Antena3.ro Antena3
Prima pagina Arhiva Inscriere presa Contact
  Marti, 15 octombrie 2019, 19:00 ennlfrdeites
Presa de la a - z | Nationala | Locala | Regionala | Diaspora | Internationala | Comunicate | Evenimente | Forum | Link-uri utile | Abonare newsletter | Bilete de avion |
 
DAN are functie de conducere in Ministerul Agriculturii
Joi, 12 aprilie 2007 Sursa: Gardianul Autor: Ion Alexandru, Adrian Horincar, Eduard Pascu
Recomanda:
Politice

Externe
Reman Domocos, arestat si anchetat pentru o spaga de 180.000 USD, gestioneaza fonduri UE, desi dosarul sau este la procurorii anticoruptie

Fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Reman Domocos, ocupa in continuare o functie de conducere intr-una dintre cele mai importante agentii din subordinea institutiei lui Decebal Traian Remes. Cercetat penal de DNA pentru ca ar fi luat o spaga de 180.000 de dolari, Reman este director general adjunct la Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola si, pâna de curând, a detinut actiuni la una dintre cele mai mari societati agricole din România, firma acreditata de Ministerul Agriculturii

Reman Domocos este acuzat ca ar fi luat mita, in 2000–2001, pentru avizarea unor licente de import porumb furajer, in valoare de 1,3 milioane de dolari, fara taxe vamale, in favoarea unei firme care nu avea obiect de activitate in domeniu. Arestat in aprilie 2004, Domocos a fost eliberat gratie chichitelor avocatesti ale cabinetului senatorului PSD Antonie Iorgovan. La sfârsitul anului 2005, dosarul a fost retrimis de catre Inalta Curte procurorilor DNA pentru „completarea cercetarilor“

Dosarul directorului Reman Domocos a ajuns pe masa controversatului procuror DNA, Constantin Balcan. Acesta tine la sertar cauza de aproape un an si jumatate, fara sa dea vreo solutie. Tergiversarea cercetarilor pare sa-l favorizeze pe Reman, care isi vede linistit de activitatea de la minister. Balcan raspunde diferit la comenzi. El il tine „agatat“ ca invinuit pe procurorul Constantin Gherta, facånd pe plac afaceristului arestat de acesta, Stefan Radulescu

(Adina Anghelescu , Ion Alexandru)

Proaspat instalat in fotoliul de ministru al agriculturii, Decebal Traian Remes incearca sa se familiarizeze cu echipa pe care o are in subordine. Unul dintre subordonatii liberalului este director general adjunct la Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola. Se numeste Reman Domocos Gheorghe, este de la UDMR si in 2004 a fost arestat in urma unei anchete a DNA din care a reiesit ca „a primit spaga“ nici mai mult, nici mai putin de 180.000 de dolari SUA pentru a permite unei firme sa importe fara drept cantitati importante de porumb furajer fara achitarea taxelor vamale aferente. Situatia acestui personaj bate orice scenariu de film. Arestat, apoi retrimis in fata instantei de judecata pentru prelungirea mandatului si ulterior eliberat printr-o smecherie avocateasca a cabinetului ilustrului Antonie Iorgovan de la PSD, la intelegere cu Baroul Bucuresti, Reman Domocos si-a vazut linistit de functiile din Ministerul Agriculturii, cu toate ca impotriva sa era inceputa urmarirea penala pentru fapte de coruptie si, ulterior, a fost trimis in judecata. Dosarul a ajuns pâna la Inalta Curte de Casatie si Justitie care, in decembrie 2005, a retrimis procurorilor DNA speta pentru completarea cercetarilor. In tot acest timp, Reman Domocos a ocupat cea de-a doua functie ca importanta la Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola din MAPDR, functie pe care o detine si in prezent. Nici nu ar trebui sa ne mire prea mult tacerea de aproape un an si jumatate a anchetatorilor, având in vedere faptul ca dosarul a incaput pe mâna procurorului Constantin Balcan, un magistrat foarte controversat, cunoscut pentru tinerea unor dosare importante la sertar.

De mai bine de doi, procurorii DNA tin la sertar un dosar privindu-l pe directorul general adjunct al Agentiei Nationale pentru Consultanta Agricola (ANCA) din Ministerul Agriculturii, UDMR-isul Reman Domocos Gheorghe. Acesta a fost arestat, in aprilie 2004, sub acuzatia de luare de mita. Reman, la acea data director al Agentiei Nationale pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie, având rang de secretar de stat, a fost retinut, pe data de 26 aprilie 2004, fiind acuzat ca a pretins si primit de la omul de afaceri Valentin Nedelcu, administratorul SC „GMT Agro International“, o spaga in valoare de 180.000 de dolari SUA. Banii ar fi fost primiti in perioada decembrie 2000 - ianuarie 2001, pentru a aviza agentului economic mai multe licente de import de porumb furajer. Este vorba, potrivit anchetatorilor, despre o cantitate de 11.500 tone de porumb furajer, in valoare de aproximativ 1,3 milioane de dolari, cu exceptarea platii taxelor vamale, pe care directorul Reman Domocos l-a avizat, cu toate ca societatea in cauza nu avea ca obiect de activitate cresterea animalelor, nu era producator de furaje si nici nu realiza servicii de intermediere de acest gen.

Doua luni de arest
Potrivit materialului de urmarire penala, anchetatorii au stabilit ca directorul Reman Domocos Gheorghe cunostea foarte bine ca societatea care a solicitat avizarea importului nu intrunea conditiile necesare pentru obtinerea licentei, deoarece el insusi a intocmit documentul care stabileste criteriile de avizare pentru obtinerea importului de porumb furajer exceptat de la plata taxelor vamale. Mai mult, cantitatea de 11.500 de tone pentru care „GMT“ a primit licenta din partea lui Reman constituia doar inceputul unei afaceri fructuoase, in valoare de 43 de milioane de dolari SUA, intrucât denuntatorul Valentin Nedelcu le-a marturisit anchetatorilor ca firma urma sa mai importe, fara taxe vamale, in acelasi mod o cantitate de 430.000 tone de porumb furajer, la un pret de 100 de dolari SUA/tona.
Sub aceste acuzatii, Reman Domocos a fost prezentat Tribunalului Bucuresti, care a emis pe numele sau un mandat de arestare pe 29 de zile. Pe data de 25 mai 2004, Curtea de Apel Bucuresti a prelungit cu inca 29 de zile durata arestarii preventive, iar, pe 24 iunie 2004, când Reman a fost din nou prezentat la instanta pentru prelungirea mandatului, a intrat in scena cabinetul de avocatura al PSD-istului Antonie Iorgovan care, prin vicii de procedura, a determinat instanta sa-l puna in libertate pe directorul Reman Domocos.

Iorgovan si Baroul Bucuresti
Propunerea prelungirii mandatului a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti, urmând sa se judece pe 22 iunie. Procurorii au instiintat cu privire la acest lucru Cabinetul de Avocatura Iorgovan & Asociatii, la care asociat este senatorul PSD Antonie Iorgovan, care a fost contractat de Reman Domocos sa-l reprezinte in acest dosar. Pe 22 iunie, avocatii au invocat exceptia de neconstitutionalitate a OG 43/2002 privind activitatea PNA, exceptie respinsa de instanta ca inadmisibila si a decis sa judece cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare. Iorgovan a facut recurs si a recuzat instanta. Cauza a ajuns la presedintele Sectiei I Penala, care a respins cererea de recuzare. Din acest moment, nu mai exista temei pentru amânarea judecarii prelungirii mandatului insa, cu ocazia reluarii sedintei, magistratii au constatat ca lipseste avocatul lui Reman Domocos. Motiv pentru care instanta a decis suspendarea sedintei pâna la revenirea avocatului, avocat care nu a putut fi contactat. Sedinta s-a reluat a doua zi, pe 23 iunie, insa istoria s-a repetat. Avocatul lui Reman lipsea, motiv pentru care instanta a decis desemnarea unui avocat din oficiu, din partea Baroului Bucuresti, care sa-l asiste pe Reman. Nominalizat, unul dintre avocatii Baroului Bucuresti a refuzat sa-l asiste pe Reman, motiv pentru care instanta a suspendat din nou sedinta de judecata. Lucrurile nu s-au oprit aici, magistratii cerând din nou Cabinetului Iorgovan sa se prezinte la instanta si, pe de alta parte, Baroului Bucuresti sa desemneze un alt avocat din oficiu. Niciunul dintre acestia nu s-a prezentat la instanta. Judecatorii au amendat doi avocati, cu câte 2,5 milioane de lei vechi, si au amânat judecarea prelungirii mandatului de arestare pentru 24 iunie, adica exact ziua in care mandatul expira de drept. In aceasta ultima zi, Baroul Bucuresti a trimis un avocat din oficiu care sa-l asiste pe Reman, avocat care a cerut un nou termen pentru studierea dosarului. Instanta a acordat doar doua ore, astfel incât avocatul a... recuzat instanta de judecata, parasind sediul Tribunalului. Era deja ora 23.40 si aparatorii lui Reman nu s-au prezentat la instanta, astfel incât, la ora 24.00, judecatorii au fost nevoiti sa-l puna in libertate pe Reman Domocos Gheorghe.

Reman este inca cercetat penal
Situatia dosarului lui Reman Domocos frizeaza absurdul. Pus in libertate prin subterfugiile aratate mai sus, directorul din Ministerul Agriculturii a fost trimis in judecata pe data de 16 august 2004. Dosarul s-a plimbat pe la mai multe instante, fiind achitat de doua ori, solutii atacate cu apel si recurs de catre Directia Nationala Anticoruptie.
Intr-un final, cauza a ajuns pe masa judecatorilor Sectiei I Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, pe data de 5 decembrie 2005, au decis restituirea dosarului procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie pentru completatarea cercetarilor.

Astfel, dosarul a ajuns pe mâna controversatului procuror Constantin Balcan. De remarcat este faptul ca, desi din decembrie 2005 pâna in aprilie 2007 a trecut aproape un an si jumatate, anchetatorul Balcan tine speta la sertar fara sa dea o solutie, indiferent care ar fi aceea. Purtatorul de cuvânt al DNA, Livia Saplacan, ne-a declarat telefonic faptul ca dosarul se afla inca in faza de cercetare si ca Reman Domocos nu a fost scos de sub urmarirea penala.

Domocos isi vede linistit de cariera
In acest timp, personajul-cheie al acestei povesti isi continua cariera in Ministerul Agriculturii. Imediat dupa inceperea urmaririi penale, el a fost inlocuit de la conducerea Agentiei Nationale pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie. Nu a parasit insa, institutia. Jurnalistii bistriteni au descoperit, in urma investigatiilor facute in urma cu doi ani, ca Reman Domocos Gheorghe figura, chiar in perioada 2004-2005, adica pe vremea când era cercetat pentru luare de mita si apoi trimis in judecata pentru aceasta fapta, ca angajat al Laboratorului de Expertiza a Laptelui din cadrul Unitatii de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie Bistrita. Ziaristii au mai aflat ca, cel putin pe hârtie, Reman fusese detasat de la Bucuresti pe aceasta functie si ca primea o indemnizatie de 10 milioane de lei vechi lunar.
Bomboana pe coliva apare in momentul in care pe site-ul Agentiei Nationale pentru Consultanta Agricola (ANCA) din cadrul Ministerului Administratiei, il regasim, din luna aprilie 2005, pe Reman Domocos in functia de director general adjunct. Culmea, aceasta agentie s-a ocupat cu pregatirea in vederea integrarii in UE a populatiei rurale care desfasoara activitati agricole, piscicole si silvice, cu diseminarea prevederilor legislative armonizate cu cele ale UE, promovarea programelor de dezvoltare rurala, acordarea de asistenta si consultanta tehnica pentru accesarea rapida a fondurilor structurale si a sistemului de sustinere a producatorilor agricoli, precum si cu accesarea altor programe de finantare.

Incompatibil cu functia din minister
Beneficiind de prezumtia de nevinovatie, pâna la emiterea unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile contrarie, Reman Domocos s-a ocupat, pâna la 1 ianuarie 2007, in calitate de director general adjunct la ANCA, de accesarea fondurilor structurale ce urmau sa fie virate producatorilor agricoli. Culmea, in tot acest timp, Reman Domocos detinea si actiuni la una dintre cele mai mari companii agricole ecologice din România.
Astfel, potrivit Oficiului National al Registrului Comertului, directorul general adjunct al ANCA apare cu 1,751% din societatea clujeana ECOINSPECT SRL, cu 21 de asociati, persoane fizice si juridice din România, Elvetia, Germania, Ungaria si Republica Moldova. Societatea a beneficiat de un sprijin important din partea Biokontrol Hungaria, cea mai cunoscuta firma de inspectie si certificare din Ungaria.
Acest sprijin a constat in furnizarea de know-how tehnic, de pregatirea inspectorilor pentru derularea activitatii de inspectie, intocmirea documentatiei necesare pentru desfasurarea inspectiei si pentru obtinerea acreditarii. Din punct de vedere tehnic, ECOINSPECT este indrumat de Fibl - Institutul de Cercetare pentru Agricultura Ecologica si de Bio.inspecta AG din Elvetia.
Firma la care apare ca actionar Reman este primul organism românesc privat din domeniul inspectiei si certificarii produselor agroalimentare ecologice care a obtinut Certificatul de Acreditare nr. 045 – C emis de RENAR (Asociatia de Acreditare din România) si a primit codul de identificare RO - ECO 008 din partea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Fara comentarii.

Reman: „Acum avem o pozitie mult mai buna“

Contactat telefonic, Gheorghe Domocos Reman nu parea foarte afectat de faptul ca exista la DNA un dosar plin de acuzatii grave la adresa sa. El ne-a declarat ca situatia i-a afectat familia si cariera profesionala, dar pe un ton extrem de calm. Cand l-am intrebat insa in ce mod i-a fost afectata cariera, avand in vedere ca ocupa o functie de conducere la o institutie din subordinea Ministerului Agriculturii, Reman a motivat ca a obtinut postul prin concurs si nu a vrut sa ne explice cum s-a intamplat ca, in ciuda gravelor acuzatii de coruptie, nu a fost suspendat.
In ceea ce priveste dosarul, Gheorghe Domocos Reman ne-a declarat ca este „o grosolanie totala“, motivata politic. Ca argument, el a folosit faptul ca ar fi fost arestat la inceputul campaniei electorale pentru alegerile locale, in 2004 si sustine ca nici macar nu il cunostea pe denuntator. El ne-a mai spus ca a fost chemat la DNA dupa ce dosarul sau a fost returnat pentru completarea cercetarilor, dar a refuzat sa ne spuna de cate ori, cand a fost ultima data sau ce progrese exista in ancheta.
Referitor la firma Ecoinspect, unde figureaza ca actionar, dar pe care nu si-a trecut-o in declaratia de avere din 2005, Reman a spus ca a renuntat la actiuni cu „un an sau doi in urma“. Ceea ce ne-a surprins si ne-a intrigat in acelasi timp a fost o propozitie criptica rostita de directorul general adjunct de la ANCA, singurul moment in care tonul sau calm s-a schimbat intr-unul plin de satisfactie. In timp ce discutam despre dosarul sau penal, Gheorghe Domocos Reman a spus: „Acum avem o pozitie mult mai buna“. In ciuda insistentelor noastre, el a refuzat sa ne explice ce a vrut sa spuna cu aceste cuvinte sau macar daca se refera la mersul anchetei sau la postura de partid la guvernare a UDMR.

Balcan, procurorul-papusar de la DNA, doarme si pe dosarul „Domocos“!

Ca un facut, dosarul UDMR-istului Gheorghe Domocos, intors de instanta cu motivatia minimului de probatoriu si cu decizia de completare a cercetarilor, a ajuns la deja notoriul procuror DNA Constantin Balcan. Care tine acest dosar la „dospit“, ca si pe altele, cu diferenta ca interesele difera de la o cauza la alta.
In loc sa faca actele procedurale ce sunt impuse de speta respectiva, Balcan a tergiversat cat a putut aceasta ancheta. Si nu numai. Daca pe Domocos pare sa-l protejeze prin aceasta tragere de timp, pe altii ii tine agatati sub eticheta „invinuit“ de o mare gramada de vreme. Spre exemplu, pe procurorul Constantin Gherta de la Parchetul Inaltei Curti, pe care-l tine de doi ani sub invinuire, in urma plangerii facute – culmea- de sotia unui invinuit anchetat si arestat de Gherta, pe nume Stefan Radulescu.
In acest timp, procurorul Gherta este supus acestei presiuni si nu mai poate lucra in dosarul respectiv pentru ca are, la DNA, calitatea de invinuit. Presa a semnalat in repetate randuri aceasta anomalie, dar conducerea DNA nu a luat nici o masura, nici un control asupra activitatii procurorului Constantin Balcan. Procurorul sef Daniel Morar putea solicita, de multa vreme, o analiza asupra activitatii dubioase a acestui procuror, dar nu a facut-o.
De asemenea, procurorul sef sectie pe care l-a avut Balcan pana mai ieri, Irinel Paun, ar fi putut lua o atitudine profesionista, dar a preferat sa se solidarizeze cu incompetenta subalternului sau. Este posibil ca acesta sa fie unul din motivele pentru care a fost propulsat in locul lui Marian Sintion, sef la DGA. (Adina Anghelescu)

Sub semnul necuratului

Reman Domocos Gheorghe a beneficiat, in ultimul an de mandat al Conventiei Democratice, de una dintre cele mai importante distictii oferite de presedintele Emil Constantinescu. Astfel, pe data de 1 decembrie 2000, presedintele a semnat Decretul nr. 526 privind conferirea unor decoratii nationale personalului din subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei. Cu acest prilej, Reman Domocos Gheorghe a fost medaliat cu Ordinul National Steaua României in grad de Cavaler „pentru rezultate deosebite obtinute in activitatea profesionala si probitate morala“. Decretul, semnat de presedintele Emil Constantinescu si contrasemnat de premierul Mugur Isarescu, a fost publicat in Monitorul Oficial al României cu numarul... 666 din 16 decembrie 2000.

(P) Jucarii:
Vehicule electrice, Biciclete si Triciclete, Masinute cu pedale
Casute copii, Spatii de joaca, Leagane, Topogane si Balansoare

Vizualizari: vezi articolele editiei din Gardianul comenteaza acest articol
Articolul nu exista
Merita citit?
[DA][NU]
Stiri:   Economice | Politice | Externe | Sport | Societate | Editoriale | Cultura&Media | Sci&Tech | Monden | Locale | Republica Moldova
Inside Communication