Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Salariile din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, care include Comisiile de Supraveghere a Asigurărilor, Valorilor Mobiliare și Pensiilor Private, vor fi încadrate în standardele BNR, afirmă premierul Ponta, care arată că în aceste autorități se câștigă lunar 62.000 lei-188.000 lei.

Premierul a susținut această declarație în contextul în care arăta că este nevoie de transparență privind modul de cheltuire a banilor în ministere și autorități centrale și a salutat „inițiativa“ președintelui de a promulga Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Dacă am fi avut mai multă transparență, poate că am fi reușit mai din timp să îndreptăm anumite lucruri (...) Cel mai important, dincolo de eficiența acestei noi autorități, care din trei comisii separate strânge, așa cum este modelul european în cele mai multe dintre țări, într-o singură autoritate atribuțiile de supraveghere a pieței asigurărilor, a valorilor mobiliare și a pensiilor private, în același timp însă mai îndreptăm niște lucruri care ne scăpau întotdeauna.

Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reușit să câștige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se câștiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000, ca la Pensii Private. E greu în lumea privată să câștigi atâția bani cum câștigi la stat. De mâine, toate salariile și veniturile de la această Autoritate trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naționale, oricum mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului, cam de vreo zece ori, dar totuși de cincizeci de ori față de oamenii obișnuiți. Era o exagerare pe care eu mă bucur că o îndreptăm“, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern.

Guvernul a decis în luna decembrie a anului trecut, prin ordonanță de urgență, să desființeze autoritățile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepția celor care țin de BNR, astfel că atribuțiile și tot personalul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comi­siei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private vor fi preluate de către o nouă instituție - Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Integral în Curentul

Integral pe Curentul