"Investitorii vor vedea în soluţia găsită în Cipru o reflexie a manierei în care vor fi gestionate viitoarele tensiuni din zona euro", potrivit unui raport al IFI publicat miercuri.
Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a provocat o polemică în această săptămână, afirmând că soluţia aplicată în Cipru ar putea fi repetată în alte ţări fragile din zona euro.
Institutul a indicat că "rămâne de văzut" dacă această nouă abordare va fi generalizată în uniunea monetară.
IFI şi-a exprimat totodată scepticismul profund legat de efectele economice ale planului adoptat de troica creditorilor, respectiv FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE), care prevede furnizarea Ciprului a unui împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unor măsuri economice şi reforme politice.
"Pierderile importante provocate deponenţilor şi restrângerea semnificativă a sectorului financiar vor provoca o cădere liberă a economiei cipriote", se arată în raport.
Potrivit IFI, contracţia economică din Cipru ar putea ajunge la 20% în 2013-2015.
Asociaţia bancară estimează totodată că că unul dintre obiectivele planului, evitarea unui nivel nesustenabil al datoriei publice, pare dificil de atins, fiind posibil să fie necesar un nou program.
Integral pe România Liberă
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
Primul transplant de penis şi de scrot din lume a fost realizat în SUA. Pacientul e un militar rănit în Afganistan
24 aprilie 2018 12:00Cine este Alek Minassian, autorul atacului din Toronto. 10 oameni au murit şi 15 au fost răniţi după ce o maşină a intrat în pietoni
24 aprilie 2018 11:07Un ministru argentinian îşi cere scuze după ce a numit Olanda un ''narco stat''
24 aprilie 2018 10:49Cel puţin 18 morţi în urma unui incendiu într-un club din sudul Chinei
24 aprilie 2018 10:14Grecia: Confruntări între militanți ai extremei drepte și migranți în insula Lesbos
24 aprilie 2018 9:50Ziarele de astăzi
Dragnea s-a proclamat premier. Deocamdată
La o lună de la Congresul PSD în care Liviu Dragnea şi-a prezentat planurile pentru douăzeci de ani de acum încolo, PSD și-a pus în cap să-l facă pe Dragnea premier și în acte, pentru următorii 22 de ani. Practic, a iniţiat...
Exclusiv Ziare.ro
Editorial
Republica Dragnea şi prerogativele prezidenţiale
Republica Dragnea est în curs de a se contura, instituţional. O dată cu apariţia la Palatul Victoria a Vioricăi Dăncilă,regimul Dragnea este în măsură să se consolideze, evitând riscul tensiunilor care au marcat mandatele...