Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, sâmbătă, de la parada militară de Ziua Naţională, după ce a declarat că această manifestare a fost "frumoasă" şi după ce din mulţimea adunată la Arcul de Trimuf s-au auzit din nou strigăte de protest ca "Jos Băsescu! Huo!" şi fluierături.

"Da. A fost frumoasă parada", a comentat preşedintele Băsescu, întrebat de jurnalişti, după încheierea defilării de la Arcul de Triumf. Înainte de a plecat preşedintele s-a salutat cu primarul general Sorin Oprescu, cu minstrul Raed Arafat şi cu câţiva parlamentari. Plecarea preşedintelui din zonă a fost marcată de strigătele "Jos Băsescu! Huo!" şi de fluierături.

Acest tip de proteste s-a auzit şi în timpul festivităţilor de la Arcul de Triumf : în timpul trecerii în revistă a gărzii de onoare, a intonării Imnului Eroilor, la decorarea unui drapel de luptă. "Ruşine! Ruşine să vă fie!", "Jos Băsescu!" şi flueirăturile au venit aproape în permanenţă, parţial acoperite de muzica militară, dinspre un grup de câteva zeci de oameni, printre care se aflau persoane care au fost prezente la protestele din Piaţa Universităţii.

La sosirea în piaţa Arcului de Trimuf, preşedintele Băsescu i-a salutat pe membrii Guvernului de la distanţă şi pe parcursul paradei militare s-a întreţinut cu judecătorul Curţii Constituţionale, Aspazia Cojocaru. La un moment dat, europarlamentarul Corneliu Vadin Tudor a ieşit din rând şi i-a adresat câteva cuvinte preşedintelui, aceasta râzând. "Să ne pregătim de transferul de putere", i-a spus în glumă europarlamentarul preşedintelui, conform declaraţiei lui Vadim Tudor.

La parada militară din Piaţa Arcului de Triumf au participat aproximativ 20.000 de persoane, conform estimărilor oficiale ale Jandarmeriei Române.