Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Biserica Ortodoxă Română se află în topul celor mai profitabile instituţii din ţară, iar veniturile acesteia au crescut de la an la an. Arhiepiscopiile şi Mitropoliile din ţară deţin averi impresionante şi greu de estimat, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure până la trusturi de presă. În ultima perioadă, mai multe organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia asupra bogăţiilor Bisericii, anunţă ADEVĂRUL.

Infrastructura viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost finalizată în aproximativ doi ani jumate. GÂNDUL susţine că are 16 metri sub pământ şi a ajuns la cota zero cu costuri mai mici cu 20 la sută decât a fost estimat iniţial, având două subsoluri şi un demisol, unde vor fi amenajate două săli polivalente.

„Catedrala Mântuirii Neamului este acum la cota zero. Participanţii la pelerinajul de Florii îşi vor putea face o imagine despre cum arată infrastructura Catedralei atunci când vor lua parte la slujba de binecuvântare ce va fi oficiată pe planşeul de cotă 0, după vecernia de la Paraclis“, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

El a mai spus că, pentru finalizarea construcţiei în totalitate, vor mai trece trei ani, vorbind de lucrare „la roşu“. În afară de donaţiile enoriaşilor, toată suma necesară acestei construcţii provine din fonduri publice. Costurile construcţiei, afirmă EVENIMENTUL ZILEI, ar putea ajunge la 400 de milioane de euro, dar suma nu a fost confirmată de Patriarhie.

Pe de altă parte, observă CURENTUL, odată cu ridicarea Catedralei Neamului au apărut şi vocile critice, care acuză Patriarhia că prin această construcţie va eclipsa Palatul Parlamentului, având în vedere dimensiunile faraonice ale acesteia .Prin urmare, conducerea Bisericii Ortodoxe Române s-a simţit obligată să ofere câteva explicaţii pe această temă, invocând  o necesitate liturgică stringentă, deoarece actuala Catedrală patriarhală din Dealul Mitropoliei se dovedeşte insuficientă pentru celebrările liturgice la care participă numeroşi credincioşi.

În perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2013, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de stat pentru plata impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale pentru salarii, TVA etc., au fost în valoare de aproximativ 35 milioane de lei, afirmă AGERPRES. Dar Patriarhia susţine că o mare parte din ceea ce a primit de la bugetul de stat şi de la bugetele locale ca sprijin pentru construirea viitoarei catedrale patriarhale, s-a întors la bugetul public în urma plăţii impozitelor.

Însă ADEVĂRUL anunţă că ţara noastră are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, pe întreg teritoriul României existând 18.000 de biserici şi doar 400 de spitale. Lăcaşe noi de cult se construiesc la tot pasul, ceea ce aduce prosperitate financiară continuă Bisericii Ortodoxe. Veniturile vor fi întotdeauna mai mari decât cheltuielile pentru că există fonduri nejustificate care nu trec prin măsurile de fiscalitate. Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro.

Printre cele mai avute mitropolii este cea a Moldovei şi Bucovinei, care deţine, printre altele, mii de hectare de pădure, hoteluri şi pensiuni în Neamţ, Suceava şi Iaşi, un spital privat şi un centru de conferinţe, afirmă ANTENA3. Şi Mitropolia Banatului se poate mândri cu o fabrică de lumânări, o tipografie, câteva zeci de librării şi magazine în care se vând obiecte de cult şi chiar o croitorie. Numai în 2010 Mitropolia a vândut aproape 10 milioane de lumânări. Episcopia Sălajului a fost înfiinţată în anul 2007, iar noul sediu a fost inaugurat în urmă cu doar câteva luni de zile. Impunătoarea construcţie a costat aproximativ 1 milion de euro.


Comentarii

Bufnita Io va spun ca partea faundamentalista a popimii nu se lasa pana nu ia ciomageala de rigoare. Facultatile de popi au produs, in marea majoritate a cazurilor, niste habotnici, talibani, inculti si prosti. I-auziti aici: "Unde erati cand ne erau ucisi credinciosii, preotii, episcopii si calugarii in temnitele si lagarele de exterminare comuniste? Unde arati (sic !) cand ne erau otraviti episcopii, mitropolitii si patriarhii?". Ma, popa-prostu, ti-ai pregatit spinarea pentru batele care urmeaza ? Asculta aici. I-adevarat ca intre 1946/1947-1965 BOR a fost persecutata. Dar: 1. A colaborat al dracului de bine cu comunistii. S-a facut chiar pres inaintea lor. 2.Degeaba tineti dosarele popilor la secret. Ce a trebuit sa se afle s-a aflat- informatorii. 3. Nu numai BOR a fost persecutata. A fost si martiriul Bisericii Unite, pe care unii ierarhi ai vostri l-au aplaudat, cica "reintoarcerea in sanul bisericii-mama". Asta ca sa nu mai zic de persecutarea protestantilor si neoprotestantilor. 4. Ati transformat, pe durata regimului comunist, manastirile din N. Moldovei in cuibusoare de nebunii pentru aparatul PCR- Securitate. Cum aveau treburi lumesti, pac- la manastire, departe de ochii lumii. 5. Ati fost presul de sters picioarele al tuturor regimurilor politice de dinante si de dupa 1989. Ati pupat poala tuturor politicienilor, oricat de corupti si tembeli au fost, pentru bani si privilegii. Iar daca ma enervezi tare, continui lista, cu fapte la fel de concrete.

24 aprilie 2013 16:04

XXL E bine ca ceva merge bine in tara asta!!

24 aprilie 2013 7:29

Marin Se pare ca mai marii BOR prin ridicarea acestei imense catedrale,vor sa depaseasca din toate punctele de vedere piramidele din Egipt.Chiar era si momentul!!! Suportati toata megalomania din veniturile BOR care sint imense si de care nu dati socoteala nimanui,nu platiti taxe,impozite,etc...Si mai vreti si sustinere de la buget .Numai in Romania se fac asemenea gafe,nicaieri biserica nu este subventionata de stat,se autogospodareste din veniturile realizate.Asa sa faceti si dvs. stimati membri ai BOR. Si mai renuntati la limuzine luxoase si afaceri care nu va fac cinste.

23 aprilie 2013 23:12

balamosh Ati masurat si cimitirele, leile si mormintele mai cocalarilor?????? CA ies mai multe hectare dect ati scris voi. Nu va e rusine mai analfabetilor si agramatilor????? Unde erati cand ne erau ucisi credinciosii, preotii, episcopii si calugarii in temnitele si lagarele de exterminare comuniste? Unde arati cand ne erau otraviti episcopii, mitropolitii si patriarhii? "In furtuna se ridica gunoaiele" - zicea marele Eliade. Cam asta e Adevarul. In rest, nimic nou. Slugoi nenorociti, sapatori la temelia NEAMULUI, oracaitori ghiftuiti de sange nevinovat si mancatori de carne din trupul TARII!!!!!! Asta au ajuns angajatii unei parti din presa vanduta neromanilor. Faraonici sunteti voi care credeti ca in afara de voi nu mai exista nimeni mai veridic si mai tare in clanta. "SA nu dea Dumnezeu Cel Sfant, Sa vrem noi sange, nu pamant. Cand nu vom mai putea rabda, CAnd foamea ne va rascula, hristosi sa fiti nu veti scapa, Nici in mormant!"- spune Cosbuc. Aveti mare grija....... Ziarele pot fi folosite pt aprins focul sau pt stersul la poponet dupa kk....:):):) Asta e munca voastra.....Ha, ha, ha......

23 aprilie 2013 23:06

batrinu Ipocrizie si Fanfaronada ! Satana cu sutana !

23 aprilie 2013 21:43

VREAU CATEDRALA mulţi frustraţi care nu pot intelege că cei care doresc construirea Catedralei sunt mai mulţi decât cei care nu vor, si ghiciti care vor esua vesnic in intuneric?

23 aprilie 2013 20:37

pensionar sarac AM SCAPAT DE PCR SECURITATE, AM DAT DE POPI SI SRI.DIN LAC IN PUTI.SUNTEM IN EVUL MEDIU, NE OMORAM PENTRU A AJUNGE IN RAI, SI TRAIM CA ANIMALELE PROSTITI DE POPI.

23 aprilie 2013 19:53

A.Pop Un singur cuvant poate caracteriza construirea monstrului - NERUSINARE !

23 aprilie 2013 19:38

Radu De ce compari constructiile vechi de sute de ani cu mastodontul care se construieste la noi?Mai traim cumva in evul mediu? Nu avem destule lacasuri de cult in care sa ne rugam la Cel de Sus? Nu avem altceva mai bun si util de construit?de exp. scoli,spitale,orfelinate,azile de batrini,toate la nivel european. Cele care sint,arata mai rau ca niste puscarii.Dar veniturile pe care le are BOR din averile uriase pe care le are,plus afaceri de tot felul din care se incaseaza sume considerabile,acestea unde se duc? Nu are decit sa se autofinanteze din surse proprii,asa cum face oricine isi constuieste o casa,nu umbla cu miloaga dupa bani,daca nu are cuce,nu se apuca de construit. Sa nu-i plingem pe popi,slava Domnului,au de toate.

23 aprilie 2013 18:42

P.N. Uite cum este cu popii astia: -Domn' părinte, ştiţi... mi-a murit câinele şi aş vrea o mică înmormântare creştinească, aşa... după cum se cade. Preotul îi răspunde: -Mai Ioane, eu am avut bunăvoinţă şi te-am ascultat, dar du-te mă dracului şi îngroapă-l undeva, unde ai mai văzut tu înmormântare la câini, cu popă? Merge Ioan acasă şi a doua zi, vine iar: -Domn' părinte, apoi io, m-am gândit că totuşi... o mică slujbă acolo, nu se poate? Preotul: -Mai Ioane, du-te unde-i vrea, du-te caută-ţi pe cine-i vrea, să ţi-l îngroape, du-te la neoprotestanţi şi nu mă mai bate la cap. Ioan se îndreaptă spre uşă supărat şi zice: -Apoi, dacă aşa stă situaţia, eu cu nevastă-mea am strâns, cu greu, vreo 3000 de euro pentru înmormântarea lui AZORICĂ... Preotul: -Apoi mă, stai aşa, despre AZORICĂ-i vorba? No stai aşa mă..!. că Azorică-i câine ortdox ,mă!

23 aprilie 2013 18:12

Elena La ce ne trebuie asa un mastodont? cui foloseste?De rugat Celui de Sus ne putem ruga oriunde si oricind si apoi nu ducem lipsa de biserici,sla Domnului,avem destule.Cu spitalele,scolile si orfelinatele si azilele de batrini sintem mai deficitari.Si daca vor sa construiasca acea catedrala a mintuirii neamului,sa o faca din veniturile uriase pe care le areBOR,din averile imense de care dispunIn SUA de exp. biserica nu primeste nici o subventie de la stat,se autogospodareste singura. Hristos umbla intr-un camesoi de pinza incins cu o sfoara si era incaltat cu sandale,de ce popii nostri burtosi se impopotoneaza cu odajdii scumpe,impodobite cu pietre pretioase.De ce umbla in masini luxoase,au tot felul de afaceri banoase si tot mai umbla cu miloaga sa obtina bani de la bugetul tarii si asa destul de sarac.Unde se duc toate sumele incasate de la enoriasi,nimenea nu le cere socoteala de acestea,nu platesc nici o taxa si tot se pling ca nu au.Hai sa fim seriosi,scoateti banii de la pusculita si rezolvati-va treaba,daca asa ati dorit,nu mai apelati la bugetul tarii,aveti suficiente venituri din care sa suportati constructia mastodontului.

23 aprilie 2013 18:07

Bufnita Credinta fara carte multa, fara eruditie, la sensul propriu, se cheama obscurantism, ignoranta, habotnicie, anti-stiinta, dobitocie fara seaman. "Cand s-au construit marile catedrale din occident erau saraci care locuiau in canale,(vedeti MIZERABILII de V.I.},erau analfabeti" [...]. Victor Hugo scrie la 1862, despre chestii intamplate la inceputul secolului XIX. Nu numai ca "nu traiau in canale", dar Bonaparte, Prim Consul al Frantei, introdusese invatamantul primar obligatoriu. Crezi ca imbecilitatea la care subscrii, din ignoranta, e mai buna decat aceea "comunisto-atee" ? Madam, te vad. Te vad cu ochii mintii. Esti una din imbroboditele de la la Teologie, care intrate intr-o lume de intelectuali sfarsesc prin a inspaimanta lumea, prin grozaviile pe care le slobod pe gura. Si mai retine ca nici Macar in Evul Mediu, cand s-au construit marile catedrale din Apus, oamenii "nu traiau in canale". Inainte de a da lectii, mai cugeta. Incearca sa afli daca ai ceva de zis altora, inainte de a te face de ras. Uite-asa, prin ignoranta si tembelism, indepartati lumea.

23 aprilie 2013 18:02

Ileana Ionescu Sunt multumita ca avem si noi ceva"faraonic".Nu va saraci nimeni.Cand s-au construit marile catedrale din occident erau saraci care locuiau in canale,(vedeti MIZERABILII de V.I.},erau analfabeti,etc.Dar stiti ce nu aveau si avem unii dintre noi? Indoctrinarea comunisto-atee care te face sa judeci preotii si sa nu cinstesti valorile crestine.Ce-i asta obezi in sutana?Obezitatea este tulburare meta bolica serioasa si nu cred ca daca nu ai sutana si se revarsa peste curea esti mai multumit.Revin,ati incercat intr-o zi sa nu judecati,sa traiti armonios? Te simti atat de bine!In incheiere,un mare profesor iesean a spus,actualmente s-a confirmat, cat de putin important este comportamentul alimentar fata de ceilalti factori hormonali:leptina,grelina...Dn.eugen a scris cam tot.Cine are ochi de vazut,urechi de auzit si inteligenta emotionala isi va retracta ineptiile.

23 aprilie 2013 16:48

Bufnita Olaaaa, unu` isi permite sa ne recomande bibliografie. Ia, s-auzim, o lista de 10 carti, apropiate de spiritul cartezian, care sustin ceea ce ai scris tu acolo. Te previn ca nu-s ateu, sunt doar alergic la supraponderali in sutana, cu lecturi din Pasti in Craciun, care ne recomanda noua ce nu fac ei. Ia arata-te mai bine la fatza.

23 aprilie 2013 15:52

eugen Sunt unii pe care-i deranjaza „luxul” cu care se imbraca preotii cand slujesc la SF. Altar, sau gasesc excesiva impodobirea bisericilor, pictura, luxul obiectelor de cult. Acestia uita ca Biserica este Divino-umana, aclolo se pogoara Sfantul Duh la fiecare liturghie, ESTE O INTALNIRE A OMULUI CU DIVINITATEA. Oare o mireasa, cand se duce sa-si intalneasca mirele, nu se imbraca in mod deosebit? Si sala unde are loc nunta nu este impodobita intr-un mod special? Mirele merge in blugi si nunta este intr-o sala de asteptare? Sa nu fim ipocriti. Vedti ca inca din Vechiul Testament, Dumnezeu a transmis evreilor modul cum sa construiasca si sa impodobeasca Cortul Inchinarii. Citti mai mult inainte de a da verdicte.

23 aprilie 2013 10:35

pensionar Si-asa lumea rade de noi, atunci cand vine vorba despre marimea casei poporului... Ne-a lasat Ceausescu grandomania, de parca prin dimensiunile fizice iti poti castiga respectul si-ti dovedesti credinta. Daca in asemenea cladiri lipsesc spiritul si credinta, viziunea si vointa, geaba...

23 aprilie 2013 10:34

eugen Oare distinsii gazetari nu au vazut constructiile din Koln, Munchen, Ulm, Milano, Paris? Maretia acelora nu-i deranjaza? Actuala catedrala patriarhala incape cu totul in interiorul uneia din marile catedrale din occident. Acelea au fost construite in vremea cand la noi o biserica se construia din trunchiul unui singur copac! Romania are Patriarhie autocefala din 1925 si continua sa foloseasca drept catedrala biserica fostei Mitropoliii a Munteniei, constructie la nivelul unui Bucuresti de secol IX. Deja exista in tara biserici mai incapatoare dacat actuala catedrala patriarhala. Necesitatea unei constructii noi a fost evidentiata de aproape 100 de ani, e adevarat ca actualii contestatari nu erau nascuti pe atunci….

23 aprilie 2013 10:13

Iubesc Biserica costă cât 10 km de autostradă, e puţin cât de mult iubesc românii pe Dumnezeu

23 aprilie 2013 9:59

Mai bigot bf, cine draq mai crede in fatarniciile popesti? Povesti de adormit copii, o inselatorie perfectionata in sute de ani de ticalosii... Pai, catedrala de 400 milioane de euro ne trebuie noua la cat suntem de saraci?

23 aprilie 2013 9:35

bf Mai baiete inghite-ti vorbele si pocaieste-te pina nu este prea tirziu.Esti la un nivel de dezvoltare spirituala foarete , foarte jos.

23 aprilie 2013 9:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.