Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii de presă, joi, la ora 18.30, la Palatul Cotroceni, informează biroul de presă al Preşedinţiei.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:

- am văzut o dezbatere legată de scrisoarea pe care am trimis-o Camerei Deputaţilor despre modificarea Constituţiei şi al statutului cadrelor militare

- Scutul antirachetă şi modificarea programului SUA: era vorba de un program în patru etape. Etapa I este realizată, etapa a II-a care viza dotările de la Deveselu va începe să fie realizată în acest an din punct de vedere al investiţiei militare până la 2015. În faza a III-a, amplasaraea unui sait similar în Polonia. S-a renunţat la a faza a IV-a, care nu viza teritoriul UE

- prin această renunţare, nu se afectează cu nimic securitatea teritoriului UE în cazul unor lovituri cu rachete cu rază lungă sau medie de acţiune care ar porni din Iran sau Coreea de Nord

- în ceea ce priveşte România, nu este nici o schimbare

- am transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o scrisoare în care ii solicit menţinerea pe ordinea de zi a Camerei a proiectului de revizuire a Constituţiei iniţiat de preşedintele României

- am făcut asta, pentru că art 63 din Constituţie spune că proiectele de legi din vechiul Parlament îşi continua procedura în noul Parlament

- s-a depasit termenul legal in care un proiect putea sa stea la Comisie, de asta am trimis scrisoarea Camerei

- mai este un articol care a scăpat până acum preşdintelui de revizuire a Constituţiei şi se pare că îi scapă şi prof. Pîrvulescu, art. 90 spune ca referendumul este expresia voinţei poporului. Nici un politicinu nu va putea sa treaca peste oblighataia de a tine cont dwe refenrdumul care a avut loc in noiembrie 2009. Avem deja o hotarare a aCC care spune ca nu se poate trece peste referendum

- revizuirea COnstituţiei trebuie sa plece de la aceasta realitatea politica. Eu am propus si alte modificari, care nu sunt nimic alrceva decat clarificari ale actualelor articole

- scrisoarea pe care am trimis-o s-a vrut o atenţionare

- Constituţia României este foarte echilibrată şi ii lipseau clarificări

- azi am trimis spre reexaminare o propunere de modificare a legii statutului cadrelor militare. Legea e plecata pe o initiativa legislativa a catorva parlamentari, a fost respinsa de Camera Depuatilor si respinsa de Senat

- reflecta ori un act de tradare nationala, si sunt responsabil de ce spun, ori un act care vadeste o profundă prostie.

- daca as fi promulgat-o azi, luni 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva, comandamentul fortelor terestre si navale ar fi ramas fara nici un general, cel al fortelor aeriene ramanea cu un general,

- pana la sfarsitul anului, alti 10 ar fi trebuit trecuti in rezerva. Daca voiau sa nu treaca in rezerva trebuia sa se duca la ministru, din an in an

- orice general poate opta sa ramana pana la varsta de 60 de ani, deci nu e dependent politic de ministru sa ramana sau nu
- ce mi se pare extrem de în neregulă. Toţi oamenii aceştia au 55-56 de ani. Sunt generalii care au fost în Irak, Afganistan. Sunt generalii care au modernizat armata, care s-au instruit in comandamente NATO

- o astfel de decapitare e inexplicabilă şi e împotriva securităţii naţionale. Cu cine îi înlocuim? Sau să-i facem obedienţi faţă de ministru

- e prima data dupa revolutie, cand se incearca punerea sub control politic a generalilor

- eu sper ca aceasta lege sa nu mai plece din Parlament niciodata, de asta am trimis-o

- cred ca varsta de 60 de ani e potrivita pentru pensionarea generalilor, avand in vedere speranta de viata. Mi s-a prut ori o prostie, ori o lovitura data Armatei

- recomandarea mea publica e ca Senatul sa fie ori mult mai atent, sa ia aminte de votul Camerei Deputatilor, ori poate Senatul uita de aceasta lege

- dintre initiatori e si un fost ministru al Apararii, provenit din armata

- cred ca nu va trece legea de revizuire a Constitutiei. Ma indoiessc ca acum e posibila si o revizuirea legii electorale, care nu ar tine cont de referendum

- despre alte instituţii care sunt supuse loviturilor: Uitati-va ce face Antena 3 cu CSM si Justitia




Astăzi, şeful statului a cerut Camerei Deputaţilor, într-o scrisoare transmisă lui Valeriu Zgonea, să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009.