Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Un fotoreporter şi un jurnalist s-au documentat timp de două luni pentru a spune unui public occidental de zeci de milioane de cititori „povestea fânului românesc”. Pentru a depune mărturie prin vorbe, filme şi imagini că o îndeletnicire ancestrală şi primitivă – cositul fânului – reprezintă o verigă indispensabilă în viaţa unor comunităţi de ţărani autentici.

Ediţia din iulie a National Geographic Magazine este una anivresară, sărbătorindu-se 125 de ani de la lansarea primului număr. Prilej, au decis editorii, ca publicul să cunoască una dintre minunăţiile lumii. O minunăţie descoperită în zona Harghita şi apoi în Maramureş (unde au fost realizate 6.000 de fotografii trase toate pe film) şi în faţa căreia autorul Adam Nicolson, baron de Carnock (membru al Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie) şi Rena Effendi (fotograf, laureată cu premii internaţionale precum Getty sau National Geographic) au exclamat (după titlul articolului articolul): „Fânul transilvănean – o splendoare”.



O lume frumoasă prin simbioză

Un zâmbet îţi va fi nelipsit pe buze în vara timpurie dacă ai norocul de ajunge în văile cu irabă proaspătă aflate în jurul Munţilor Carpaţi. Transilvania este locul în care fâneţele au cele mai bogate şi diverse specii de flori. Într-un spaţiu restrâns de 10 metri găseşti 50 de specii diferite de iarbă şi de flori remarcă autorul articolul. “Acest miracol floral e menţinut nu de către natură, ci de către natura muncită de mâna omului. Bogăţia e acolo doar fiindcă o fâneaţă rămâne fâneaţă câtă vreme e cosită în fiecare vară. Abandonată, ar ajunge năpădită de buruieni în trei-cinci ani. Aşa cum e, cel puţin pentru moment, Transilvania e o lume care a ajuns frumoasă prin simbioză.” Desigur, este vorba despre simbioza dintre natură şi om.

Ceea ce nouă nu se pare o banalitate pentru autor devine o revelaţie – „fă o plimbare în natură şi imediat vei vedea că în jurul picioarelor tale se înalţă o puzderie de flori şi iarbă proaspătă”.

„Iniţial, articolul a fost gândit şi pus în operă în Ţinutul Secuiesc, abia apoi echipa nimerind, practic prin hazard, în Maramureş. Din acest motiv, textul se referă mai mult la zona Ciuc, însă toate fotografiile sunt din Maramureş”, reia firul incursiunii jurnaliştilor cel care le-a fost ghid şi tarnslator în nordul ţării, Teofil Ivanciuc.

În cea dintâi oprire a jurnaliştilor de la National Geographic, în centrul ţării, Attila Sarig, un bărbat de 30 de ani îi însoţeşte - nu e prea vorbăreţ se mulţumeşte să murmure din când în când „aha”, apoi se apleacă şi mai culege din florile care cresc pretutindeni pe terenul lui: măcriş, salvie, gura leului, păpădie, muşeţel, cimbru... toate vor fi puse la păstrat şi li se vor da diverse întrebuinţări peste iarnă.

Zsolt Molnár le spune că orice om din Harghita care a împlinit vârsta de 20 de ani poate fără probleme sau ştiinţă de carte să recunoască 120 specii de plante. „Până şi copiii recunosc jumătate dintre ele”.

Fânul, măsura lucrurilor



Există o strânsă legătură între îndeletniciri, oameni şi animale care permite vieţii să îşi continue cursul, explică autorul: „În timpul verii, iarba de pe pajişti hrăneşte cele una sau două vaci ale familiei. Dar în cele şase luni care urmează din noiembrie în mai, ele rămân înăutru, închise în grajduri unde fânul le ajută să reziste până în primăvară. Doar fânul ţine vacile în viaţă, iar viaţa oamenilor nu ar fi posibilă fără aceste animale. De aceea, în aceste văi ale Transilvaniei, fânul este măsura tuturor lucrurilor.”

Oriunde ai merge, în zonele populate de etnici maghiari sau în satele unde se mai vorbeşte nemţeşte, ca şi în Maramureş vei vedea că îndeletnicirile oamenilor sunt medievale. Milioane de români muncesc pământul, au printre cele mai puţine animale în proprietate şi printre cele mai mici câştiguri din Europa.

Fascinaţia autorilor pentru fân, ca verigă, care ţine viaţa la un loc este atât de mare încât procesul prin care iarba este culeasă, pusă pe pari, uscată şi dusă în depozite este minuţios descrisă. „O vacă mănâncă într-un an patru tone de fân”, remarcă autorul care crede că o familie de ţărani câştigă 4000 euro pe an şi că „un cal este scump deoarece un ţăran îşi permite un tractor”.

„Am stat la cină cu o familie care discuta dacă ar fi mai bine să ia un tractor sau un cal. Calul ar fi fost bun deoarece nu s-a inventat încă un tractor care să dea naştere altuia, zicea un ţăran. Pe de altă parte, tractorul nu trebuie hrănit în fiecare zi”.

Tradiţia e o comoară

În Maramureş, autorul a văzut cum oamenii simt o profundă mândrie din faptul de a nu-şi abandona moştenirea. „E pământul nostru”, insistă Anuţa Borca, o tânără mamă din Breb, vorbind despre fâneţele familiei. „Trebuie să avem grijă de el. Trebuie să îi învăţăm pe copii tradiţia. Şi să îi învăţăm ceva care să le permită să supravieţuiască dacă îşi pierd slujba. (...) E important fiindcă tradiţia e o comoară. Dacă o învaţă, vor fi mai bogaţi.”

Şi totuşi, în multe locrui casle frumoase din lemn vechi au fost distruse. Locuinţe moderne dotate cu microunde şi hote le-au luat locul. „Promovându-ne, străinii şi-au făcut treaba. Rămâne să ne-o facem şi noi, amânând măcar (dacă nu anulând) demolarea caselor, grajdurilor, porţilor şi gardurilor, aruncarea la gunoi a obiectelor strămoşeşti, schimbarea cailor cu tractorul, a coasei cu motocositoarea, a uluitoarelor clăi de fân cu asepticii baloţi moderni, renunţarea la vaci şi oi, la „teară”, la cuptorul de făcut pâine, sau la „clopul”, „gatiile” şi „zadiile” moştenite din bătrâni., explică Teofil Ivanciuc care le-a fost ghid în norul ţării.

În loc de concluzie, autorul ridică o întrebare: „dacă economia ar putea fi pusă în ordine, dacă sprijinul financiar din agricultură ar fi adaptat variaţiilor locale, dacă guvernul român ar fi mai atent la această uimitoare bogăţie a peisajului din Transilvania, atunci această lume a fânului ar putea fi salvată. Transilvania nu e încă o fosilă. E încă în viaţă, doar are nevoie de susţinere ca să se menţină astfel. Dar acest lucru reprezinză una din marile întrebări pentru viitor: Poate lumea modernă să susţină o frumuseţe pe care nu ea a creat-o?”



Un articol, ca un semnal de alarmă

„Fără să fie un articol despre turism, ediţia din luna iulie a revistei National Geographic va ademeni, totusi, turişti străini în satele din Transilvania şi Maramureş. Fiindcă lucruri aparent banale pentru români, cum ar fi o zi de lucru la fân sau un câmp înflorit, sunt descrise în paginile acestui articol ca o curiozitate, ca un fenomen rar, nemaiîntâlnit şi neobişnuit”

Aşa că cititorii vor dori să vadă ei înşişi poienile neatinse de “spray-uri chimice”, să înţeleagă mecanismul ingenios al vâltorilor, vor fi ispitiţi să adulmece mirosul dintr-o horincie sau acela de magiun fiert în livadă într-o după-masă de toamnă.

Nu puţini din cei care vor vedea fotografiile din Maramureş se vor întreba cum te cobori de pe o căpiţă după ce ai ridicat-o la 4-5 metri înălţime de câmpul cosit, cum e să te întorci acasă într-un car cu fân sau să dormi în fân, sau de ce nu, cum e să dai o mână de ajutor ţăranilor într-o zi de coasă. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc cum mai toate articolele despre Maramureş publicate în ultimii ani în presa occidentală, se încheie cu un fel de semnal de alarmă: “Poate supravieţui această lume?” “Grăbiţi-vă până nu trece”, “Ultima şansă de a vedea”. Vesticii îngrijoraţi stăruiesc îndemnându-ne să nu facem ca ei când vine vorba de tradiţie şi ruralitate, să nu repetăm greşelile lor. Iar noi oftăm, privim lung în gol, suntem iar (pentru a câta oară) mioritici şi ne pregătim, dând din umeri, să facem ca ei”

Integral pe România Liberă



Comentarii

gugutza Mai jutzele americane - descopera in sfarsit lumea mirifica a Romaniei........ De aia nu dadeau vize pana acum??? Sa se stearga la koor cu vizele lor, tot prosti o sa moara. Habar n-au decat de coca-cola, hamburgeri si pistoale. Asa natiune, asa istorie.... adica inexistenta. ROMANIA TARA FRUMOASA! Pacat de vanzatorii guvernanti...... slugoii puterilor straine!!!

17 iunie 2013 10:00

ANDREI BINE CA AVEM O TARA FRUMOASA LASATA DE DUMNEZEU,DAR PACAT CA AVEM NISTE CONDUCATORI DE RAHAT ASA CUM E BASESCU ,CARE-SI BATE JOC DE TOT ,DE CONSTITUTIE DE LEGI,DE JUSTITIE IN FOND DE ROMANI.

17 iunie 2013 9:51

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.