Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Zi politică fierbinte astăzi, la Bucureşti. PDL este gazda Congresului Partidului Popular European, care se desfăşoară pe parcursul a două zile la Palatul Parlamentului. Ca să eclipseze manifestarea, USL organizează tot astăzi, pe Arena Naţională, lansarea candidaţilor săi la alegerile parlamentare.

USL îşi prezintă candidaţii în prezenţa a peste 74.000 de sustinători, din care, anunţă RING, aproximativ 54.000 vor fi aşezaţi în tribunele stadionului, în timp ce alţi 20.000 vor ocupa spaţiul de pe gazon. ZIUA VECHE remarcă faptul că premierul Victor Ponta a anunţat deja că el este cel care va decide pe cine trece pe listele Partidului Social Democrat.

Tot astăzi, la Bucureşti sunt prezenţi, după cum afirmă CURENTUL, cei mai importanţi lideri ai Europei, în frunte cancelarul Germaniei Angela Merkel şi cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. 16 şefi de guverne din Europa, preşedintele Consiliului European şi cel al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, numeroşi comisari europeni precum şi vreo 2000 de oameni  politici  se află pentru două zile în capitala României, pentru a lua parte la Congresul Partidului Popular European.

Aproximativ 60 de persoane au protestat, marţi seară, în faţa unui restaurant din centrul Capitalei unde au luat cina liderii PPE, anunţă JURNALUL NAŢIONAL. Pe de altă parte, Vasile Blaga, preşedintele PDL, citat de COTIDIANUL, a spus că protestul organizat în faţa restaurantului nu i-a deranjat pe politicienii români şi străini care au cinat împreună şi că este dreptul oamenilor să manifesteze, într-o ţară democratică.

Preşedintele PSD Victor Ponta, citat de ADEVĂRUL, a declarat că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti este „în afara Constituţiei“, dar că USL nu va declanşa procedura de suspendare ca urmare a acestui fapt. Un alt membru cu greutate care va fi prezent la congresul PPE de la Bucureşti este premierul Ungariei, Viktor Orban, şi el având un rol important în reinstalarea preşedintelui la Cotroceni.

Acesta, aminteşte ANTENA3, nu a avut nicio reţinere în luna iulie să le sugereze românilor din ţară cum să pună ştampila pe buletinul de vot pentru a boicota referendumul. GÂNDUL remarcă faptul că liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat că liderii PPE merg pe o cale greşită sprijinându-l pe Traian Băsescu şi repetând aceeaşi greşeală ca şi în cazul lui Silvio Berlusconi sau Viktor Orban.

„PPE se află aici de partea cea greşită atunci când vine vorba de apărarea principiilor şi valorilor democratice în Uniunea Europeană. Nu e pentru prima dată, au făcut-o cu Berlusconi şi înainte cu Viktor Orban, acum cu preşedintele Băsescu. Cred că repetă aceleaşi erori din trecut, alegând o cale greşită, când de fapt UE este o uniune a valorilor şi principiilor democratice“, a susţinut Verhofstadt, citat de ROMÂNIA LIBERĂ.



Comentarii

roman Pentru reprezentantii ppe veniti la Bucuresti Bine ati venit la noi Cand va-ntoarceti inapoi Luati si SLUGOIUL cu voi

18 octombrie 2012 8:15

yjtjihjmcp uZ7eDu nljrgarqnqag, [url=http://canbikukebsl.com/]canbikukebsl[/url], [link=http://vswcvdhbtecp.com/]vswcvdhbtecp[/link], http://gijngatemytt.com/

17 octombrie 2012 21:25

Mariana Ciudat ca inca mai sunt comematori dusi cu capul care se lupta cu comunismul. Gandeste-te idiotule avea cineva curaj sa fure din avutia tarii pe vremea comunismului asa cum fura astia din toate partidele aflate la putere in ziua de azi. Poate vor mai fi cativa comunisti printre pensionari, dar societatea este profund capitalista si profund polarizata in clasa exploatatoare si exploatati sau bogati 5% si saraci 95% neavand clasa de mijloc ca in restul Europei.

17 octombrie 2012 17:03

eba tuta sictir analfabetule --bai retardatule,mata cum este atunci ca a facut o vita bipeda fara creer,un limbric avortat care trebuia kakat langa un gard sa-l manance cainii nu sa latre ca un bou

17 octombrie 2012 16:37

ChiorLașul În marea lui nemernicie acest ticălos dement chior și ipocrit, se mandrește că a schimbat codul muncii ,legea pensiilor,etc și culmea cică în interesul nostru,să fie de capul lui si a copiilor lui ,de scelerat, abrutizat de alcool și schizofrenie

17 octombrie 2012 16:34

@ popovici mircea VA URASC... toti comunisti sa moara...! Sunteti niste scarbe de minoritati dupa putere si atata... Urasc toata clasa politica din Romania de la Basescu pana la Ponta...! Imi e scarba de hunii imputiti care conduc Romania si tiganii lor. Sunteti un neam scarbos si incompetent care nu aveti ce cauta la putere peste noi... dar ati reusit sa va tineti de scaun din cauza ca romanii sunt prea fricosi sa va dea in cap. Mie nu imi e frica de voi...

17 octombrie 2012 14:18

sictir analfabetule @eba tuta--bai retardatule,mata cum este atunci ca a facut o vita bipeda fara creer,un limbric avortat care trebuia kakat langa un gard sa-l manance cainii nu sa latre ca un bou

17 octombrie 2012 14:16

mitic rau tuciuriu :) Multi labagii in rromani , de ce P... mea nu va asociati cu turci si asa sunteti un popor de tuciurii , ex face ardealu , mergeti in P.. la rusi unde va este locu pomanagi puturosi ce sunteti si handicap... mintal , Noi suntem rromani,,.. sunteti pe acest pamant veniti din asia sau turcai ...

17 octombrie 2012 14:15

pensionar sarac. IN COLONIA UE, NU AI DREPT LA NIMIC, NUMAI SA LAUZI GUVERNATORUL SI SEFI DE LA PPE.EUROPA BATE JOC DE MILIOANE DE SARACI.

17 octombrie 2012 14:02

lunetistu' de serviciu Luther King nu-ti lua avant prea tare, sa nu te atinga vreun glont.

17 octombrie 2012 13:56

Umilitul de serviciu Mihai, esti un prost. Macar daca ai fi evreu, ai sti cum se face. Nu conteaza cine-ti place sau nu, ci conteaza ce obtii de la el. Nu trebuie sa-ti faci pe nimeni dusman, dar nici prieten prea bun, ca sa nu-ti pierzi increderea in el (ea). De la Basescu obtinem doar "emanatii".

17 octombrie 2012 12:14

hunedorean BASHE E HOMOSEXUAL !!!

17 octombrie 2012 12:08

Popovici Mircea SA APARA PARTIDUL COMUNIST ROMAN SI SA TERMINAM CU HOTII, FARISEII SI TRADATORII DIN ROMANIA

17 octombrie 2012 10:08

eba tuta sa se duca naibi acesti neonazisti ascunsi in spatele siglei PPE iar chiorului nemernic sa ii urmeze sa il ia merkel la ea si sa il tina in puful nemtesc da lasa ca nu vor mai fi ppesti prea mult prin europa, toti cei care se aliaza cu basescu cad in dizgratie , astia nu vad ca base e blestemat tot ce atinge moare , doar fofoana lui udrea a atinso si nu a murit , aia s-a umplut de bani

17 octombrie 2012 9:56

GIROFAR Voi chiar nu vedeti ca Ponta si cu ai lui suspusi nu au habar cum se conduce o tara? Voi chiar nu vedeti si nu simtiti ca a dat cu oistea-n gard de a strambat-o? Greseli la nivel central ,greseli la nivel local, greseli ideologice si practice. O, tara, tara cat as da sa te privesc de afara.

17 octombrie 2012 9:51

Mihai Basescu a ales Europa. USL-ul vrea in sfera Rusiei. Populatia este cu Europa, cea majoritara (adica 54%). Deci este clar, minoritatea rusofila sa se abtina. Cei 60 manifestanti sa o @suga!

17 octombrie 2012 9:48

pensionar Sustineti, fratilor, chiulangiii, plagiatorii, mincinosii, cacaraii... Ei va vor duce pe cele mai inalte culmi ale prostiei lor!

17 octombrie 2012 9:44

ChiorLașul În marea lui nemernicie acest ticălos dement chior și ipocrit, se mandrește că a schimbat codul muncii ,legea pensiilor,etc și culmea cică în interesul nostru,să fie de capul lui si a copiilor lui ,de scelerat, abrutizat de alcool și schizofrenie

17 octombrie 2012 9:32

Traian Băsescu În nemernicia mea, ca un câine turbat și ticălos ce sunt, am mușcat mâna țării care m-a hrănit și care m-a crescut, am mințit poporul și am batjocurit națiunea, ascunzându-mi gândurile ticăloase, dar acum am remușcări. Să trăiți mult mai bine, fără mine!

17 octombrie 2012 8:46

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.