Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Suceava, că PDL va trebui să îşi îmbunătăţească relaţiile cu mass-media şi să înveţe din disputa cu presa din ultimii patru ani, informează Mediafax.

"Va trebui să ne îmbunătăţim relaţiile cu media. Prea ne-am războit cu toată lumea", a spus Blaga în faţa membrilor PDL Suceava care au participat la lansarea moţiunii cu care acesta vrea să recâştige conducerea partidului.

El a mai spus că un miting de la Bârlad împotriva exploatării gazelor de şist nu a fost prezentat pe televiziuni, iar de acest lucru ar fi responsabil premierul.

"Iată ce reuşeşete Ponta astăzi. Alaltăieri, la Bârlad, şapte-opt mii de oameni au fost în stradă cu gazele de şist. În afară de un post naţional de radio privat, nicio televiziune nu a prezentat ce s-a întâmplat acolo. Au prezentat leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru", a spus Blaga.

El a adăugat că şi leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru sunt importanţi, dar că poate mai importanţi sunt miile de oameni din stradă.

"Poate că ar trebui şi noi să învăţăm foarte multe din parcursul nostru în disputa, inclusiv cu presa, din ultimii patru ani", a adăugat Vasile Blaga.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.