticuloase ale aparatului represiv comunist împotriva simpatizantilor si protestatarilor de acum o jumatate de secol.
In general, sovieticii au avut încredere în Gheorghiu-Dej, în angajamentele luate de acesta, în fortele lui de Securitate. De aceea i-au încredintat deportarea grupului Nagy Imre si paza acestui grup.

- Ce ar mai fi de spus astazi despre revolutie? Cati dintre revolutionarii de atunci din Romania mai sunt in viata? Cati dintre tortionarii de atunci mai traiesc?
A.V. – Revolutia româna din 1956 mai are necunoscute. Revolutia româna din 1956 nu a fost reabilitata. Nu se cunoaste locul înhumarii celor executati. Revolutia româna din 1956 a fost singura miscare anticomunista cu acoperire nationala si pentru aceasta eroii ei au nevoie de o recunostinta deosebita. Anul viitor va fi marcata cea de a 20-a aniversare a schimbarilor de regim din Europa Centrala si de Est. Eu, si sper ca si multi altii, gandesc asa: daca in URSS, sub Gorbaciov, in 1986, a fost posibila reabilitarea TUTUROR condamnatilor pentru “delicte” politice, a tuturor, si fara sa fie nevoit cineva sa faca vreo cerere individuala, atunci de ce nu ar fi posibil in 2008, 2009, aici, in Romania? Sau: daca acelasi lucru s-a putut, in Ungaria, in 1989, inca sub comunisti, cand s-a votat prima dintr-o serie intreaga de legi ale casarii, atunci de ce nu s-ar putea AICI si ACUM? In Ungaria, apropos, comunistii inca nereformati, ai premierului Miklos Nemeth, au spus atunci ca noul regim nu poate fi construit pe ororile regimului precedent. In Romania, dupa cate se pare, acest lucru a fost posibil – in sensul ca s-a procedat de parca ar fi fost normal sa nu se rupa cu trecutul. Rezultatul il poate constata oricine...
Exista un proiect de lege a casarii, al istoricului Marius Oprea, dar acest proiect zace pe undeva, prin sertarele Parlamentului, pesemne bine ingropat intr-o comisie. Si ma tem ca nu-l mai poate dezgropa nimeni. E clar, nu?
Cred ca situatia nu se explica doar prin influenta “fostilor” in viata politica de astazi, ci si prin aceea ca, de 20 de ani, romanii traitori in democratie invata tot o istorie falsa, ca si inainte de Revolutie. Noile generatii nu au avut sansa sa afle adevarul, ca nu toti romanii i-au asteptat, timp de decenii, blanzi, pe americani, sa vina sa ii elibereze... Ca au fost destui, multe mii, de eroi adevarati, care s-au sacrificat, multi si-au sacrificat chiar viata, pentru noi, cei de astazi. A fost in interesul regimului comunist ca aceste lucruri sa nu fie cunoscute. Iata ca, regretabil, “reusita” regimului dictatorial se prelungeste in lumea cea noua. Cred, personal, ca Romania are nevoie ca statura morala si curajul acestor eroi sa fie cunoscute. E tarziu, dar inca nu e prea tarziu. Traiesc in Romania de mai bine de 10 ani si cunosc expresia “mai bine mai tarziu decat niciodata”.
Si inca un lucru: Romania este singura tara fosta comunista unde nu s-a facut nimic pentru ca acestor oameni sa li se faca dreptate. Si nu uita ca cei care au fost executati nu au un nume, nici astazi, ca miile de arestati si intemnitati si exmatriculati de atunci, dar, mai mult, nu se stie unde sunt ingropati, nu au cruce la capatai si raman “dusmani ai poporului”, in loc sa fie declarati “eroi ai poporului”.
Mai traiesc, printre noi sau in exil, destui supravietuitori care au participat la evenimente (Gheorghe Cornea, Alexandru Maier, Paul Goma, Radu Gabrea, Alexandru Tataru, Teodor Stanca, Gyula David etc.). Dar si tortionari de atunci traiesc printe noi, din pensii imense. Si, mai mult ca sigur, fara remuscari. Niste batranei simpatici si bonomi, care isi plimba nepoteii prin parcuri, nu-i asa?! Nu, eu spun ca nu-i asa!

- La Miercurea Ciuc se comemoreaza Revolutia ungara, in cadru festiv, de catre presedintii Romaniei si Ungariei. Cum ti se pare acest gest?
A.V. - Mi se pare normal. Si nu numai pentru ca Ungaria este tara vecina, si ar trebui sa fie si prietena, si cele doua executive se tot intrunesc in sedinte comune, unde se iau decizii importante pentru toti cetatenii Romaniei. Mi se pare normal si pentru ca 1956 nu a fost doar maghiar, a fost si romanesc. Mii de romani s-au ridicat atunci impotriva comunismului, inspirati de Revolutia maghiara (si de revoltele muncitoresti din acelasi an, din Polonia). Inspirati de evenimentele de la Budapesta, dar din propriile lor motive, nu „de import“... A fost, poate, cel mai important eveniment, sa-i zicem comun, care leaga cele doua natiuni intr-un mod pozitiv. De doi ani ma zbat sa obtin ca eroilor acelui ‘56 romanesc sa li se faca dreptate. Cum ma zbat si pentru ca TOTI condamnatii politic din Romania, inclusiv cei care au fost judecati pentru delicte de drept comun inventate sau inscenate, sa fie declarati nevinovati. Ca nu am reusit sa ii sensibilizez pe cei care ar fi putut sa o faca, este evident. Dar nu ma las. Ganditi-va: eu, desi sunt cercetatoare acreditata, am fost distinsa cu un premiu al Academiei Romane etc., si totusi mi-au trebuit zece ani ca sa obtin, din arhive, documente de care un martir al lui ‘56 romanesc ar fi avut nevoie pentru a-si obtine, individual, reabilitarea. Dar cum si-ar putea obtine actele necesare un batran bolnav, care traieste intr-un oras de provincie indepartat sau la tara? E practic imposibil sa o faca. Romania a ramas, pe planul accesului la documentele de arhiva, intr-un stadiu cvasifeudal, napadit de o birocratie inutila si nemiloasa.

- Andrea, esti autoarea si organizatoarea unui proiect expozitional care comemoreaza acest 1956 romanesc, de aproape doi ani de zile, in Romania, in 9 orase, dar si la Budapesta si la Poznan, in Polonia, si, din cate stiu, urmeaza Praga.
A.V. - Da, deschiderea expozitiei de la Praga va fi pe 5 noiembrie, intr-o sala pusa la dispozitie de Universitatea Karolina. Poate multi se intreaba de ce a fost nevoie de o astfel de expozitie. Din pacate, adevarul despre miscarea anticomunista din Romania, din 1956, a fost ocultat de autoritatile comuniste, uneori prin exploatarea unor animozitati istorice intre cele doua tari si etnii - tocmai pentru a nu se cunoaste adevarul - acela ca romanii si maghiarii au actionat atunci impreuna, impotriva dusmanului comun, comunismul, dictatura, URSS. Expozitia este in plina transformare, adaptandu-se anului 2009, anul in care se implinesc doua decenii de la schimbarile de regim din fostul lagar sovietic. Expozitia, pe care o voi mai duce in cateva tari vest-europene si la Vatican, este imbunatatita prin extinderea tematicii in sensul despre care ti-am vorbit. De exemplu, la Praga, un capitol va fi cel dedicat Primaverii pragheze din 1968 si „Revolutiei de Catifea“ din 1989. Voi expune documente absolut inedite si pentru cehi.

Figuri ale revoltei. Imre Nagy, premier in perioada revolutiei
In 1956, Gheorghiu-Dej se afla in mare dificultate. Hrusciov dorea sa il schimbe. Sprijinul prompt acordat lui Hrusciov dupa izbucnirea revolutiei l-a salvat pe liderul comunist de la Bucuresti, Romania fiind aleasa de liderii de la Kremlin ca tara gazda pentru “Grupul Imre Nagy”. S-au scos la lumina, din punctul de vedere al istoriografiei, mai multe detalii importante ale sederii grupului Imre Nagy in Romania. Stim insa mai putin despre conditiile de detentie. La cererea Ministerului de Interne ungar, reprezentantii Ministerului de Interne din Romania au fotocopiat insemnarile lui Imre Nagy, care a fost separat de ceilalti membri ai grupului. Imre Nagy a fost “cazat”, impreuna cu sotia sa, in comuna Izvorani (pe malul lacului Snagov), in Complexul “Pace Trainica”, vila 3. Zona a fost aleasa pentru ca era izolata si fostului lider i se putea asigura paza corespunzatoare. (Ulterior, teroristul Carlos avea sa fie “gazduit” acolo). La actiunea politica secreta romano-ungaro-rusa au luat parte urmatoarele unitati ale Securitatii: Directia I – Informatii Externe, Directia a II-a - Contraspionaj, Directia
a III-a – Informatii Interne, Directia a VII-a - de urmarire, Directia a IX-a – ofiteri insotitori ai conducatorilor de partid. Sub conducerea colonelului Stefan Mladin au participat la actiune peste 70 de ofiteri. Stefan Mladin era omul lui Emil Bodnaras. Fost chelner, Mladin este cel care i-a preluat pe Ion si Mihai Antonescu si i-a predat sovieticilor.

Reteaua lui Ioan Faliboga
În 2 noiembrie 1956 a fost arestat Ioan Faliboga. Un caz care a ajuns sa preocupe chiar si Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, care l-a trimis la Targu Mures pe generalul maior Nicolae Ceausescu, seful Directiei Politice Superioare a Armatei. Care era motivul acestei desfasurari de forte? Cadre didactice, functionari, fosti militari, fosti magistrati, medici, chiar si agricultori au fost atrasi în randurile unei miscari intitulate Comitetul National de Eliberare, condusa de Ioan Faliboga, avandu-i adjuncti pe Gheorghe Maier si Ioachim Mocanu. Miscarea, al carei nucleu se formase inca din 1954, isi propusese rezolvarea unor revendicari salariale. In timp insa, aceasta se radicalizase, mergand chiar pana la a concepe un plan de rasturnare a regimului. Radicalizarea programului avusese loc sub influenta din Ungaria, in octombrie 1956. Securitatea urmarea pas cu pas membrii organizatiei, care au primit cele mai diverse nume conspirative de filaj: „Mistretul”, „Canibalul”, „Berbecul” etc.

Teodor Margineanu, executat ca tradator
In anul 1956, 12 subofiteri condusi de locotenentul Teodor Margineanu, impreuna cu o invatatoare – Hodos Mariana –, au incercat crearea unui „comitet“ cu scopul de a alunga armata sovietica din Romania (lozinca sub care urmau sa actioneze era „Afara cu armata sovietica din tara!“). Tentativa, oricum naiva si neorganizata, a fost oprita din fasa: cei 12 au fost turnati Securitatii de ostasul-sofer Ion Tripovici, au fost arestati, judecati si condamnati. Margineanu si-a gasit sfarsitul prin impuscare, executia avand loc in padurea Gherla, pe data de 26 iunie 1957. Din familia lui nu mai traieste nimeni pentru a putea deschide o actiune judecatoreasca impotriva acestei nedreptati. Pentru istoria oficiala, Teodor Margineanu si colegii sai raman, si pana acum, “tradatori de neam”. Nici astazi casarea colectiva a numeroaselor sentinte nedrepte, motivate politic, date în cea mai intunecata perioada a istoriei Romaniei nu este luata in calcul in mod serios de catre autoritati.

«Nu exista speranta fara lupta».
In noiembrie 1956, trupele sovietice au inabusit in sânge revolutia de la Budapesta, dar in tara framantarile au continuat. Gheorghe Ruja, din Jula, povesteste ca a auzit cand era copil, de la profesori, despre o fata, Elisabeta, care a fost condamnata la moarte si executata de securitatea maghiara. Nimic mai mult, pentru ca dupa executie familia Maniu a fost mutata si imprastiata in intreaga tara. In noiembrie 1956, oamenii s-au rasculat impotriva securistilor maghiari care aveau cazarma la Bichischaba. Acolo ajunsesera si trupele sovietice. Tinerii s-au strans la Vareu, pe malul Crisului, caci acolo se afla un pod si s-au gandit ca acolo i-ar putea opri mai bine pe securistii maghiari. Dupa ce au asteptat cu arma in mana, s-a zvonit ca trupele nu mai vin si tinerii au plecat acasa. Dupa doua zile a intervenit securitatea maghiara si a arestat un grup de 17 persoane, printre care si trei romani. Elisabeta Maniu si Mihai Farcas au fost acuzati ca au fost initiatorii miscarii si condamnati la moarte. Cel de-al treilea roman era un fost ofiter. Acuzatiile au fost fabricate. Nu au fost ei initiatorii miscarii, au fost simpli participanti, dar pe ei i-au scos ca fiind capii. Au fost condamnati pentru ca aveau arme. Culmea este ca, potrivit actului de acuzare, Elisabeta, in varsta de numai 19 ani, nu avea la ea arme cu care putea ucide un om, ci doar un pistol de semnalizare. In ianuarie 1957, Maniu si Farcas au fost condamnati si in februarie au fost executati in cazarma securistilor maghiari de la Bichischaba. Ramane un mister faptul ca nu au fost executati cei care erau adevaratii initiatori ai revoltei, nici aceia care au spart usa cazarmei granicerilor pentru a scoate arme, ci doua persoane care aveau legatura cu romanii din Ungaria si romanii din Jula. Familiile lor au fost mutate cu forta din zona. De aceea, in comunitatea romaneasca mult timp nu s-a stiut aproape nimic despre evenimentele din 1956. S-au intors dupa anii ’60. Sora Elisabetei, Maria, care avea pe atunci numai 14 ani, traieste astazi la Jula. A fost urmarita toata viata de aceste intamplari, iar sotul ei a fost permanent presat sa divorteze. Este posibil ca familia Maniu din Jula sa se inrudeasca cu reputatul om politic Iuliu Maniu, si el o victima a regimului comunist.

«Luptau doar din dezamagire»
Miscarea de la Vareu a fost o ridicare impotriva regimului, nu s-a pus problema etniei. La Budapesta, tinerii romani s-au ridicat pentru un trai mai bun, impotriva dictaturii comuniste, fara aspiratii legate de nationalitate. Printre sutele de mii de revolutionari se aflau si fratii Gheorghe si Tiberiu Hotaran. Tiberiu a supravietuit evenimentelor si s-a intors in casa parinteasca de la Jula, dar fratele sau si-a gasit sfarsitul in acel 23 octombrie si isi are linistea in cimitirul din Jula. El nu se considera un revolutionar, ci un curios. “Nu ploua niciodata în timpul luptelor, cerul era mereu senin, favorabil pentru Revolutie. Atmosfera era emotionanta. Mergeam pe strazi si oamenii strigau: «E revolutie!». Revolutia a început în fata cladirii Radioului si, dupa ce nu le-a fost îngaduit revolutionarilor sa citeasca la radio cele 12 puncte, a pornit lupta adevarata. Nu se stie cine a început lupta. Oamenii au fost îndemnati de interesele lor dezamagite. Conceptie nu au avut. Luptau doar din dezamagire. În ziua a doua sau a treia m-am urcat si eu într-un tanc, mergeam pe strada Rákóczi spre Radio. Atunci l-am întâlnit ultima oara pe fratele meu Gheorghe… El mi-a zis sa ma dau jos, dar eu voiam sa ma duc mai departe. Ma conducea curiozitatea. Aceasta curiozitate pe unii i-a si omorât”, si-a amintit el.

Ultimele clipe din viata Elisabetei Maniu
Maria Maniu, sora Elisabetei, avea pe atunci pe 14 ani si a fost alaturi de sora ei la demonstratia de la Vareu. Desi a trecut mai bine de o jumatate de secol, Maria nu a uitat momentul in care a vazut-o ultima oara pe sora ei, inainte de executie. Intr-un material publicat de “Foaia Romaneasca”, ea a povestit: “A fost acuzata ca a gresit împotriva tarii. Nu puteau avea acuzari concrete, pentru ca n-a facut nimic rau. Nu am facut absolut nimic în Vareu. Mergeam si noi cu ceilalti tineri si apoi ne-am întors acasa împreuna. Daca ea a fost executata, din aceleasi motive trebuia sa fiu si eu împuscata. Când ne-am luat ramas-bun de la ea, ea ne linistea si ne mângâia. Nu noi pe ea, ci ea pe noi, care am ramas în viata. Ne zicea sa venim acasa linistiti, ca bunul Dumnezeu va fi alaturi de ea. Era convinsa ca Dumnezeu va rasplati la toti pentru ceea ce au facut împotriva ei. Statea în pat, acoperita la picioare, sa nu vedem cum a fost batuta de soldati. Ultimele ei cuvinte pentru noi au fost ca Dumnezeu va rasplati pentru toate”.

(P) Jucarii:
Vehicule electrice, Biciclete si Triciclete, Masinute cu pedale
Casute copii, Spatii de joaca, Leagane, Topogane si Balansoare

Vizualizari: vezi articolele editiei din Gardianul comenteaza acest articol
Articolul nu exista
Merita citit?
[DA][NU]
Comentarii
Important de predat la istorie cine ne sunt EROII ! (GEORGETA BUZAS) 23/10/2008 16:52
Un articol f.bine documentat si important pentru cei care nu au stiut pana azi de meritele acestor eroi din 1956.Sunt cadru didactic si prin anii 1980 circula in oraselul in care locuiam,intre prieteni de incredere o carticica,fara inceput si sfarsit despre cei care au murit in Ungaria.Apoi dupa Revolutie,la noi,am aflat mai multe lucruri si despre cei care urmareau declansarea revolutiei in Ardeal...Pacat ca nu au reusit si pacat de mortii nevinovati.Nu exista nici o indoiala ca TOTI vom da socoteala pentru fiecare secunda din viata in fata DOMNULUI...Daca Romania nu-i va reabilita pe cei ucisi si persecutati pe nedrept,cat mai sunt in viata,sigur vor fi cinstiti dupa viata trecatoare pe acest pamant.Eu personal ma bucur ca azi,cei care i-au considerat "dusmanii poporului pe acesti oameni deosebiti au ocazia sa-si ceara iertare,daca mai traiesc.As vrea sa vad macar un singur caz mediatizat.
Revolutia '56 (LouieNEW YORK) 23/10/2008 13:46
cititi si invatati
Adauga comentariu nou
Stiri:   Economice | Politice | Externe | Sport | Societate | Editoriale | Cultura&Media | Sci&Tech | Monden | Locale | Republica Moldova
Inside Communication