Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Dacă americanii nu vor să ne lase fără vize, UE are metodele ei să-i constrângă. Mai precis, reintroduce vizele pentru americanii care vor să intre în UE. Americanii au luat în serios exigenţele Europei şi deja au început să dezbată problema. Aproape sigur românii vor circula în SUA fără viză, anunţă CAPITAL.

În acest timp, în Europa, euroscepticismul este în creştere - culmea, după cum remarcă NAŢIONAL - în special în rândul cetăţenilor statelor dezvoltate ale Uniunii Europene. Aproape jumătate dintre germani, spanioli şi italieni resimt negativ apartenenţa la UE, mulţi dintre ei cerând chiar abandonarea monedei unice.

În România, premierul Victor Ponta a anunţat, marţi seara, că deţine informaţii conform cărora pe manifestaţiile normale în cazul Roşia Montană s-au „pliat“ interese economice din afara ţării, pentru ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu şi să nu fie independentă din punct de vedere al gazelor şi altor resurse naturale, anunţă ANTENA3.

Pe de altă parte, constată CURENTUL, premierul Victor Ponta joacă un joc din ce în ce mai periculos, de a nu-şi mai asumă niciun proiect politic controversat. Dacă până acum emiterea Ordonanţe de Urgenţă pe bandă rulantă, fără a-i păsa de Parlament, acum premierul vrea să transfere posibilul recul de imagine pe umerii parlamentarilor, şi nu a miniştrilor din cabinetul său. Şi nu e doar cazul legii „Roşia Montană“.

Astfel, Ponta a cerut parlamentarilor acordul pentru ca Guvernul să încheie cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un nou acord de tip preventiv, cu o finanţare de 4 miliarde euro aflată la dispoziţie, arătând că speră ca acesta să fie ultimul acord încheiat de România cu FMI.

Practic, afirmă GÂNDUL, Guvernul vrea să extindă plata CAS cu mâna Parlamentului, pentru că miniştrii dau din colţ în colţ. În Parlament, la prezentarea ideilor generale din documentul deja trimis la Washington, Ponta a menţionat şi cum se va extinde taxarea: prin votul deputaţilor şi senatorilor. Ministrul Finanţelor nu doreşte însă să deschidă subiectul taxelor. „Pur şi simplu le scoatem din zona gri (prin reducerea CAS pentru angajator, n.r.)“, a răspuns Chiţoiu, întrebat fiind care este soluţia pentru mărirea numărului de plători de contribuţii sociale care să susţină bugetul de pensii.

„Luaţi-vă gândul de la pensie! Urmează schimbări radicale în sistem“, anunţă EVENIMENTUL ZILEI. Viitorul mizează pe munca vârstnicilor. Îmbătrânirea populaţiei a silit multe state din UE să crească vârsta de pensionare. România nu poate face excepţie, astfel că ieşirea la pensie pare un fel de Fata Morgana pentru cei mai mulţi dintre europenii activi.

De subiectul extinderii taxării evită să vorbească şi ministrul Muncii. Întrebată de GÂNDUL dacă la Ministerul Muncii există vreun proiect de lege în acest sens, Mariana Câmpeanu a evitat un răspuns tranşant. „Nu v-am spus nici că-l am, nici că nu-l am. Un proiect trebuie să fie agreat în Guvern şi în Parlament şi după aceea este făcut public“, a comentat, iritată de subiect, ministrul PNL.

Discursul din Parlament al premierul Victor Ponta pe acordul FMI s-a limitat la nuanţe, constată COTIDIANUL. Acesta a fost de maximum 10 minute şi a evitat să spună clar ce taxe vor creşte din 2014, în baza noului acord cu FMI. El a confirmat totuşi că „pe viitor va fi lărgită baza de impozitare“.

Referitor la obligarea persoanelor care obţin venituri din chirii de a plăti cote de asigurări sociale la sănătate, Victor Ponta a confirmat că măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014, anunţă ANTENA3. Şeful Executivului susţine că măsura a fost luată pentru a putea restitui CASS-ul pe pensiile mici, pus de guvernul anterior. De altfel, Ponta a insistat pe măsurile sociale pe care intenţionează să le finanţeze Guvernul din veniturile rezultate din noile taxe, fie că vorbim de contribuţii sociale pe veniturile din chirii sau de impozitul pe proprietate.

Totodată, în acordul cu FMI sunt prevăzute şi listarea la bursă a patru companii româneşti. „Listarea a 10% din Nuclearelectrica, 15% din Romgaz, 15% din Complexul energetic Oltenia, 10% din Hidroelectrica“, a spus Ponta, citat de ROMÂNIA LIBERĂ. Prin listare, statul va rămâne majoritar, dar capitalul privat va ajuta „la un managment mai performant şi la retehnologizare“, a completat prim-ministrul României.

Dar lista de privatizare are parfum de imobiliare, constată ADEVĂRUL. Ministerul Economiei a promis Fondului Monetar Internaţional că o să privatizeze majoritatea companiilor din portofoliul său, însă cele mai multe dintre acestea ori au patrimonii imobiliare bogate şi situaţii financiare foarte proaste, ori necesită avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.


Comentarii

tara de secaturi cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata Europei normal... Europa vrea sa scape de tiganii din Romania facindu-le drum spre SUA... numai ca tiganii stiu ca in SuA nu merge cu cersitu' sau furatu' si ca nu-i va asista nimeni social...:)))))))))) americanii se kaka acuma pe ei de frica pt ca ue le-a pus viza...:)))))))))))))))) stati in Romania ca e bine sub tonta; acuma pleaca base si vine cacarau... va fi bine... stati acolo imbecililor...!!!!!!!!!!

19 septembrie 2013 2:25

@cretinoidule rubrica Ziarele de astazi este o revista a presei. Daca te intereseaza subiectul Vize SUA da si matale un click pe link-ul care face legatura spre sursa stirii, in cazul de fata Capital. O sa ai o surpriza: acolo poti citi totul despre acest subiect

18 septembrie 2013 17:19

cretinoid in tot ca ca tul asta de articol ati scris exact patru randuri despre vize si SUA. Cine-i inteligentul ala care redacteaza mizeria asta?

18 septembrie 2013 16:59

val Parca pina acuma parlamentarii se bateau cu pumnii in piept ca ei reprezinta "poporul" si ei conduc tara, facind legi si toti sint subordonati lor. Acuma cind li se cere acordul pe diverse probleme o dau cotita. Ei se lauda ca muncesc de se spetesc (dind nu nr de legi "elaborate" de ei) care majoritatea sint gindite si emise de diverse institutii, ca acordurile dintre diverse state pe probleme aparent neimportante.

18 septembrie 2013 16:23

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.