Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că de 1 Decembrie, când la Cameră se va organiza "Ziua Porţilor Deschise", va exista şi un foc de artificii.

"Şi, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, am înţeles că există o susţinere financiară, o sponsorizare, să avem şi un foc de artificii. Eu nu pot să-mi permit să plătesc artificii din bugetul Camerei Deputaţilor şi aşa secătuit anul acesta", a spus Zgonea, citat de Mediafax.

Zgonea susţine că nu ştie cine a făcut sponsorizarea şi nici nu a fost curios, dar a subliniat că au fost îndeplinite condiţiile legale.

"Am primit informaţia, am aprobat în Birou. Orice este gratis să fie primit. Orice familie de România când primeşte ceva gratis e mulţumită", a spus Zgonea.

El a mai arătat că, tot pentru prima dată, Camera va avea doi brazi, unul în interior şi unul în exterior. "S-au găsit resursele pentru a aduce doi brazi, unul în interior şi unul în exterior. Pentru prima dată o să avem şi în afară", a spus Zgonea.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, un memorandum intern privind organizarea de 1 Decembrie a "Zilei Porţilor Deschise".


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.