Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Constantin Duţu, membru CNA, ar fi dat declaraţii la Securitate, conform CNSAS, despre mai mulţi colaboratori de-ai săi. El susţine, însă, că totul este o înscenare.

Unul dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Constantin Duţu (71 de ani), este acuzat de Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) că ar fi făcut poliţie politică. CNSAS cere magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti să constate în acest caz calitatea de colaborator al Securităţii.

Recrutat ca gazda „Pasaj"

Potrivit specialiştilor CNSAS, Constantin Duţu ar fi fost recrutat în calitate de gazdă-casă de întâlniri în dosarul de reţea R 248331. Este vorba de o încăpere, denumită conspirativ „Pasaj", sala de balet a Teatrului „Constantin Tănase", de administrarea căreia răspundea, în calitate de instructor de balet. „Procesul recrutării sale s-a desfăşurat în condiţii absolut corespunzătoare", au notat ofiţerii într-un raport datat 27 mai 1974. Legătura cu Securitatea a încetat după ce actualul membru al CNA a renunţat la activitatea de instructor."

Vorbea de moralitatea balerinelor

Chiar dacă Duţu nu a avut angajament scris cu Securitatea, CNSAS arată că acesta ar fi semnat mai multe delaţiuni, în urma contactării de către securişti. Persoanele vizate erau artişti care plecau peste hotare. „Ca şef de secţie şi maestru coregraf, am cunoscut-o pe E.F. din anul 1971, când s-a angajat la Teatrul „Constantin Tănase".

Bună profesional, fizic plăcut, dar la capitolul moralitate are mari lipsuri... În anul 1979, cu ocazia unui turneu în RSF Iugoslavia, E.F a plecat, fapt care m-a determinat să fac o amplă informare pentru ARIA (Asociaţia Română de Impresariat Artistic - singurul organism prin care artiştii români puteau obţine contracte pentru a pleca în străinătate - n.r.) cu scopul de a fi înaintată organelor de Securitate.

Dar cu toate acestea, E.F. primeşte viză mai departe să plece în ţări arabe, unde ne face ţara de râs", se arată într-una dintre notele care ar fi fost semnate de actualul membru al CNA. Contactat telefonic, Duţu a declarat că el nu a semnat niciodată această declaraţie, persoana despre care ar fi vorba a recunoscut-o ca fiind Eugenia Flămând, cu familia căreia este şi în prezent în relaţii de prietenie.

Elementele corupte

„Odată ajunsă în Italia, a dansat la un bar rău famat şi a făcut consumaţie pentru a câştiga câţi mai mulţi bani, iar după 15 zile a venit un autoturism şi dusă a fost. Vă rog să ţineţi cont că eu am făcut o informare amplă despre E.F., am spus că la proxima plecare va rămâne. A stat aproape un an de zile la tovarăşul D. De la protocolul ARIA, sunt sigur că nu a citit-o nimeni. Am luat-o de la dânsul, am dat-o eu personal unui tovarăş lucrător al Securităţii statului. Cu toate că ARIA ştia comportarea ei, i-a dat drumul mai departe", ar fi continuat delaţiunea lui Duţu. „Elemente corupte, aflate în ţară, în loc când sunt depistate să se ia măsuri contra lor, sunt încurajate şi lăsate peste graniţă", se încheie declaraţia.




Integral pe Adevărul