Antena3.ro Antena3
Prima pagina Arhiva Inscriere presa Contact
  Luni, 22 aprilie 2019, 07:00 ennlfrdeites
Presa de la a - z | Nationala | Locala | Regionala | Diaspora | Internationala | Comunicate | Evenimente | Forum | Link-uri utile | Abonare newsletter | Bilete de avion |
 
Lucian Boia, despre Napoleon al III-lea, România și Franța: „Franța a fost nașa statului național român“
Vineri, 02 mai 2008 Sursa: Cotidianul Autor: Cotidianul
Recomanda:

Sursa foto: Cotidianul

Monden

Sci&Tech
La exact 200 de ani de la nașterea lui Napoleon al III-lea, istoricul Lucian Boia publică întâi în Franța și, de două săptămâni, și în România, la Editura Humanitas, o monografie dedicată acestui personaj. Pentru Cotidianul, cunoscutul istoric rezumă rolul decisiv pe care l-a avut Napoleon al III-lea în formarea statului național român, dar și cum au decurs în ultimul secol relațiile româno-franceze.

Lucian Boia
Interviu realizat de Cristian Pătrășconiu

Napoleon al III-lea, „nașul statului național român“! Corect?
Da, este corect. Deși poate părea exagerat - dar eu nu cred că este exagerat -, trebuie să spunem că, fără Napoleon al III-lea, România nu e deloc sigur că ar fi existat. În 1859, marile puteri erau, aproape toate, împotriva Unirii Principatelor. Singura țară care era pentru, în afara Franței, a fost Rusia, dar Rusia a fost în funcție de circumstanțe pentru Unirea Principatelor Române. Cel care a condus jocul a fost Napoleon al III-lea. Sigur, erau și patrioții români, dar ce ar fi putut face patrioții români fără Franța?

Nu era suficientă voința liderilor politici și nu numai politici pentru a se realiza Unirea?
Nu, categoric nu.

Oricât ne-am iluziona cu privire la virtuțile naționale ale românilor, este clar că țările române erau două țărișoare, cu totul neînsemnate pe harta Europei. Sigur, a fost dorința românilor de a se uni, dar rolul esențial în realizarea Unirii l-a avut Napoleon al III-lea. Numai dorința românilor nu ajungea.

Ce interes avea Napoleon al III-lea?
Ca să încep cu partea mai idealistă a lucrurilor, era la mijloc o atitudine mai generală a lui Napoleon al III-lea. El a fost un susținător al principiului naționalităților, mai mult decât oricare alt om de stat din epoca lui. A ajutat la unificarea Italiei (chiar dacă el a văzut-o altfel), a dat o mână de ajutor și unificării Germaniei (ceea ce nu i-a priit deloc), ar fi vrut să ajute și Polonia (dar asta nu a dus decât la răceala raporturilor franco-ruse); avea multe proiecte de ordin național. Politica de a sprijini Unirea Principatelor Române intra în această logică. Ca interes mai direct, e clar că era vorba de a asigura Franței o poziție mai puternică pe cursul inferior al Dunării și spre Marea Neagră. Și, fiindcă tocmai se terminase războiul Crimeii, era vorba de a se crea un stat-tampon între Rusia și Imperiul Otoman.

Ideea dumneavoastră este că statul național român nu ar fi existat fără Napoleon al III-lea. Unii zic că la temelia statului național român stă Mihai Viteazul. Alții că ar sta Burebista. Care e adevărul?
La temelia statului național român mi se pare că e evident că stă Napoleon al III-lea într-o mult mai mare măsură decât Mihai Viteazul. Nu la fel stau lucrurile și în privința națiunii române. Conștiința națională românească - chiar dacă Mihai Viteazul nu avea o „conștiință națională“ - se hrănește din acest personaj. Rolul acestuia în sensul cristalizării acestei conștiințe a fost mare în posteritate, fără ca Mihai Viteazul să o știe. Însă, una e „conștiința națională“, alta e „națiunea“ și cu totul altceva este „statul național“. Luați exemplul kurzilor - care au o conștiință națională și care tot încearcă să își facă un stat național și nu reușesc. În ce privește crearea statului național român, fără un sprijin decisiv de la Franța și mai ales de la Napoleon al III-lea, generația de la 1848, de la 1859 nu ar fi putut concretiza. Fără un sprijin extern puternic, așa ceva nu ar fi fost posibil, fiindcă obstacolele externe erau foarte mari. Trebuia să vină un sprijin care să fie mai puternic decât împotrivirea Imperiului Otoman, a Imperiului Habsburgic și, eventual, a Imperiului Rus. Acest sprijin nu putea să vină decât din partea celui care, atunci, timp de câțiva ani, era un adevărat arbitru al Europei - Napoleon al III-lea.

Marele succes diplomatic al lui Napoleon al III-lea e, spuneți dumneavoastră, crearea statului național român. Pe ce vă bazați?
Da, așa e, chiar dacă nu a fost principala lui preocupare. Să nu exagerăm lucrurile: Napoleon al III-lea nu a stat tot timpul să se gândească la Principatele Dunărene. Preocuparea lui numărul unu era Italia - proiect pe care l-a bifat pe jumătate și l-a ratat pe jumătate. A avut și un proiect legat de Polonia, țară foarte iubită atunci în Franța. Însă Franța nu a reușit să facă nimic în sensul acesta, a reușit doar să își strice relațiile cu Rusia. Și cu Germania, Napoleon al III-lea a avut o atitudine favorabilă față de idealurile naționale germane, dar, până la urmă, lucrurile s-au întors împotriva lui. Din toate proiectele sale europene, cel care a reușit 100% a fost cel legat de țările române. Asta au vrut românii, asta a vrut și el, asta s-a realizat!

Momentul „Napoleon al III-lea-România“ e un vîrf în materie de relații româno-franceze. Ulterior, în această direcție, avem ceva comparabil?
E comparabil ce se întâmplă în Primul Război Mondial, după o perioadă de oarecare eclipsă a raporturilor politice, nu și a celor culturale. România participă la Primul Război Mondial alături de Antantă - în primul rând, alături de Franța. Și Franța joacă, din nou, un rol foarte important în crearea României Mari. Vocea lui Clemenceau a contat foarte mult în tratativele de pace de la Versailles. În istoriografia noastră se accentuează foarte mult, în legătură cu crearea României Mari, pe ceea ce au făcut românii. România Mare nu ar fi căpătat legitimitate dacă nu am fi căpătat recunoaștere internațională prin tratatele de pace. În acest sens, putem spune că Napoleon al III-lea pentru România Mare a fost Clemenceau, primul-ministru al Franței. Sigur că, în 1918, lucrurile au fost mai complexe; rolul românilor a fost mai important decât în 1859, dar, chiar și așa, dacă marile puteri nu ar fi fost de acord ca România să ia Transilvania, probabil că nu ar fi luat-o. Rolul Franței a fost și atunci foarte mare. Nu spun, cum spun pentru 1859, că, fără Franța, Unirea nu s-ar fi realizat, dar rolul Franței a fost și în 1918 foarte mare.

Acestea sunt puncte „înalte“ ale relației româno-franceze. Care sunt punctele joase ale acestei relații, după Napoleon al III-lea, după 1918?
Primul punct jos: aderarea României la Tripla Alianță, în 1883. Și asta nu din motive de rezerve față de Franța, ci de teamă față de Rusia. După aceea, participarea României la Al Doilea Război Mondial, alături de Germania, iarăși dintr-o teamă foarte mare față de Rusia.

Perioada comunistă marchează un punct jos în această relație?
Sigur că da. Dar comunismul ne-a rupt nu numai de Franța, ci și de Occident. După comunism, a urmat o revigorare a acestor relații, relații care se menținuseră, chiar dacă la un nivel mai jos, pe fondul unei simpatii tradiționale a elitelor românești pentru cultura franceză. Însă, după 1989, asistăm și la un declin al limbii și al culturii franceze în România, acesta fiind, de altfel, un trend mondial. Acesta e, în opinia mea, un declin inevitabil, obiectiv. Țin să fac aici o remarcă: în Europa, cu excepția țărilor unde franceza este limbă maternă, în continuare, România cred că domină topul țărilor francofone. Mai puțin francofonă decât a fost, poate deja mai puțin francofonă decât anglofonă și probabil că mai francofonă decât va fi.

Revenind puțin la comunism: generalul De Gaulle a fost în România într-o vizită celebră. Ca să parafrazez o formulă a unui fost președinte al Franței, nu cumva De Gaulle a ratat o bună ocazie de a nu veni în România, pentru că în felul acesta l-a legitimat pe N. Ceaușescu?
Să nu uităm că nu doar De Gaulle l-a legitimat pe Ceaușescu. Au făcut-o și președinți ai SUA, și regina Marii Britanii. Rolul lui Ceaușescu în politica externă este un subiect generos. E exagerat să îl criticăm pe De Gaulle în acest sens. Pe de altă parte, politica lui De Gaulle - care nu a reușit până la urmă - era de a dizolva blocurile militare. Urmărea ca Franța să aibă o voce proprie, mai pronunțată în politica internațională. El voia o Europă a națiunilor, nu una a blocurilor militare. Văzuse în Ceaușescu un posibil partener pentru această orientare a lui. Formal, exista o oarecare independență a politicii pe care o făcea Nicolae Ceaușescu și Charles de Gaulle a avut intenția de a-l sprijini pe conducătorul român. ~sta e contextul epocii. Sigur că acum putem să îi combatem pe toți cei care, atunci, îl încurajau, într-un fel cu voia lor, pe Ceaușescu în politica lui dictatorială. Încurajându-l pe Ceaușescu în politica externă, i-au dat mână liberă în politica lui internă.

Cândva, Franța a fost „nașă“ pentru România. Are acum ea forță pedagogică, are suficientă forță pentru a fi „nașă“ pentru o Românie în UE?
Franța nu mai are acum puterea pe care a avut-o în vremea lui Napoleon al III-lea. Puterea Franței e, în mod evident, în declin. Noi nu ne mai putem baza acum pe o relație privilegiată exclusiv cu Franța. Acum ar fi prea puțin. Pe de altă parte, în raport cu Franța suntem o țară mică, o țară care nu și-a găsit încă drumul și, în acest sens, cred că Franța poate să îi învețe destul de multe pe români.

Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
Statul francez l-a decorat pe Lucian Boia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 24 aprilie la Ambasada Franței de la București, cu Ordinul Artelor și Literelor „pentru cercetarea istorică a legăturilor culturale dintre România și Franța“. Este singura medalie primită până acum de către istoricul român.

Expoziție pentru Napoleon al III-lea
Între 23 octombrie 2008 și 1 februarie 2009, la București, și între 20 martie și 29 iunie 2009, la Compiegne, va fi deschisă expoziția „Napoleon al III-lea și România“, care va reuni și va expune vizitatorilor valori ale patrimoniilor român și francez.

(P) Jucarii:
Vehicule electrice, Biciclete si Triciclete, Masinute cu pedale
Casute copii, Spatii de joaca, Leagane, Topogane si Balansoare

Vizualizari: vezi articolele editiei din Cotidianul comenteaza acest articol
Articolul nu exista
Merita citit?
[DA][NU]
Stiri:   Economice | Politice | Externe | Sport | Societate | Editoriale | Cultura&Media | Sci&Tech | Monden | Locale | Republica Moldova
Inside Communication