Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

După ce au fost atacaţi de forţele de ordine, zeci de protestatari din Kiev s-au refugiat, sâmbătă dimineaţă, în catedrala Sf. Mihail.

În interiorul bisericii, protestatarii au găsit mai mult decât siguranţă şi căldură. Ei au pătruns într-un bastion al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (Patriarhia Kievului), unde au primit sprijinul Bisericii, un rival istoric al Moscovei şi o susţinătoare a protestelor pro-europene din Ucraina.

Patriarhia Kievului a sprijinit activ protestele din ultimele zile, pentru a ajuta Ucraina să se desprindă de influenţa Moscovei, alăturându-se apelurilor pentru înlăturarea guvernului de la Kiev, conform The New York Times.

De asemenea, Patriarhia Kievului s-a dovedit a fi un aliat puternic al zecilor de mii de protestatari care cer demisia preşedintelui Ianukovici şi semnarea acordurilor cu UE.

„Biserica noastră este alături de popor”, a spus şeful Bisericii din Kiev, Patriarhul Filaret.

„Biserica susţine Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să intrăm în UE, pentru a ne păstra statalitatea, pentru a menţine pacea şi pentru a creşte nivelul de trai al oamenilor”, a mai spus Patriarhul Filaret.

În timp ce Ucraina fierbe, protestatarii se bazează pe sprijinul Patriarhiei Kievului, a cărei atitudine contrastează puternic cu cea a Patriarhului Kirill I din fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse, un aliat fidel al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Aşa cum Rusia a căutat, în ultimele luni, să convingă Ucraina şi alte foste republici sovietice să renunţe la acordurile cu UE, şi patriarhul Kirill şi-a arătat muşchii spirituali şi a făcut o vizită în Republica Moldova, denunţând Occidentul ca fiind un loc unde „principiile morale pur şi simplu dispar”.

Potrivit The New York Times, Patriarhul Filaret nu este la fel de puternic şi de influent precum Patriarhul Kirill. Patriarhia Kievului reprezintă doar una dintre cele trei entităţi aflate la conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, celelalte două fiind Patriarhia Moscovei, condusă de mitropolitul Vladimir, inferior lui Kirill în cadrul ierarhiei, şi Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană.

Există, de asemenea, multe alte entităţi religioase în Ucraina, inclusiv Biserica Greco-Catolică Ucraineană, care domină partea de vest a ţării.

Cei mai mulţi dintre liderii religioşi din Ucraina au făcut apel la o rezolvare paşnică a conflictelor, însă Patriarhia Kievului nu s-a limitat la declaraţii, ci a sprijinit protestatarii în mod activ şi direct.

Oficialii Bisericii au oferit protestatarilor ceai şi pături şi le-au oferit adăpost în interiorul catedralei, în timp ce un călugăr s-a rugat pe tot timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Cei care au primit adăpost în catedrala Sf. Mihail au declarat că au trăit cea mai mistică experienţă din întreaga lor existenţă şi au făcut referire la cei care şi-au găsit refugiul în acelaşi loc, în urmă cu 800 de ani, în timpul invaziilor tătare şi mongole.

Patriarhul Filaret a declarat, marţi, într-un interviu, că protestatarii şi oamenii din întreaga ţară au avut motive să se simtă trădaţi de preşedintele Ianukovici. Patriarhul a adăugat că preşedintele a promis, timp de peste un an de zile, că va semna acordurile cu UE, doar pentru a se răzgândi, sub presiunile Moscovei.

„Oamenii chiar au crezut în preşedinte şi în guvern”, a spus Patriarhul.

„Nu ne facem iluzii în privinţa Europei”, a spus Patriarhul Filaret, care a adăugat că „Europa are dezavantajele sale. Însă asta nu înseamnă că Europa a încetat să mai fie creştină”.

„Dacă Ucraina aderă la Uniunea Europeană, atunci o mare forţă se crează în lume, adică Uniunea Europeană şi SUA. Acest lucru reprezintă o mare forţă democratică, bazată pe libertate, progres tehnologic şi pace, iar această forţă poate influenţa întreaga lume”, a mai spus conducătorul Patriarhiei Kievului, adăugând că „fără Ucraina, Rusia nu va mai avea o influenţă la fel de mare”.

Patriarhul Filaret a oferit şi o soluţie pentru rezolvarea tuturor problemelor: „În primul rând, Ucraina trebuie să adere la UE. În al doilea rând, guvernul trebuie să demisioneze”.

Integral pe România Liberă



Comentarii

PRECIZARE: În scimb, Biserica NU si-a găsit salvarea în "protestatari", întrucât aderarea la UE ar însemna, ca pe tot locul, implementarea planului de EURO-dezcrestinare a "populatiei", (pe tipar EURO-comunist) si EURO-poponarizarea-"celebrarea" ei.

9 decembrie 2013 1:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.