Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Conducerea Liceului "Jean Monnet" a fost demisă din cauza gravelor nereguli constatate de Corpul de control al MECTS, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va monitoriza timp de un an activitatea unităţii de învăţământ, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
"Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte - şcoală. Evident, instanţa este cea care va decide asupra naturii acestei relaţii. Se vede clar că, atunci când conducerea şcolii nu îşi face datoria, efectele sunt grave", a spus, duminică, ministrul Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a precizat că, printre alte măsuri, a decis demiterea, conform procedurilor legale, a întregii conduceri şi monitorizarea de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a activităţii în liceu pe o perioadă de un an.




Integral pe Mediafax