Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

"Ar fi fost mai corect să mă anunţe cineva de la naţională pentru neconvocare, măcar vreun ajutor de-al domnului Piţurcă. Ce pot să mai zic, că doar n-am ajuns să vorbesc singur... Viaţa merge înainte, cu bune şi cu rele. N-aş vrea să spun acum, la cald, lucruri care ar durea prea tare apoi.

Eu am dat totul la meciurile din campionatul Franţei, am jucat titular, făceam faţă şi la partidele cu Ungaria şi cu Turcia. Dar nu eu decid convocările. Victor Piţurcă răspunde pentru asta, aşa cum o va face şi pentru rezultatele ulterioare, bune sau rele", a explicat Mutu.

"Mă gîndesc că nu mai sînt naivul de altădată. Nu mă mai aprind aşa uşor... Îmi voi vedea de treabă la echipa de club, voi da totul şi poate voi fi selecţionat iar. Nu voi renunţa niciodată la naţională! Cît timp voi juca fotbal, mă voi gîndi întotdeauna la tricolor, pentru că a fost visul meu de mic copil. Cel puţin visurile nu ţi le poate lua nimeni...".