Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Barack Obama a purtat discuţii separate, sâmbătă, cu omologul său francez, François Hollande, şi premierul canadian, Stephen Harper, în cadrul cărora cei trei lideri şi-au exprimat "profunda îngrijorare" în legătură cu o intervenţie rusă în Ucraina, potrivit administraţiei americane.

În cadrul acestor conversaţii, cei trei "lideri au căzut de acord asupra faptului că suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei trebuie respectate" şi au decis să rămână în contact în acest dosar, a precizat Casa Albă într-un comunicat, transmite Mediafax.

Pe de altă parte, preşedintele american a purtat o conversaţie la telefon, sâmbătă, cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, potrivit Casei Albe.

Această conversaţie telefonică a avut loc în contextul unei reuniuni de urgenţă a echipei de securitate naţională a preşedintelui american, cu scopul de a examina opţiunile politice menite să conducă la soluţionarea crizei din Ucraina.


În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă.

La rândul său, Vladimir Putin a evocat "ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei", dar şi "faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev, a anunţat Kremlinul.

Rusia îşi rezervă dreptul de a "proteja interesele sale şi populaţia rusofonă" în caz de "violenţe" în estul Ucrainei şi în Crimeea, i-a spus preşedintele rus, Vladimir Putin, omologului său american, Barack Obama, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.