Antena3.ro Antena3
Prima pagina Arhiva Inscriere presa Contact
  Joi, 21 februarie 2019, 01:11 ennlfrdeites
Presa de la a - z | Nationala | Locala | Regionala | Diaspora | Internationala | Comunicate | Evenimente | Forum | Link-uri utile | Abonare newsletter | Bilete de avion |
 
Cazul disidentului Vasile Paraschiv a ajuns pe masa procurorilor militari
Joi, 10 iulie 2008 Sursa: ziuaonline.ro Autor: T.B.
Recomanda:

Sursa foto: ziuaonline.ro

Economice

Locale
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) a dat publicitatii sesizarea penala catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la faptele savarsite de fosti angajati ai unor institutii represive ale regimului comunist impotriva luptatorului anticomunist Vasile Paraschiv.

Vasile Paraschiv sustine ca si astazi comunistii sunt la putere in Romania

Cercetarea abuziva a acestuia a constat in rapirea si torturarea lui repetata, in utilizarea psihiatriei pentru reprimarea sa, in supunerea lui la tratamente crude, inumane si degradante.
IICCR isi sustine afirmatiile cu un material probator constand in special in marturii si documente referitoare la represiunea si gravele abuzuri la care a fost supus Vasile Paraschiv. Valoarea documentara a materialului pus la dispozitia Sectiei Parchetelor Militare este importanta - prin aceea ca el reprezinta inca o fila adaugata la dosarul crimelor comuniste si aduce in fata tinerei generatii adevarata trasatura a unui regim responsabil cu degradarea pe termen inca greu de evaluat a Romaniei.
Evacuat din casa, prin grija Partidului
Vasile Paraschiv s-a nascut la 3 aprilie 1928 intr-o familie saraca din satul Ordoreanu, comuna Clinceni, judetul Ilfov. In 1940, la 12 ani, a parasit casa natala, plecand in Bucuresti unde incearca sa isi castige existenta. In perioada 1940-1946, lucreaza ca baiat de pravalie in Bucuresti. In 1946, are primele contacte cu membrii P.C.R., obtinand un post la Cooperativa de consum "Victoria" (infiintata de P.C.R. pentru aprovizionarea cu alimente de baza, la preturi mai mici, a marilor intreprinderi ale Capitalei si a cartierelor muncitoresti). in paralel, se implica in activitatea de propaganda prin aderarea la organizatia de tineret a cooperativei, devenind membru al P.C.R. in noiembrie 1946. Din decembrie 1947, este angajat la Posta Centrala din Bucuresti, iar la 20 noiembrie 1949 este inrolat in armata, fiind repartizat la Regimentul 3 Radio Deva.
La 1 ianuarie 1950 este selectionat pentru scoala de ofiteri de transmisiuni de la Sibiu, institutie pe care o absolva la 23 august 1951 cu gradul de locotenent. Este repartizat la Regimentul 137 din Ploiesti unde are pentru prima data de suferit de pe urma "rigorilor" partidului care nu ii permite sa se casatoreasca cu iubita lui, din cauza originii sociale "nesanatoase" a acesteia. Epurat din armata, incearca sa urmeze cursurile Facultatii de stiinte Juridice din Bucuresti, unde nu este insa admis din cauza faptului ca locurile erau asigurate unor ofiteri de Securitate si Militie care nu aveau studii superioare. In aceste conditii, opteaza pentru scoala Tehnica de Telecomunicatii din Bucuresti, pe care o absolva in 1958, fiind repartizat ca tehnician de telecomunicatii la Oficiul de Telefoane din cadrul Postei din Ploiesti. Ulterior este transferat la intreprinderea de Telecomunicatii din Campina (1 octombrie 1962) si mai apoi la Combinatul Petrochimic Brazi (2 decembrie 1962).
La 6 decembrie 1963 sufera primul abuz major din partea organelor locale si de partid care il evacueaza din apartamentul pe care acesta il primise in perioada cand lucra la Posta din Ploiesti. Timp de zece luni (perioada in care dosarul nr. 4074/1963 s-a aflat pe rolul Judecatoriei Ploiesti, nefiind insa solutionat deoarece era mutat de la un complet la altul) Vasile Paraschiv si familia sa nu au avut parte de o locuinta. In cele din urma, conform hotararii finale a tribunalului, i se permite reocuparea imobilului din care fusese evacuat in mod abuziv cu zece luni in urma.
Sprijin pentru Paul Goma
In noiembrie 1968, la alegerile de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv a anuntat in cadrul adunarii generale ca doreste sa se retraga din P.C.R., al carui membru era din 1946. Ca urmare a acestui anunt, asupra lui s-au exercitat numeroase presiuni ca sa revina asupra deciziei. Refuzand, la 28 iulie 1969 a fost arestat pentru prima data, nelegal, fiind apoi internat cu forta la Spitalul de nebuni de la Urlati. A fost eliberat dupa cinci zile. La 3 martie 1971, Vasile Paraschiv a trimis catre Comitetul Central al P.C.R. si catre Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania o scrisoare cu 11 propuneri care sa fie puse in discutie la Congresul Sindicatelor ce urma sa aiba loc in aprilie. Raspunsul a fost o noua arestare si o noua internare intr-un spital de nebuni. La 1 decembrie 1976, Securitatea a descoperit o copie a unei scrisori pe care Vasile Paraschiv, impreuna cu Alexandru Ungureanu, o trimisese catre postul de radio "Europa Libera". Drept urmare, este arestat din nou de catre Securitate si dus la Spitalul nr. 9 din Bucuresti pentru a fi internat. Doctorul de garda din acea zi de la Spitalul bucurestean a refuzat internarea arestatului, drept pentru care Vasile Paraschiv va fi internat la Spitalul Voila, din Campina. La 2 decembrie 1976, medicul Mircea Piticaru il diagnosticheaza cu paranoia. In februarie 1977 Vasile Paraschiv afla de actiunea scriitorului Paul Goma pentru apararea drepturilor omului in Romania si decide sa il sprijine pe scriitorul dizident. Prima incercare de a discuta cu Goma esueaza intrucat locuinta acestuia era pazita de ofiteri sub acoperire care il aresteaza pe Paraschiv. Acesta nu se va lasa insa intimidat si va incerca din nou sa ia legatura cu Paul Goma. Semneaza scrisoarea de protest pe care Goma intentiona sa o trimita Conferintei post-Helsinki de la Belgrad si ii inmaneaza acestuia o scrisoare de protest personala insotita de un plic cu mai multe documente. in acest fel cazul lui Vasile Paraschiv este facut cunoscut in Occident, prin intermediul lui Paul Goma, care va trimite documentele la Paris.
Primele abuzuri psihiatrice
O noua incercare de a discuta cu Goma se va solda cu o noua arestare, o bataie pe care o primeste la sediul Militiei din Drumul Taberei si cu o noua internare, de data aceasta la Spitalul de nebuni Sapoca (judetul Buzau), la sectia "doi" - sectia de bolnavi mintali cronici. in cadrul acestui spital, a fost supus, timp de 45 de zile, unui tratament medical obligatoriu (fapt prin care in realitate se urmarea ca, pana la iesirea din spital, Vasile Paraschiv sa devina cu adevarat bolnav mintal).
La 20 mai 1977 Vasile Paraschiv se reintoarce la locul sau de munca - Intreprinderea de Aparate de Masura si Control (I.A.M.C.) Otopeni, insa procurorul-sef al Procuraturii civile din Ploiesti, Ion Baloiu, i-a intocmit un dosar, adresat Tribunalului Prahova, in vederea internarii pe viata intr-un camin de bolnavi mintal cronici. Judecatoria din Ploiesti a admis in parte cererea procuraturii, obligand pe "inculpat" la "tratament ambulatoriu de specialitate", respingand insa cererea Procuraturii de internare a sa, pentru tot restul vietii, in caminul de bolnavi mintal cronici de la Calimanesti. Vasile Paraschiv va refuza sa urmeze tratamentul, in ciuda presiunilor exercitate asupra lui. in toamna anului 1977, Vasile Paraschiv depune cerere pentru obtinerea unui pasaport in vederea unei calatorii in Austria. Crezand ca Vasile Paraschiv doreste sa paraseasca definitiv tara, Securitatea ii acorda pasaportul in speranta ca astfel va putea scapa de un agitator intern. El paraseste Romania la 20 noiembrie 1977 insotit de fiul sau, Radu. La Viena, se adreseaza unei organizatii de caritate in scopul facilitarii obtinerii unei vize de intrare in Franta. La 27 ianuarie 1978, primeste viza de intrare in Franta si pleaca catre Paris. Aici sustine o conferinta de presa in problema folosirii psihiatriei in Romania ca arma de represiune politica. Tot la Paris, ajutat fiind de catre Mihnea Berindei, are ocazia si se prezinta in fata unei comisii de contraexpertiza medicala care trebuia sa il examineze si sa stabileasca daca are sau nu discernamant ("Comisia de studii asupra procedurilor de internare si tratament fortat in spitalele psihiatrice speciale"). Diagnosticul dat de catre comisia formata din opt medici, dupa o examinare de opt ore, a fost unul pozitiv. Dupa discutii cu mai multi lideri sindicali din Franta, participa la o noua conferinta de presa, la 18 aprilie 1978, in problema crearii de sindicate libere in tarile din spatele Cortinei de Fier.
In ciuda tovarasilor, se intoarce in Romania
La 27 aprilie 1978, paraseste Parisul si ajunge in Romania. La Curtici, este expulzat, fiind trimis inapoi in Occident cu un alt tren. Se intoarce la Viena, de unde va intreprinde o serie de actiuni ce aveau drept scop reintoarcerea in tara. Sub presiunea opiniei publice internationale, Ambasada Romaniei de la Viena va fi nevoita, in cele din urma, sa ii permita reintoarcerea in tara. La 9 iulie 1978, ajunge acasa, supravegheat indeaproape de catre Securitate. Aici el afla ca contractul sa de munca fusese desfacut pe motivul absentelor nemotivate. in cele din urma, va fi transferat la Fabrica de Prototipuri si Proiectare Tehnologica din Ploiesti. in cadrul unei sedinte a sindicatului din fabrica, in fata muncitorilor, Vasile Paraschiv a dat citire unei declaratii de infiintare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (S.L.O.M.R.), gest care avea sa provoace alte actiuni de intimidare la adresa sa.
Intervine Securitatea
La 28 mai 1979, are loc prima rapire a lui Vasile Paraschiv de catre ofiteri de Securitate. in momentul in care iesea pe poarta fabricii, a fost urcat cu forta intr-o masina, dus in padurea Paulesti de langa Ploiesti, unde a fost torturat si batut cu bestialitate de catre patru ofiteri de Securitate. Reuseste cu greu sa ajunga la Spitalul judetean din Ploiesti, unde este izolat intr-o rezerva, rudelor nefiindu-le permis accesul acolo. Dupa cinci zile de izolare in spital, este externat la cerere si, dupa alte zece zile de refacere la locuinta proprie, isi reia activitatea profesionala. in alte trei randuri, la 19, 27 martie si 1 aprilie 1979, este atacat pe strada si lovit pe la spate. in anul 1980, a depus o cerere prin care solicita autoritatilor locale si centrale din Romania eliberarea unui pasaport in vederea unei vizite la fiul sau, in Statele Unite. Cum raspunsurile au fost intotdeauna negative, s-a adresat instantelor judecatoresti (Tribunalului Ploiesti si Procuraturii Militare) dar si unor guverne si personalitati cunoscute din Occident. Apelul sau a fost difuzat in luna octombrie 1986 la postul de radio "Europa Libera".
intrucat Vasile Paraschiv continua sa reziste diverselor forme de intimidare din partea Securitatii, a fost pus la punct un plan prin care se viza neutralizarea si reducerea sa la tacere. Mai intai a fost pusa la cale o perchezitie domiciliara nelegala, la 7 mai 1987, in ideea descoperirii unor dovezi compromitatoare scrise.
Torturat patru zile in sir
Dupa o saptamana in care au fost analizate in amanunt documentele confiscate, Vasile Paraschiv a fost rapit pentru a doua oara. La 14 mai 1987, la orele 6:30, V. P. a fost rapit de catre patru ofiteri tineri de Securitate si de un militian in uniforma (el nu comisese nicio ilegalitate, iar persoanele care l-au arestat nu detineau un mandat de arestare). Rapit, a fost adormit cu o substanta narcotica, incatusat si transportat intr-o locatie conspirativa unde a fost tinut legat, interogat si torturat de catre cei patru ofiteri de Securitate timp de patru zile (ulterior, a reusit sa afle ca respectiva locatie era o cabana - "Florei" - situata in padure, in varf de munte, dincolo de barajul "Paltinul" de langa Campina). Dupa patru zile de tortura, indeosebi de natura psihologica, fiind amenintat cu moartea, Vasile Paraschiv a acceptat cererile celor patru ofiteri care i-au impus redactarea unor angajamente si scrisori, prin care isi manifesta atasamentul si loialitatea fata de Securitate si P.C.R. Eliberat si intors acasa, el a redactat dupa cateva zile un document prin care retracta toate scrisorile si angajamentele pe care le-a scris si inregistrat sub amenintare in perioada celor patru zile de detentie de la aceea cabana. Dupa ce a fost eliberat, a fost pus sub atenta supraveghere a Securitatii, fiind permanent urmarit de un ofiter care purta numele conspirativ "Nicolae". Acesta raspundea personal de Vasile Paraschiv, astfel incat a dispus mai intai mutarea lui intr-un nou apartament, continuand stricta supraveghere prin telefoane si vizite inopinate la domiciliu.
...Apoi inca sapte
In 1989, la 22 martie, a fost rapit pentru a treia oara de catre ofiterii de Securitate. Arestat pe strada, impreuna cu un prieten, Vasile Simionescu, de organele de militie, a fost preluat mai apoi de catre un grup de trei ofiteri de Securitate si transportat in aceeasi locatie secreta - cabana "Florei" - unde a fost batut, torturat si maltratat timp de sapte zile. A fost lovit cu pumnul in fata, stomac si ficat, a fost lovit cu saculetul de nisip in cap si batut cu bastonul de cauciuc la talpi. Dupa sapte zile de tortura, a fost si iradiat, acceptand, in urma acestor torturi, sa semneze un nou angajament care sa ii multumeasca pe securisti. Cu ocazia majoritatii anchetelor la care a fost supus Paraschiv, victima fiind torturata, batuta cu salbaticie, iradiata si amenintata cu moartea, scopul principal al acestui tratament fiind acela de a o determina sa renunte la atitudinea ostila fata de regim si la revendicarile sale (pentru a descriere detaliata a modului in care decurgeau "anchetele" se poate vedea volumul "Asa nu se mai poate, tovarase Nicolae Ceausescu"! - Memorii dupa 20 de ani", Vasile Paraschiv, Editura "Curtea Veche"/Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, 2007, pag. 364-394).
Potrivit sesizarii IICCR, din documentele aflate in arhivele institutiilor statului comunist, in special ale Ministerului de Interne si ale Departamentului Securitatii Statului (documente la care partea vatamata a putut sa aiba acces - partial - numai in ultimii ani, odata cu adoptarea unor reglementari in aces sens) rezulta in mod indubitabil ca toate abuzurile grave si persecutiile pe care le-a suferit s-au datorat exclusiv atitudinii sale critice si de opozitie fata de regimul comunist totalitar, dorintei sale de a-i fi respectate drepturile si libertatile fundamentale (libertatea constiintei, libertatea individuala si siguranta persoanei, dreptul de asociere in organizatii sindicale, dreptul la libera circulatie etc.). Cateva exemple in acest sens sunt urmatoarele:
- din "Adresa nr. 058175 din 6 aprilie 1977 a Inspectoratului Judetean de Securitate Prahova" (reprodusa in Anexa 3 - volumul "Lupta mea pentru sindicate libere in Romania", Vasile Paraschiv, Editura "Polirom", 2005, pagina 191) rezulta ca partea vatamata a fost urmarita si anchetata de institutiile de represiune politica ale statului pentru "infractiunea de propaganda impotriva oranduirii socialiste, in 1975 expediind o scrisoare cu continut dusmanos postului de radio "Europa Libera"; pentru ca "l-a perchezitia domiciliara s-au gasit 7 (sapte) scrisori cu continut dusmanos pe care intentiona sa le transmita la acelasi post de radio"; pentru ca "la data de 5 februarie 1977 a semnat apelul lui Paul Goma din Bucuresti iar la data de 24.03.1977 i-a inmanat o scrisoare prin care se arata solidar cu actiunea acestuia"; - din "Nota Ministerului de Interne nr. 00327886 din 27 februarie 1978 privindu-l pe Paraschiv Vasile" (reprodusa in Anexa 3 - volumul "Lupta mea pentru sindicate libere in Romania", Vasile Paraschiv, Editura "Polirom", 2005, pagina 199) rezulta ca partea vatamata a fost urmarita si anchetata de institutiile de represiune politica ale statului pentru ca "La inceputul anului 1978 a plecat de la Viena la Paris unde s-a intalnit cu Paul Goma. Vasile Paraschiv a participat la o conferinta de presa organizata de postul de radio "Europa Libera", in cadrul careia a comentat tendentios situatia social-politica din tara noastra si a incercat sa determine si restul membrilor familiei sale sa-l urmeze in strainatate. A mai participat de asemenea la o conferinta de presa organizata de Comitetul psihiatrilor francezi, in care s-a situat pe pozitii dusmanaoase tarii noastre. Totodata, s-a alaturat actiunilor ostile ale lui Paul Goma si Tanase Virgil, iar declaratiile sale dusmanoase in continut au fost preluate si comentate de unele ziare si posturi de radio din Occident"; - din "Adresa Ministerului Afacerilor Externe catre Ambasada Republicii Socialiste Romania din Viena" (mai 1978, reprodusa in Anexa 3 - volumul "Lupta mea pentru sindicate libere in Romania", Vasile Paraschiv, Editura "Polirom", 2005, pagina 217) rezulta ca M.A.E. a dat dispozitie Ambasadei ca partii vatamate sa i se pemita sa se inapoieze in tara numai daca "se dezice in mod public cu privire la afirmatiile dusmanoase si denigratoare la adresa oranduirii socialiste si de stat din tara noastra. in cazul in care consimte sa faca o astfel de declaratie, sa o dea in scris Ambasadei si sa o faca publica, prin grija sa, pe aceeasi cale pe care a adus injuriile si calomniile cunoscute. Numai in aceste conditii cererea sa de inapoiere in tara va putea face obiectul analizei".
Cele de mai sus sunt prezentate cu titlu de exemplu, in arhivele la care Paraschiv (dar si cercetatori si istorici ai perioadei comuniste) a avut pana in prezent acces existand alte numeroase probe ca institutiile statului comunist l-au urmarit si reprimat pe Vasile Paraschiv pe motive politice (in special prin abuzuri grave in serviciu, prin acte de tortura, prin utilizarea psihiatriei ca arma de represiune politica, prin tratamente crude, inumane si degradante).
"Vasile Paraschiv si cercetatori ai perioadei comuniste din Romania (Anexa 3 - volumul "Lupta mea pentru sindicate libere in Romania", Vasile Paraschiv, Editura "Polirom", 2005, pag. 378-379) au constatat ca din dosarul de urmarire informativa privindu-l pe Vasile Paraschiv lipsesc numeroase file, care pot sa constituie tot atatea marturii ale abuzurilor comise impotriva partii vatamate. IICCR considera ca in solutionarea acestei cauze se impune ca organele judiciare sa depuna diligentele necesare pentru intregirea materialului probator", se arata in sesizarea IICCR.
Ceausescu: "Pentru nebuni avem camasa de forta"
"Un element specific al cazului Vasile Paraschiv, care confera o si mai mare gravitate abuzurilor comise impotriva sa, este utilizarea psihiatriei ca instrument de represiune politica. Astfel cum dupa 1989 numerosi medici psihiatri romani au aratat, "Importanta pe care sistemul comunist o atribuia ideologiei a facut ca psihologia si psihiatria sa fie obiecte stiintifice controlate politic. Din acest motiv amestecul oamenilor politici in aceste domenii a atins cote greu de inchipuit, psihiatria fiind in atentia activistilor de partid si chiar a organelor de represiune ale partidului comunist. Astfel, pe de o parte, individul nu avea drepturi, iar partidul era singurul care decidea, inclusiv in a considera pe un individ nebun, iar pe de alta parte stiinta era supusa - ca sa nu spunem servitoarea - ideologiei. Din aceste motive si psihiatria era "datoare" sa participe prin toate mijloacele specifice la mentinerea puterii regimului. Violenta se exercita impotriva oricarui individ care nu se putea "incadra" in colectivitate, asa cum era aceasta definita de catre partid, iar anormalul, "bolnavul" era de aceea definit prin caracterul sau "asocial", atipic, motiv pentru care socialismul condamna pe toti cei "originali", pe toti cei care gandeau altfel. Poate ca nimeni nu a explicat mai clar rolul psihiatriei in societatea romaneasca decat insusi Ceausescu. Astfel, in 1968, cu ocazia deschiderii anului uiversitar, el a afirmat in mod franc: "Exista oare unii care mai pot crede ca in Romania de astazi ar mai fi forte capabile sa ameninte sistemul socialist? Eu cred ca nu mai exista. Nici taranii colectivisti, nici muncitorii, nici intelectualii, nimeni nu-si mai poate permite sa se indoiasca de soliditatea si forta socialismului. Bineinteles, mai exista nebunii, si nebuni exista peste tot in lume, dar pentru acestia societatea noastra are la dispozitie toate mijloacele necesare, inclusiv camasa de forta", arata IICCR.
Juramantul lui Ipocrit
Internarile fortate ale partii vatamate in spitale psihiatrice, obligarea ei la tratamente medicale de care aceasta nu avea nevoie si le refuza au fost posibile prin complicitatea cea mai josnica dintre membrii aparatului de represiune comunista (securisti, militieni, procurori) si medicii psihiatri. Acestia din urma au consimtit sa abdice in modul cel mai josnic de la misiunea umanitara cea mai nobila si de la responsabilitatile profesionale cele mai inalte pe care le aveau pentru a sluji un regim dictatorial, profund inuman si esentialmente criminal. Timp de peste 25 de ani - intre 1963 si 1989, adica in toata perioada in care Vasile Paraschiv a fost un adversar neinfricat si neinfrant al regimului comunist - institutiile represiunii comuniste, in complicitatea cea mai josnica cu multi dintre medicii psihiatri, s-au straduit din rasputeri sa acrediteze ideea ca Vasile Paraschiv este nebun si ca numai astfel se explica adversitatea sa fata de regim. Internarile repetate in spitale de nebuni aveau scopul ca partea vatamata sa fie diagnosticata cu boli psihice si tulburari de comportament, urmarindu-se, finalmente, internarea sa pe viata intr-un camin de bolnavi cronici. in pofida tuturor acestor stradanii, pentru oricine care a studiat si studiaza acest caz este evident ca Vasile Paraschiv a fost si este un om perfect sanatos din punct de vedere psihic. Marturiile in acest sens sunt extrem de numeroase si ele se gasesc in chiar arhivele institutiilor represive comuniste. Textele scrise de Vasile Paraschiv in acei ani, atitudinea sa pe timpul anchetelor dure ale securistilor etc. marturisesc un psihic sanatos si echilibrat (...)
Cazul Vasile Paraschiv a fost inclus de asemenea in Raportul din 1978 al Sectiunii franceze a Amnesty International privind violarea drepturilor omului in Romania prin utilizarea abuziva a psihiatriei. Prezenta lui Vasile Paraschiv in viata publica post comunista, de aproape doua decenii si ea, comportamentul si discursul sau, cartile pe care el le-a scris, marturisesc si ele, toate, un caracter echilibrat, o fire modesta cand este vorba despre meritele sale si foarte generoasa cand este vorba despre ale altora, un om senin in fata nedreptatilor care i-au fost facute in trecut si care i se fac si azi.
Prezentam in continuare sesizarea catre Parchet semnata de presedintele IICCR, Marius Oprea:

"In considerarea competentelor legale care revin Parchetului, IICCR va solicita sa dispuneti masurile care se impun pentru tragerea la raspundere a celor vinovati de gravele abuzuri suportate in perioada 1963-1989 de Vasile Paraschiv. Faptele in legatura cu care va sesizam sunt de o gravitate cu totul deosebita, constand in acte de tortura si tratamente inumane si degradante, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, purtare abuziva, fals si uz de fals, internare fortata si nejustificata in spitale psihiatrice, obligare la tratamente medicale nejustificate, arestare nelegala si cercetare abuziva, lipsire de libertate in mod ilegal prin rapire etc. Gravitatea acestor fapte consta inclusiv in faptul ca prin acte de tortura, prin tratamente crude, inumane si degradante, prin abuz in serviciu, amenintari si alte acte de intimidare, Vasile Paraschiv a fost supus timp de peste 25 de ani unei represiuni sistematice exclusiv din motive politice, exclusiv pentru ca dorea ca el si concetatenii sai sa poata sa beneficieze de unele dintre drepturile pe care statul comunist totalitar le refuza acestora - libertatea constiintei, libertatea individuala si siguranta persoanei, dreptul de asociere in organizatii sindicale, dreptul la libera circulatie, libertatea individuala si siguranta persoanei, libertatea constiintei si de exprimare etc. - desi se angajase sa respecte aceste drepturi inclusiv prin tratatele internationale pe care le-a semnat si ratificat (Declaratia universala a drepturilor omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa din 1975, Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor impotriva umanitatii etc.). Ca membru al Organizatiei Natiunilor Unite, statul roman avea obligatia sa respecte, intre altele, urmatoarele drepturi ale cetatenilor sai: - dreptul de a nu fi supus torturii si tratamentelor inumane ("Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante." - art. 5 din Declaratia universala a drepturilor omului); - libertatea de constiinta si de exprimare ("Nimeni nu trebuie sa aiba de suferit din cauza opiniilor sale. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orala, scrisa, tiparita ori artistica, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa." - art. 19 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice); - dreptul la libertate si la securitatea persoanei ("Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a nu fi retinut sau arestat arbitrar." - art. 9 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice); - libertatea de asociere ("Orice persoana are dreptul de a se asocia in mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate si de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale." - art. 22 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice);
- dreptul la libera circulatie ("Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa." - art. 13 din Declaratia universala a drepturilor omului; "Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv propria sa tara." - art. 12 paragr. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice). Prin semnarea Actului final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa din 1975, statul roman se obliga de asemenea sa "promoveze si incurajeze exercitarea efectiva a drepturilor si libertatilor civile, politice, economice, sociale, culturale si altele care decurg toate din demnitatea inerenta persoanei umane si sunt esentiale pentru libera si deplina sa dezvoltare" (art. VII). Dar chiar si prin Constitutia in vigoare la acea vreme, statul roman se angaja sa garanteze cetatenilor proprii drepturi si libertati fundamentale precum libertatea, inviolabilitatea si siguranta persoanei ("Cetatenilor Republicii Socialiste Romania le este garantata inviolabilitatea persoanei. Nici o persoana nu poate fi retinuta sau arestata daca impotriva ei nu exista probe sau indicii temeinice ca a savirsit o fapta prevazuta si pedepsita prin lege. Dreptul la aparare este garantat in tot cursul procesului." - art. 31 din Constitutia Republicii Socialiste Romania) ori libertatea de asociere in sindicate ("Cetatenii Republicii Socialiste Romania au dreptul de a se asocia in organizatii sindicale, cooperatiste, de tineret, de femei, social-culturale, in uniuni de creatie, asociatii stiintifice, tehnice, sportive, precum si in alte organizatii obstesti." - art. 27 din Constitutia Republicii Socialiste Romania). Constitutia prevedea de asemenea (art. 32) ca "Domiciliul este inviolabil" - in realitate insa domiciliul partii vatamate a fost violat in mai multe randuri cu scopul de a fi descoperite dovezi compromitatoare, oricat de neinsemnate, in scopul reprimarii acesteia.
in practica, statul totalitar comunist dovedea un dispret profund pentru drepturile si libertatile cetatenilor sai, nesocotea in modul cel mai flagrant si cinic nu numai normele constitutionale proprii, profund demagogice si propagandistice, dar si tratatele internationale pe care le semna si ratifica (desi inclusiv prin Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, art. X, se angajase sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile care ii reveneau din aceste tratate: "Statele participante isi vor indeplini cu buna-credinta obligatiile ce le revin in conformitate cu dreptul international, atat obligatiile care decurg din principiile si normele generale recunoscute ale dreptului international, cat si obligatiile care decurg din tratate sau alte acorduri, in conformitate cu dreptul international, in care ele sunt parti").
Desi prin Constitutie statul comunist se angaja (art. 20) sa asigure cetatenilor proprii "asistenta medicala prin institutiile sale sanitare", in realitate in acest caz institutiile respective si medicii lor au atentat in modul cel mai grav la sanatatea partii vatamate. IICCR subliniaza faptul ca actele represive la care a fost supusa partea vatamata au avut un caracter exclusiv politic. Ele au constituit persecutii politice ale statului comunist totalitar impotriva unui cetatean propriu care nu dorea nimic altceva decat sa se bucure, el si concetatenii sai, de drepturile si libertatile civile si politice pe care statul lor se obligase sa le respecte atat prin tratatele internationale la care era parte cat si prin Constitutia in vigoare la acea data. Persecutiile suportate de partea vatamata s-au datorat politicii represive si abuzive a statului comunist totalitar, prin care erau practic anulate drepturi si libertati fundamentale - libertatea de constiinta, dreptul de a circula liber, libertatea de asociere, dreptul la libertate si la securitatea persoanei etc. Actele de tortura si tratamentele inumane si degradante la care Vasile Paraschiv a fost supus, lipsirea ilegala de libertate prin rapire, internarea sa abuziva, fortata si nejustificata in spitale psihiatrice etc. etc. (acte pe care statul roman se angajase sa nu le permita inclusiv prin asumarea prevederilor art. 5 din Declaratia universala a drepturilor omului) au fost insotite de alte incalcari grave ale normelor pe care institutiile statului si functionarii acestora aveau obligatia sa le respecte. Astfel, practic toate "actele procedurale" impotriva partii vatamate au fost facute cu incalcarea flagranta a dispozitiilor Codului de procedura penala in vigoare in acea perioada: retinerile si arestarile au fost facute fara ordonanta de retinere, respectiv fara mandat de arestare; perchezitiile (domiciliare si corporale) au fost facute fara a exista autorizarile prevazute de lege etc. IICCR considera ca in angajarea raspunderii celor vinovati de gravele abuzuri comise impotriva partii vatamate se impun avute in vedere inclusiv urmatoarele aspecte cu privire la individualizarea pedepselor in raport cu circumstantele agravante existente in cauza si neprescrierea raspunderii penale pentru faptele deosebit de grave in legatura cu care va sesizam si la forma continuata in care acestea au fost savarsite.
IICCR considera ca in cauza exista circumstante agravante cel putin sub urmatoarele aspecte: savirsirea faptelor de trei sau de mai multe persoane impreuna; savarsirea infractiunilor prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezinta pericol public; savirsirea infractiunilor din motive josnice. De asemenea se impune avuta in vedere imprejurarea ca activitatea infractionala in legatura cu care va sesizam se constituie intr-un concurs foarte complex de infractiuni dintre cele mai grave. in mod asemanator, consideram ca, in conformitate cu prevederile art. 75 din Codul penal (teza ultima, "Instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav"), se impune ca Parchetul sa retina ca circumstante agravante si alte imprejurari care au imprimat faptelor in discutie un caracter deosebit de grav. Astfel, se impune retinuta ca o circumstanta agravanta imprejurarea ca abuzurile fostilor responsabili comunisti implicati in reprimarea partii vatamate au constituit tot atatea violari grave ale celor mai elementare drepturi ale omului. inca si mai grav este ca acestia aveau reprezentarea clara a faptului ca prin abuzurile lor violau in modul cel mai grav drepturi si libertati cetatenesti "garantate" de Constitutia comunista si inscrise in tratatele internationale la care Romania era parte (Declaratia universala a drepturilor omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa din 1975 etc.). IICCR considera ca, in intelesul legii penale, constituie de asemenea circumstante agravante faptul ca abuzurile comise au avut un caracter sistemic iar principalul lor scop a fost sa apere un regim ilegitim si criminal. Cetatenii erau abuzati de catre propriul lor stat, care, pana chiar si in conformitate cu normele constitutionale in vigoare in acei ani, era presupus a le apara si nu a le desconsidera si viola interesele si drepturile fundamentale. Represiunea si teroarea impotriva cetatenilor romani erau exercitate de catre statul totalitar comunist prin membrii aparatului sau represiv (in complicitate, asa cum am aratat, cu medici psihiatri si cu numerosi colaboratori conspirati ai Securitatii) - iar acestia beneficiau de o impunitate absoluta pentru abuzurile pe care le savarseau in numele si in apararea statului totalitar. Membrii aparatului represiv aveau, asemeni celor implicati si in acest caz, reprezentarea exacta a faptului ca abuzurile si crimele lor, desi unele sanctionabile teoretic si prevazute in legea penala, nu aveau sa fie niciodata pedepsite de justitia comunista si regimul totalitar in numele si in apararea carora ei comiteau aceste fapte. Aceasta convingere ii facea sa fie inca si mai zelosi, mai cruzi si abuzivi in actele de represiune pe care le comiteau. Ei erau constienti inclusiv de faptul ca victimele lor nu aveau nicio posibilitate sa se apere. Practic toate "reglementarile" secrete dupa care comiteau abuzuri si crime (Ordine ale ministrului de Interne, mai ales, si Hotarari ale Consiliului de Ministri) erau complet anticonstitutionale si impotriva tratatelor privind drepturile omului pe care statul comunist se angajase sa le respecte. Cu toate acestea, cei mai multi dintre ei erau, asemeni si celor din acest dosar, cat se putea mai zelosi in apararea regimului totalitar - iar cu cat devotamentul si zelul lor era mai mare, cu atat si recompensele si privilegiile din partea regimului erau mai mari (salarii foarte mari, prime, tot felul de alte beneficii financiare si materiale, pensii foarte mari etc. etc.). Membrii aparatului represiv comiteau abuzurile si crimele folosindu-se de un intreg sistem statal logistic, informational, financiar etc. care era organizat si functiona exclusiv din banii cetatenilor. Statul care functiona din banii cetatenilor si era presupus a le apara drepturile si libertatile fundamentale functiona de fapt ca un imens aparat represiv si abuziv impotriva propriilor cetateni. Aceste fapte nu erau simple abuzuri ale unui oarecare functionar al statului, ci violari dintre cele mai grave ale celor mai elementare drepturi ale omului si interese ale cetatenilor, comise de catre stat pe temeiul urii de clasa, al urii fata de cei care nu agreau ideologia comunista totalitara si criminala, fata de cei care cereau sa le fie respectate cele mai elementare drepturi. Semnificativa pentru cazul de fata este si mobilizarea de catre institutiile represive comuniste a unui mare numar de informatori si colaboratori ai Securitatii in scopul urmaririi permanente si reprimarii partii vatamate.
IICCR considera ca savarsirea in forma continuata (timp de multi ani la rand) a infractiunilor de o gravitate deosebita in legatura cu care va sesizam se impune de asemenea avuta in vedere in solutionarea acestei cauze, inclusiv cu privire la curgerea termenului de prescriptie a raspunderii penale. Sub acest din urma aspect, IICCR evidentiaza faptul ca, dupa decembrie 1989, in absenta unei condamnari oficiale a regimului comunist de catre statul roman (survenita numai la data de 18 decembrie 2006, prin discursul din Parlament al Presedintelui Romaniei), victimele acestui regim si familiile lor s-au dovedit mai mult decat retinute in a se adresa justitiei pentru a-i trage la raspundere pe cei care, in numele statului comunist, le-au violat in modul cel mai grav cele mai elementare drepturi si libertati cetatenesti. Semnificativ este si faptul ca demersul de fata al fostului luptator anticomunist Vasile Paraschiv a fost posibil numai foarte tarziu, dupa infiintarea, in decembrie 2005, a IICCR, caruia prin actul normativ de constituire i-au fost conferite competente legale de investigare si sesizare a organelor in drept cu privire la crimele, abuzurile si incalcarile drepturilor omului savarsite in timpul regimului comunist in Romania. Victimele activitatii represive a regimului comunist totalitar nu au avut posibilitatea, pe durata regimului amintit, sa se adreseze justitiei (desigur ca nici in temeiul art. 35 din Constitutia Republicii Socialiste Romania, care teoretic - si numai teoretic, demagogic si propagandistic - le dadea acest drept in calitate de persoane "vatamate intr-un drept al lor printr-un act ilegal al unui organ de stat"). in cadrul statului totalitar comunist (in care "drepturile si libertatile cetatenesti garantate de Constitutie" erau in realitate o fraza pur demagogica, cinica si propagandistica), o astfel de actiune in justitie era de neconceput. in consecinta, IICCR considera necesar sa sublinieze ca raspunderea penala pentru faptele obiect al prezentei Sesizari, nu poate fi considerata prescrisa intrucat de la data savarsirii lor si pana in prezent, din motivele aratate mai sus, au existat imprejurari care au impiedicat punerea in miscare a actiunii penale. in toata aceasta perioada cursul prescriptiei raspunderii penale a fost suspendat - in conformitate cu dispozitiile Codului Penal (art. 128), intrucat a existat o "imprejurare (...) de neinlaturat" care a impiedicat punerea in miscare a actiunii penale: "Cursul termenului prescriptiei este suspendat pe timpul cat o dispozitie legala sau o imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal. Prescriptia isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de suspendare".
Referitor la faptul ca pe timpul regimului comunist crimele si abuzurile comise de catre responsabilii acestuia nu au fost incriminate legal si pedepsite in vreun fel, semnalam faptul ca pedepsirea lor in prezent reprezinta un act de justitie nu numai necesar dar si deplin posibil. in acest sens consideram relevante prevederile art. 7 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de statul roman prin Legea nr. 30/1994. Potrivit paragrafului 1 al textului amintit, "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national si international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii". in acelasi timp insa, paragraful 2 al articolului citat, de maxima relevanta sub aspectul la care ne referim, prevede ca "Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul savarsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate". in consecinta, se impune constatat faptul ca textul Conventiei europene este deplin aplicabil in materia obiect al Sesizarii IICCR. Astfel, pe de o parte, crimele savarsite de responsabilii regimului comunist nu au fost judecate si pedepsite pe timpul acelui regim intrucat in acea perioada ele nu constituiau - nu aveau cum sa constituie, in contextul dat - "infractiuni, potrivit dreptului national". Pe de alta parte, ulterior prabusirii regimului comunist totalitarist, aceste fapte puteau, pot si trebuie sa fie judecate si pedepsite, intrucat la data savarsirii lor erau "considerate infractiuni potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate" - intre acestea, dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor crude, inumane si degradante, libertatea de constiinta si exprimare, libertatea de asociere in sindicate, dreptul la libera circulatie, dreptul de a nu fi supus niciunor imixtiuni in viata personala, dreptul la libertate si la siguranta persoanei etc. Ca membru al ONU, statul comunist totalitar s-a angajat sa respecte Declaratia universala a drepturilor omului, care, intre altele, prevedea si prevede (art. 5) ca "Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante." Faptul ca prin legea penala statul comunist totalitar nu a incriminat tortura, tratamentele crude, inumane si degradante (si nu a facut-o tocmai pentru a asigura impunitate membrilor aparatului sau de represiune politica) nu poate conduce la concluzia ca raspunderea penala a tortionarilor lui Vasile Paraschiv nu poate fi angajata in prezent intrucat la momentul savarsirii faptelor in legatura cu care va sesizam acestea nu constituiau infractiuni potrivit dreptului national. Iar aceasta intrucat in conformitate cu normele citate ale Conventiei europene a drepturilor omului faptele respective - indubitabil acte de tortura si de represiune si persecutie pe motive politice - constituiau infractiuni "potrivit dreptului international", "potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate" - prevazute intre altele in Declaratia universala a drepturilor omului, Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor impotriva umanitatii, Conventia impotriva torturii si altor pedepse si tratamente crude, inumane sau degradante etc.
Cu privire la neprescrierea raspunderii penale pentru faptele in legatura cu care va sesizam, IICCR invedereaza si faptul ca in conformitate cu prevederile art. I al Conventiei ONU asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor impotriva umanitatii (adoptata la 26 noiembrie 1968 si ratificata de Romania prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat in Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969), coroborate cu prevederile Statutului Tribunalului Militar International de la Nuremberg (definit prin Acordul din 8 august 1945, de la 17
Londra, al Puterilor Aliate), "persecutiile pe motive politice" sunt imprescriptibile, fiind incluse in categoria "crime impotriva umanitatii". Or, astfel cum am aratat in cuprinsul Sesizarii de fata, este neindoios faptul ca represiunile pe care partea vatamata le-a suportat constituie persecutii pe motive politice, imprescriptibile, in intelesul Conventiei ONU ratificata de Romania inca din anul 1969. Pe cale de consecinta, va solicitam sa dispuneti efectuarea tuturor actelor si masurilor necesare aflarii adevarului, identificarii faptuitorilor si a complicilor acestora in vederea tragerii lor la raspundere penala. Anexam prezentei Sesizari documentele care constituie material probator, precum si plangerea partii vatamate (Anexa 4). Depunem, de asemenea, ca Anexa 5 la prezenta Sesizare, un dosar cuprinzand in principal acte din arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), care probeaza persecutiile politice grave la care a fost supus Vasile Paraschiv si contin informatii cu privire la persoanele responsabile de aceste persecutii".

(P) Jucarii:
Vehicule electrice, Biciclete si Triciclete, Masinute cu pedale
Casute copii, Spatii de joaca, Leagane, Topogane si Balansoare

Vizualizari: vezi articolele editiei din ziuaonline.ro comenteaza acest articol
Articolul nu exista
Merita citit?
[DA][NU]
Nu exista comentarii ! Comenteaza chiar tu acest articol !
Adauga comentariu nou
Stiri:   Economice | Politice | Externe | Sport | Societate | Editoriale | Cultura&Media | Sci&Tech | Monden | Locale | Republica Moldova
Inside Communication