Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Interviu cu profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni

Profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, crede că reforma autohtonă a sănătăţii ar trebui să se inspire din sistemul austriac, iar alocările de la buget ar trebui să crească treptat, astfel încât în următorii ani să ajungă la 10 la sută din PIB.

Până atunci „Ponta-care“, în care Sănătatea înseamnă 5 procente din PIB nu are nici un element comun cu „Obama-care“, unde bugetul Sănătăţii este de 18 la sută din Produsul Intern Brut al SUA. Irinel Popescu declară că a renunţat definitiv la politică în favoarea activităţii medicale, mai ales că anul acesta Centrul pe care îl conduce a ajuns la 500 de transplanturi.

În ceea ce priveşte scandalul legat de transplantul de rinichi pe care l-a făcut actorul Alexandru Arşinel, profesorul Popescu este de părere că medicii au fost curajoşi atunci când au decis ­să-l opereze la 74 de ani.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spunea recent că Agenţia Naţională de Transplant „funcţionează ca o instituţie birocratică“, „nu progresează“, „nu ţine registrul de transplant“ şi, ca atare, va urma o reorganizare sau poate chiar o desfiinţare. E necesară resetarea acestei instituţii?

I.P.: Dacă ne uităm la rezultatele din acest an în care România a avut cel mai mare număr de donatori din Europa şi în care coordonatorii de transplant, pregătiţi de Agenţia Naţională, au reuşit să obţină astfel de rezultate, cred că mai degrabă ar fi nevoie de întărirea Agenţiei, în condiţiile în care personalul este foarte redus.

Plângerea penală privind transplantul actorului Alexandru Arşinel ar putea redeschide dezbaterea privind etica în acest domeniu?

I.P.: Există mereu dezbateri de acest fel; în acest caz, până la verdictul justiţiei cred că trebuie să ne abţinem de la comentarii. Pe de altă parte, eu sunt convins de profesionalismul colegilor de la Cluj. În România sunt puţine programe de transplant şi de aceea sunt foarte monitorizate; ca atare, cred că nu-şi permit derapaje. Din punctul meu de vedere, când îţi asumi o operaţie de transplant la un pacient de 74 de ani, indiferent cum îl cheamă, eşti obligat să o faci foarte repede, pentru că un om de această vârstă nu mai poate aştepta pe listă. Faţă de alte tipuri de transplant, operaţia de transplant de rinichi nu este o operaţie „life saving“, deci nimeni nu poate spune că, odată făcut transplantul renal cuiva şi nefăcut altcuiva de pe lista de aşteptare, acela de pe listă a decedat pentru că nu i s-a făcut transplantul. Câtă vreme există dializa, viata nu este pusă în pericol. Transplantul renal este ­însă extrem de important pentru că îmbunătăţeşte indiscutabil calitatea vieţii, pentru că pacientul nu va mai fi dependent de dializă şi reduce costurile.

Există peste tot în lume ­această tendinţă a medicilor de a favoriza VIP-urile.

I.P.: S-a vorbit mult pe această temă, de pildă, în cazul lui Steve Jobs sau în cazul lui Larry Hagman, dar nimeni nu a intentat proces în cele două situaţii. Oricum, medicii care iau deciziile pe care le iau trebuie să fie mereu pregătiţi să şi le apere.

Noua reformă a Sănătăţii sau „Ponta-care“, cum a numit-o premierul, reduce destul de mult accesul românilor la servicii medicale ­compensate prin asigurări. E o soluţie ­bună?

I.P.: Din păcate, finanţarea Sănătăţii în România este destul de precară. Procentul din PIB este în jur de 5 la sută, faţă de 18 la sută, cât costă Obama-care. Ţările europene, Franţa, ­Germania, Austria, alocă în jur de 10-12 la sută. România trebuie deci să crească procentul alocat Sănătăţii, dar este clar pentru noi toţi că acest procent nu poate fi crescut brusc şi nu putem sări de la 5 la 10 la sută. Nici n-ar ­exista mecanismele de absorbţie în cazul unei dublări a bugetului. Pe de altă parte noţiunea de solidaritate trebuie înţeleasă corect: în SUA se pune problema de a obliga un segment foarte mare de populaţie să aibă asigurare de sănătate.

În România, majoritatea ­oamenilor au.

I.P.: Da, dar nu chiar toţi. De fapt, sunt vreo 5 milioane de plătitori şi vreo 15 milioane de beneficiari. E un raport destul de nesatisfăcător.

Oricum, pachetul de bază va deconta urgenţele, ­serviciile de prevenţie de ­medicina ­familiei şi analizele de ­laborator. Potrivit ministrului Sănătăţii, de aceste servicii vor beneficia „toţi cetăţenii, asiguraţi sau neasiguraţi“. Cine-ar mai vrea să plătească asigurări medicale în acest caz?

I.P.: Cred că tocmai de aceea e utilă dezbaterea pentru a clarifica anumite lucruri: de pachetul de bază beneficiază toţi cei asiguraţi într-o anumită limită, fiindcă de aceea se aduc în discuţie asigurările suplimentare pentru a aduce acei bani în plus în sistem. Când vorbim despre o creştere a bugetului pentru Sănătate de la 5% la 10% în etape, Guvernul nu poate susţine această mărire şi e nevoie să intre în vigoare asigurările suplimentare, acestea vor asigura şi o creştere calitativă a sistemului.



Integral pe România Liberă



Comentarii

misu Este interesant ce inteleg unii prin ObamaCare. Este vorba de cipuirea celor care solicita ajutor social . Care care? Care grija? Sa il FUT in gura pe negraci si pe ponta - tonta!

27 octombrie 2013 23:30

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.