Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, care participă la operaţiunea de căutare a victimelor, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că în zona unde a aterizat forţat avionul zăpada este "până la brâu", iar ceaţa este foarte densă.

La operaţiune participă zece salvamontişti din Vlădeasa împărţiţi în trei echipe, aceştia fiind ajutaţi şi de localnici, care cunosc foarte bine zona.

El a mai spus că echipele de căutare încearcă să facă zgomote pentru a fi auzite de către victime.

Aeronava, de tip BN2, a plecat, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine.

La bordul avionului se află patru medici, un student şi doi membri ai echipajului de zbor, iar avionul era pilotat de Adrian Iovan.

Potrivit unor surse medicale, toate cele şapte persoane aflate în avionul care a aterizat forţat sunt conştiente, însă au suferit fracturi şi răni, iar majoritatea lor nu se pot mişca.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.