Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

La o viitoarea nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, USL nu va mai ţine cont de opiniile cancelariilor occidentale. Şi pentru că fac parte din familii politice europene total diferite, la viitoarele alegeri europarlamentare USL se va „rupe“, PSD şi PNL urmând să candideze fiecare pe cont propriu. Preşdintele PNL Crin Antonescu a ţinut să le prezinte românilor, chiar de Ziua Naţională, aceste planuri de viitor ale USL, remarcă ANTENA3.

Liderul PNL Crin Antonescu  nici nu vrea să audă de o posibilă coabitare cu preşedintele Traian Băsescu. Ba mai mult, liberalul îl ameninţă din nou pe şeful statului cu suspendarea. Crin Antonescu, citat de ROMÂNIA LIBERĂ, a declarat că nu se pune problema unei coabitări cu şeful statului, iar dacă acesta refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier, o nouă suspendare nu se va realiza în funcţie de poziţia unor cancelarii europene, ci a majorităţii USL.

„Pot să fac pronosticul că de această dată cancelariile europene vor fi mai bine informate, că situaţia va fi foarte clară pentru toată lumea, dar - şi sper ca asta să nu fie socotită din nou o declaraţie antieuropeană, pentru că ar fi stupid – indiferent care ar fi reacţiile, noi tot asta avem de făcut. Cu alte cuvinte noi avem de ales între a ne conforma votului majorităţii compatrioţilor noştri pe care îi vom reprezenta dacă vom primi acest vot, sau declaraţiilor unora sau altora (...) Cred că nu e niciun fel de dilemă pentru niciun lider politic care se respectă", a afirmat Antonescu, care, observă COTIDIANUL, a asigurat că va face ceea ce spune.

După calculele prezidenţiale, aminteşte NAŢIONAL, acesta ar fi avertismentul cu numărul 8.794 privind suspendarea pe care îl lansează Crin Antonescu. CURENTUL susţine că, prin aceste declaraţii, USL arată că este hotărâtă să provoace o nouă criză, chiar şi peste capul UE. Declaraţiile liderului PNL, aminteşte JURNALUL NAŢIONAL, vin în contextul în care USL nu a câştigat încă alegerile parlamentare programate în data de 9 decembrie cu un scor de peste 50% care să îi permită să facă o propunere de premier pe care preşedintele ar trebui să o accepte.

Apoi, liderul liberal, Crin Antonescu a avansat scenariul candidaturilor separate ale PSD şi PNL la alegerile europarlamentare din 2014, pentru ca aleşii PSD să meargă în grupul socialist, aleşii liberali la grupul liberal, anunţă ADEVĂRUL. „Eu cred însă că, pe cât putem să estimăm şi acum, pentru  vara sau primăvara lui 2014, este mai probabil să candidăm pe liste separate cu acel prilej, care să identifice şi mai bine profilul, doctrina şi programul fiecărei formaţiuni“, a explicat liderul PNL.

Iar liderul liberal s-a gândit la o funcţie şi pentru sine, după alegeriile din 9 decembrie. El a afirmat că este „foarte probabil“ să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al Senatului, dacă după alegerile parlamentare USL va avea majoritatea în ambele Camere ale Parlamentului. Potrivit Protocolului USL, explică GÂNDUL, preşedinţia Camerei Deputaţilor va reveni Alianţei de Centru Stânga (PSD – UNPR), în timp ce şefia Senatului Alianţei de Centru – Dreapta (PNL – PC).

„Având în vedere că deţin şi în prezent această funcţie, este foarte probabil să candidez din nou”, a spus pentru AGERPRES Crin Antonescu. Pentru aceasta însă este obligatoriu ca USL să deţină majoritatea şi în Camera Deputaţilor, pentru ca şefia Parlamentului să fie împărţită paritar în cadrul Uniunii.



Comentarii

Vigilentul Este normal ca la Europarlamentare sa candideze separat. Asta nu inseamna ruperea aliantei! Iar cu Basescu nu mai vor sa coabiteze cel putin 7,4 milioane de romani.

4 decembrie 2012 2:14

argus CACARAU dixit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

3 decembrie 2012 15:57

contribuabilu` O compilatie din mai multe ziare pe post de articol original, care sa sustina vechea idee a "ruperii" USL ! Spre stiinta tuturor - la europarlamentare se candideaza pe partide pt ca asa cere UE, europarlamentarii alesi urmand a se inregimenta in familiile politice care se vor "lupta" pt functiile din Parlamentul European.Asta e legea!

3 decembrie 2012 13:50

SSt Ai dreptate d-le Manoila.

3 decembrie 2012 11:58

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.