Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Cinci fete şi trei băieţi sunt calificaţi pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului, Australian Open. Monica Niculescu şi Alexandra Cadanţu vor juca luni dimineaţă.

La Melbourne începe duminică spre luni Australian Open, turneu care se dispută încă din 1905, dar este cel mai nou din cele patru Grand Slamuri. În schimb, australienii oferă cele mai mari premii în bani, mult peste Wimbledon, US Open şi French Open, iar pentru ediţia din acest an se vor împărţi aproximativ 30 de milioane de dolari. Un jucător care iese din primul tur se alege cu 27.000 de dolari, iar câştigătorul devine mai bogat cu 2.350.000 de dolari.
La masa “bogaţilor” de la Australian Open s-au aşezat şi opt români, cinci băieţi şi trei fete. La simplu, Monica Niculescu şi Alexandra Cadanţu au intrat chiar de azi pe scena selectă a tenisului de la Antipozi, având în faţă adversare redutabile. Dacă Monica era favorită cu Shahar Peer, Alexandrei i se ofereau puţine şanse în faţa unei jucătoare ce o domină la capitolul experienţă, italianca Flavia Pennetta, cea care a bătut-o pe Halep la US Open. Meciurile sunt programate a se juca după disputarea altor două partide, prima începând la 2 dimineaţa.
Simona versus Sorana?
Simona Halep şi Sorana Cârstea vor juca, cel mai probabil, marţi. Dacă româncele cotate cu şansa a 11-a, respectiv a 21-a la câştigarea turneului vor trece şi de turul doi, atunci se vor întâlni între ele în turul trei al Australian Open. O confruntare românească va fi cu siguranţă la dublu, acolo unde perechea ce a strălucit în acest început de an, Niculescu – Zakopalova, se va întâlni cu un dublu sută la sută românesc: Cârstea - Begu.




Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.