Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Costul datoriei publice este principalul risc din bugetul pe anul viitor.

Statul va cheltui anul viitor 10,2 miliarde de lei în contul dobânzilor pentru datoria publică, sumă cu doar 7,5% mai mare decât cea de anul acesta, potrivit proiectului de buget pe 2012. Avansul este mai mic chiar decât creşterea totală a datoriei publice, ceea ce înseamnă că România are nevoie să se împrumute la dobânzi mai mici decât acum.

Pariul este destul de riscant şi a fost până acum pierdut de ţări ca Grecia, Portugalia, Irlanda şi în curând poate chiar şi de Italia. Faţă de aceste ţări, România a avut un ritm de creştere a costurilor cu dobânzile chiar mai rapid: de la jumătate de miliard la 2,5 miliarde de euro în doar patru ani. Anul viitor, România trebuie să finanţeze un deficit de cel puţin 2,5 miliarde de euro şi să refinanţeze datorii de cel puţin 10 miliarde, la dobânzi noi, care depind de toanele pieţelor.

Avantajul României este însă dobânda de politică monetară încă mare, care lasă loc de manevră. Unii economişti sunt de părere că o ţintă atât de ambiţioasă a cheltuielilor cu dobânzile sugerează că BNR va reduce agresiv dobânda cheie. Aceasta se află deocamdată la 6%, mult peste cele 1,25% din zona euro, din cauza inflaţiei provocate de mărirea TVA. După ce puseul inflaţionist a trecut iar indicele preţurilor de consum s-a stabilizat la 3,5%, banca centrală are acum un spaţiu destul de amplu de manevră.

Cât de realistă este această creştere de doar 7,5% a cheltuielilor cu dobânzile datoriei publice şi ce riscuri ar putea să apară?

Preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru consideră că o creştere de doar 7,5% „poate fi realistă”, însă depinde de care va fi structura finanţării.

„Pentru anul viitor se va merge pe finanţare din pieţele internaţionale. Anul acesta s-au făcut mai mult împrumuturi de pe intern, iar spre sfârşitul anului randamentele au fost mai ridicate. La datele actuale, o cheltuială cu dobânzile de 10,2 miliarde lei este realistă”, ne-a declarat Ionuţ Dumitru.

De asemenea, analistul economic Lucian Isar apreciază că nivelul cheltuielilor cu dobânda datoriei publice este realistă în anumite condiţii.

„Una din condiţii ar fi ca dobânzile de intervenţie BNR să scadă rapid către 5% încă de la sfârşitul acestui an. În plus, rezervele minime obligatorii ar trebui să se micşoreze astfel încât şi împrumuturile la termene lungi să poata fi accesate la dobânzi mai mici, iar curba de dobânzi să se inverseze ( dobânzile la termene mai lungi să fie mai mici decât cele pe termen scurt). Romania va trebui să fie în permanenţă, prezentă pe pieţele externe de obligaţiuni non euro “, a precizat Lucian Isar.

2011

„Rectificarea nu fi negativă”

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, luni, că rectificarea bugetului pe 2011 nu va fi negativă, arătând că este vorba despre o alocare a unor sume pentru sănătate şi plata arieratelor din economii de la unele ministere, în principal Ministerul Finanţelor. "Nu este vorba despre o rectificare negativă, este vorba de o alocare de sume pentru sănătate şi plata arieratelor din economii de la unele ministere, şi principalul minister care are economii, mai ales din dobânzi este Ministerul Finanţelor", a precizat Ialomiţianu.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.