Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele Barack Obama l-a primit vineri dimineaţa pe Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, la Casa Albă, o întâlnire care provoacă furia Chinei, relatează Mediafax.

"Preşedintele discută, în prezent, cu Sanctitatea Sa Dalai Lama, în calitate de lider religios şi cultural respectat la nivel internaţional", a anunţat NSC, într-un mesaj postat pe Twitter.

Aparent cu scopul de a atenua furia Beijingului, preşedinţia Statelor Unite a organizat această întâlnire în Sala Hărţilor de la Casa Albă şi nu în prestigiosul Birou Oval, rezervat primirii şefilor de stat şi de guvern străini.

Obama l-a primit ultima dată, la Washington, pe liderul tibetan în exil, în 2011, provocând şi atunci furia Chinei.

Reacţia Beijingului nu a întâziat să apară, joi seara, imediat după anunţarea întâlnirii între cei doi lideri.

"China se opune ferm" primirii la Casa Albă a lui Dalai Lama, a anunţat Ministerul chinez de Externe. "Îndemnăm Statele Unite să ia în serios îngrijorarea Chinei şi să anuleze imediat întâlnirea prevăzută", a adăugat acesta.

Vicepremierul chinez de Externe, Zhang Yesui, l-a convocat vineri pe însărcinatul american cu Afaceri pentru a protesta faţă de întâlnirea între Barack Obama şi Dalai Lama, în pofida opoziţiei ferme a Beijingului, a anunţat China Nouă.

"Problema tibetană aparţine Chinei, iar Statele Unite nu au dreptul să intervină", a apreciat vicepremierul chinez de Externe, Zhang Yesui.

"O astfel de acţiune va aduce atingeri grave cooperării şi relaţiilor dintre China şi Statele Unite", a subliniat Zhang.

El a făcut apel către Statele Unite să înceteze să intervină în afacerile interne ale Chinei, în special în problema tibetană, potrivit agenţiei China Nouă.

"Statele Unite trebuie să ia măsuri concrete pentru a recâştiga încrederea Guvernului şi poporului chinez", a conchis Zhang.

Iritarea chinezilor, exprimată în mod sistematic ori de câte ori un lider străin îl primeşte pe liderul spiritual tibetan, are loc în contextul unor subiecte recente de contencios între primele două puteri din lume.

O purtătoare de cuvânt a NSC, Caitlin Hayden, a subliniat înaintea întâlnirii că, în contextul în care Statele Unite susţin "cu fermitate drepturile omului şi libertatea religioasă în China", recunosc Tibetul ca făcând "parte din Republica Populară China".

"Suntem îngrijoraţi de tensiunile şi deteriorarea situaţiei drepturilor omului în regiunea Tibetului", a subliniat ea.

Potrivit lui Hayden, administraţia Obama urmează să reitereze îndemnul adresat Guvernului chinez să reia dialogul cu Dalai Lama sau reprezentanţii săi.

China se opune de decenii ca liderii străini să îl întâlnească pe Dalai Lama, care a fugit din ţară în 1959.

Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, a îndemnat la acordarea unei autonomii mai largi Tibetului, mai degrabă decât la acordarea independenţei.

Integral pe România Liberă