Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a anunţat că poliţiştii români vor avea la dispoziţie un serviciu special de „profiling” – analiza psihologică şi comportamentală a infractorilor, după modelul FBI.

Nou-înfiinţatul Serviciu de analiză comportamentală din IGPR îi va ajuta în special pe poliţiştii de la Direcţia de Investigaţii Criminale şi va fi compus din psihologi, sociologi şi poliţişti judiciarişti cu mare experienţă în cazurile de mare violenţă, a mai spus Tobă, la finalul bilanţului Poliţiei Române pe anul 2013.

Poliţiştii care vor face parte din acest nou birou de profiling vor fi antrenaţi şi vor primi expertiză de la FBI, care au dezvoltat foarte mult această componentă a muncii de investigare, a mai spus Petre Tobă. Profilurile psihologice create de acest Serviciu central al Poliţiei vor fi folosite în special în cazurile care implică violenţa, pentru a stabili similarităţi în ce priveşte faptele infractorilor.

Şeful Poliţiei a vorbit şi despre schimbările provocate de intrarea în vigoare a noilor coduri penale asupra muncii poliţiştilor. Tobă a spus că la nivelul tuturor unităţilor centrale de poliţie din ţară s-au înfiinţat birouri de supraveghere judiciară, care au atribuţia de a verifica respectarea noilor măsuri preventive neprivative de libertate, pe care judecătorii le pot impune după noile coduri penale. În aceste birouri nou înfiinţate lucrează aproximativ 500 de poliţişti.




Integral pe Gândul