Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Piaţa online din România are un potenţial extraordinar de dezvoltare, însă acesta nu poate fi atins câtă vreme doar 15-20% din firme sunt online, comerţul electronic are o pondere mică în PIB, iar mediul rural e mult în urma oraşelor la capitolul internet, spune Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente.

Compania americană Google, care operează cel mai mare motor de căutare pe internet din lume, a intrat pe piaţa din România cu un birou propriu şi o echipă locală abia în noiembrie 2010, cu doi - trei ani mai târziu decât planurile iniţiale, din cauza crizei economice globale, care a dus la încetinirea expansiunii companiei online pe noi pieţe.

"România este cel mai mare regret al meu, pentru că am intrat târziu pe această piaţă. Din punctul de vedere al Google, România era o piaţă în care ar fi trebuit să deschidă un birou încă din anul 2007 sau 2008, dar planurile de expansiune au fost afectate de criza economică. Am intrat un pic târziu pe piaţa din România", a declarat într-un interviu pentru ZF Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente.

Gigantul online a recrutat în anul 2007 un consultant pentru piaţa din România, pe Radu Tudorache - fost director de reglementare la arbitrul telecom, însă un an mai târziu - când el a plecat la Romtelecom, nu a mai fost angajat niciun înlocuitor. Doar doi ani mai târziu, în ianuarie 2010, compania şi-a deschis o firmă în România, iar la finele anului a angajat pe unul dintre cei mai cunoscuţi manageri locali de pe piaţa IT - Dan Bulucea (fost la Microsoft) - ca şef al operaţiunilor locale.

Privind în urmă la cei doi ani în care Google a pus în aşteptare planurile de expansiune, Gawdat spune că regretă această amânare şi pentru că el crede că firma americană ar fi putut contribui la dezvoltarea ecosistemului industriei online din România.

Cum priveşte Google în acest moment piaţa din România? Potenţialul de creştere este enorm, în parte datorită rămânerilor în urmă ale ţării pe anumite capitole (internet în mediul rural, comerţ electronic, număr de firme care folosesc online-ul), dar şi datorită entuziasmului utilizatorilor locali faţă de cele mai noi tehnologii, la un nivel comparabil cu cel din ţări avansate ca SUA sau Europa Occidentală.




Integral pe Ziarul Financiar



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.