Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ieri dimineaţă, Bundestagul a ales-o pe Angela Merkel cancelar, pentru a treia oară consecutiv. 84 de zile după victoria partidului său, CDU/CSU, la legislative, „cea mai puternică femeie din lume“ a obţinut învestitura cu 462 de voturi din totalul de 631 deputaţi. Formând un gu--vern de coaliţie cu social-demo-craţii, Merkel a declarat că „o mare coaliţie este o coaliţie pentru sarcini mari“.

Angela Merkel, 59 de ani, care conduce din 2005 prima putere economică europeană, a obţinut foarte uşor învestitura, dispunând de o largă majoritate de 80% în Bundestag. Partidul său, Uniunea Creştin-Democrată, CDU, şi aripa sa bavareză, CSU, deţin 311 locuri în urma alegerilor din 22 septembrie, iar Partidul Social-Democrat, SPD, cu care s-a încheiat un acord de coaliţie, 193 de locuri, ceea ce în total înseamnă 504 locuri. Potrivit protocolului, după alegere cancelarul Merkel merge la preşedintele Republicii, Joachim Gauk, care procedează la numirea oficială, după care cancelarul revine în Bundestag pentru depunerea jurământului. Miniştrii cabinetului său urmează acelaşi traseu. „Ţarina Europei“ a trebuit să lupte aproape trei luni – un record – pentru formarea unui guvern, în pofida scorului triumfal al taberei sale (41,5%) la alegeri. Lipsită de aliatul liberal, care nu a mai obţinut intrarea în Bundestag din cauza scorului slab, Merkel a trebuit să antameze lungi şi dure negocieri cu social-democraţii pentru elaborarea unui program comun de guvernare, cu peste 180 de pagini, semnat de partidele în cauză şi care le angajează pentru următorii patru ani. Ultimul obstacol în calea „marii coaliţii“ a fost ridicat sâmbătă, când membrii SPD au aprobat prin referendum participarea formaţiunii lor în Guvernul Merkel. O strategie a liderului SPD, Sigmar Gabriel, care prin acest referendum a creat presiune asupra CDU/CSU în timpul negocierilor şi a impus mai multe reforme social-democrate, printre care salariul minim.

De partea sa, Angela Merkel şi-a reorganizat echipa apropiată. După o trecere prin Ministerul Apărării, fidelul Thomas de Maiziere a revenit la Ministerul de Interne. Ursula von der Leyen a fascinat ziariştii ca prima femeie numită în fruntea Bundeswehr-ului, armata germană, şi presa a prezentat-o ca marea surpriză a Guvernului „Merkel III“.

Hermann Grohe, până acum secretar general al CDU, se va ocupa de Sănătate, un minister esenţial într-o ţară cu o populaţie ce îmbătrâneşte. Merkel s-a separat cu regrete de Ronald Pofalla, braţul său drept la Cancelarie. Acesta, care superviza şi serviciile secrete, a declarat în vară că nu a existat un scandal legat de ascultările NSA, Agenţia Naţională americană pentru Securitate. A fost înlocuit ca director al Cancelariei de Peter Altmaier, până acum ministru al Mediului, care va avea puterea de a supraveghea îndeaproape acţiunile lui Sigmar Gabriel. Un pilon esenţial al sistemului Merkel rămâne la post – Wolfgang Schauble continuă să vegheze asupra Finanţelor, considerat al doilea post cel mai important din guvern după cel de cancelar. Una dintre surprizele noii echipe Merkel, Jorg Asmussen, membru al conducerii Băncii Centrale Europene, va părăsi acest post pentru a deveni unul dintre secretarii de stat ai Andreei Nables, noul ministru SPD al Muncii.

Din SPD, Sigmar Gabriel moşteneşte titlul onorific de vicecancelar şi preia portofoliul Economiei şi Energiei, responsabil de principalul şantier al viitorului guvern – ieşirea din energia nucleară civilă până în 2022. SPD a obţinut şase ministere din 14, între care Munca, Justiţia şi Externele, şi a impus un ministru delegat la integrare, Aydan Ozoguz, provenită din imigraţia turcă, o premieră în istoria Republicii federale.

De acum până în 2017, această echipă va avea mai multe priorităţi şi, potrivit media germană, Merkel are desigur în mânecă mai multe cărţi. Prima sa vizită în străinătate este chiar astăzi la Paris, aşa cum cere tradiţia – prima destinaţie a unui nou cancelar, Franţa.

Integral pe România Liberă