Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

La Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti, rezultatele obţinute de elevi atât la simularea Evaluării Naţionale (clasa a VIII-a), cât şi la simularea examenului de bacalaureat (clasa a XI-a) s-au situat la cote sensibil superioare mediilor naţionale şi celor din Bucureşti.

Promovabilitatea (exprimată prin note peste 5) s-a situat la clasa a VIII-a la peste 73% la limba română şi la matematică, iar la clasa a XI-a la 67%. Comparativ, numai 30% din elevii de a VIII-a din ţară au luat peste 5 la matematică, iar elevii dintr-a XI-a din Bucureşti ar fi promovat în proporţie de numai 50% la limba română şi de 44% la matematică sau istorie (materiile obligatorii), potrivit comunicatelor Ministerului Educaţiei Naţionale.Aceste rezultate demonstrează elocvent că, în mai puţin de doi ani de activitate, Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti îşi atinge obiectivele calitative pe care şi le-a asumat în faţa principalilor beneficiari – elevii săi şi părinţii acestora. Corpul didactic cu experienţă şi calificări recunoscute pe plan naţional şi internaţional a conturat un curriculum românesc, completat cu elementele necesare pregătirii intensive pentru examenele naţionale, pentru dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor personale. Iar pentru că un specific al României devine acela că tot mai mulţi absolvenţi de liceu se gândesc să abordeze cu curaj studii universitare în străinătate, mai ales în Uniunea Europeană, liceul şi-a dezvoltat legături oficiale cu cele mai importante programe educaţionale din lume.

Aceste deziderate iniţiale, devenite în prezent realităţi concrete, nu ar fi fost posibile fără un sistem informatic integrat şi folosirea de software educaţional modern: multe din aceste mijloace noi de predare şi evaluare (des invocatele „manuale informatice”) sunt originale, dar perfect compatibile cu cele utilizate în colegiile occidentale cu tradiţie.

Un exemplu convingător îl constituie structura preconizată a fiecărei lecţii, care reprezintă doar una din schimbările majore faţă de învăţământul ”tradiţional”. Profesorul predă circa şapte minute utilizând frecvent materiale multimedia; noile elemente şi idei sunt comentate cu cei maximum 15 elevi ai clasei, după care urmează un test de evaluare şi se lucrează individual până când toţi elevii înţeleg pe deplin conceptele de bază.

After-school complet

Certitudinile oferite părinţilor de componenta educaţională specifică Liceului Teoretic Naţional sunt completate de sentimentul de confort şi siguranţă conferit de complexul de elemente de care beneficiază îndată ce elevii au trecut pragul şcolii. Conceptul „after-school complet”, care include şi alimentaţia supravegheată de medic nutriţionist, este numai unul dintre acestea. Altul este constituit de sistemul de supraveghere video, deschis inclusiv către părinţi, care pot accesa direct prin internet fluxurile camerelor video din sălile de curs, folosind calculatoarele, telefoanele sau tabletele. Accesul este restricţionat prin username şi parolă.

Monitorizare online

Un alt element specific Liceului Teoretic Naţional îl constituie aplicaţia online proprie, care optimizează procesul de urmărire a evoluţiei şi performanţelor educaţionale ale elevilor. Un sistem complex de baze de date înglobează toate informaţiile legate de elevi şi părinţi, clase şi grupe (o grupă este parte a unei clase care urmăreşte o anumită versiune de materie, cum sunt grupele limbilor străine din cadrul unei clase, sau profilele real/ uman), materii, orar, profesori. Profesorii accesează sistemul şi introduc atât elemente pentru elevii din clasele la care ei predau una sau mai multe materii, cât şi informaţii privind prezenţa, notele, evaluările de feedback etc. Toate acestea sunt accesibile şi părinţilor. Foarte curând, ei vor primi prin e-mail şi sms notificări zilnice sau săptămânale, cu detalii mai multe sau mai puţine, în funcţie de opţiunile formulate.

Baza materială este completată de sistemul de acces pe bază de carduri personalizate, în funcţie de orarul şcolii: uşile nu se deschid decât în intervalul destinat intrării şi ieşirii elevilor. Fiecare etaj (hol şi săli de clasă) este conectat la un sistem audio ce este coordonat cu uşurinţă de către recepţionera liceului. Sistemul emite soneriile (pauze/ore), avertizări pentru evenimente speciale, sau anunţuri ale conducerii şcolii. Emisia poate fi direcţionată către oricare dintre etaje sau în mod individual către un anumit elev sau profesor.

Pentru mulţi, asemenea informaţii pot părea desprinse din filme documentare despre şcoli publice finlandeze şi colegii private englezeşti sau nord-americane. În fapt, Liceul Teoretic Naţional este doar materializarea viziunii directoarei acestuia, profesor dr. Silvia Moraru, cea care a condus mai bine de 25 de ani Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu”, cu rezultatele binecunoscute: peste 1.000 de medalii la olimpiadele naţionale, încununate cu alte peste 100 la cele internaţionale de matematică, informatică, fizică, chimie şi chiar biologie: „Prea puţini conştientizează faptul că trebuie să gândim şi să facem pregătirea copiilor şi tinerilor pentru o societate care nu va mai semăna cu cea în care s-au născut, nici măcar cu cea în care învaţă!”.

Integral pe România Liberă