Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Lideri de sindicat care au trădat cauza pe care o reprezentau şi au sărit în barca "inamicului" sunt mulţi. Cele mai cunoscute nume sunt Nicolae Bănicioiu, Miron Mitrea, Cătălin Croitoru. Din aceeaşi familie face parte şi liderul sindicatului de la Oltchim, Mihai Diculoiu.

Acest personaj şi membrii familiei lui au supt ani buni din sevele financiare ale combinatului adus la faliment. Astfel, Mihai Diculoiu, pe lângă funcţia de preşedinte al sindicatului liber din Oltchim, mai este şi fondator şi coacţionar în una dintre principalele companii căpuşă ale Oltchim, METCHIM SA. Nu doar liderul de sindicat deţine acţiuni la METCHIM SA, ci şi soţia sa, Valentina, dar şi ex-nora sa, Irina (care în 2012 şi-a reluat numele de fată - Celea Irina - după ce divorţat de Bogdan Diculoiu, fiul şefului de sindicat).

Mihai Diculoiu este considerat unul dintre oamenii de încredere ai fostului director al Oltchim, Constantin Roibu. Nu e de mirare că nora lui Diculoiu, Irina Celea, a fost pusă de Roibu în funcţia de director marketing la Divizia de Materiale de Construcţii a Oltchim. O dată cu demisia forţată a lui Roibu, a fost nevoită să plece şi fosta soţie a fiului sindicalistului şef de la Oltchim.

Despre Irina Celea, ştim din declaraţia de avere că în 2012 e şoferiţă de BMW, că în anii trecuţi a fost şoferiţă de Mercedes şi mai ştim că nora sindicalistului a fost prinsă de poliţie că a încălcat regulile de circulaţie pe şosele la volanul unei maşini de lux cu numărul simbolic VL-30-WIN. (n.r. în limba engleză „win" înseamnă „a învinge").

În timp ce muncitorii se zbat în nesiguranţa zilei de mâine, familia sindicalistului a beneficiat şi în alte moduri de pe urma combinatului de la Râmnicu-Vâlcea. Astfel, fiul lui Mihai Diculescu, Bogdan Diculescu, este, conform declaraţiei de avere a fostei soţii, angajat la Oltchim. De asemenea, şi soţia sindicalistului este tot angajată la Oltchim (altfel nu ar fi avut dreptul de a fi cofondator al firmei căpuşă METCHIM SA).

Contractele cu combinatul

METCHIM SA este una dintre companiile desprinse din Oltchim care au derulat cele mai mari contracte cu combinatul chimic, numai în 2008 acestea ridicându-se la 49 mil. lei, reprezentând la acel moment peste 90% din afacerile companiei, conform zf.ro. METCHIM SA s-a înfiinţat în 2005 prin externalizarea activităţilor mecanice din cadrul Oltchim şi, prin diverse inginerii, combinatul a ajuns să deţină numai o participaţie minoritară, de 25%, restul acţiunilor fiind controlate de mai multe persoane fizice apropiate de fostul director Constantin Roibu.

Metchim a obţinut în 2010 şi 2011 profituri care s-au ridicat la 2,1 milioane lei şi respectiv 144.000 de lei, la afaceri care s-au învârtit în jurul nivelului de 30 milioane lei.

În plus, sindicalistul Mihai Diculoiu, în paralel cu activitatea de sindicalist, a fost şi administrator al SINDCOM IMPEX SRL, firmă care s-a ocupat cu vânzarea de produse alimentare, băuturi şi tutun pe platforma Oltchim. De asemenea, Diculoiu a fost şi membru în consiliul de administraţie al PROTECTCHIM SA, altă firmă căpuşă a Oltchim, de unde sindicalistul a încasat venituri.L-am contactat pe Mihai Diculoiu, întrebându-l ce venituri are de pe urma activităţii ca lider de sindicat. Acesta ne-a precizat că nu încasează nici un ban de la combinat, ci doar din cotizaţiile muncitorilor, însă nu a vrut să precizeze dacă leafa lunară de sindicalist depăşeşte 10.000 RON. Răspunsul său a fost: „Asta nu vă spun. Organele de anchetă abilitate au acces la aceste date".

Fostă tehniciană de laborator la Oltchim, Valentina Diculoiu, soţia liderului de sindicat, a demolat o casă şi a ridicat în locul ei o vilă în Stolniceni, în apropiere de combinat. De asemenea cuplul de sindicalişti mai deţine un apartament în Râmnicu Vâlcea.

Mai precizăm că de-a lungul timpului, Mihai Diculoiu a deţinut şi funcţia de preşedinte al clubului de fotbal al Oltchim, aflat sub tutela sindicatului, iar fiul său, Bogdan Diculoiu, e citat în articolele de presă cu titulatura „director sportiv" al echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea şi conduce o maşină germană de lux. Tot mai mulţi angajaţi ai Oltchim îl contestă pe sindicalist, avându-i în frunte pe Corneliu Cernev, un lider răsărit din rândul muncitorilor în ultimele săptămâni.

Ieri, Mihai Diculoiu nu a fost prezent la Ministerul Economiei pentru discuţii cu reprezentanţii statului, fiind preferat liderul sindical informal Corneliu Cernev.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Petrolist.. Peste tot liderii de sindicat...si-au dat mana cu.......ciocoiul......Caz similar la fosta PETROMIDIA ......Liderul sindical TANCAU... si camarila.....au facut afaceri de milioane ..case lux vile masini...excursii.....cine se leaga de ei.....??? NIMENI.....ca si de asta ........

27 septembrie 2012 8:12

sindicacat diculoiu bravo,pun pariu ca totul ai facut legal dupa legile din rromanica

27 septembrie 2012 8:05

LUK sindicatele galbene sint in majoritatea companiilor. s-au creat si au fost sprijinite inclusiv de liderii confederatiilor sindicale,in goana lor dupa banii de cotizatii. conteaza "turma " si nu calitatea umana. vezi cazul solectron timisoara,unde conducerea a creat un al 2-lea sindicat,condus de un analfabet caruia i-au dat 60 de mil salariu si functie. este si vina angajatiilor ca se inscriu in astfel de sindicate pentru o plasa sau tichete cadou de 160 de lei/an,in schimb au pierdut mult mai mult. ne meritam soarta ca tara, nu stim sa ne alegem conducatorii !!!

27 septembrie 2012 7:28

vina lui basescu... bvasescu e de vinaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.el ne-a supt de 20 de ani..la referenduuuum......traiasca pontilik shi cu pulikaaaaaaaaaaaa

27 septembrie 2012 3:25

muncitor flamand dar firmele capusa a perosnalului ce lucreaza la comercial? ia vedeti va rog frumos ce firme au aceste persoane si vedeti ca la activitate este scris : comert cu produse chimice !!!!!!! si ei lucreaza saracii la departamentul coemrcial si au super case si super masini, mai de hai ca si acest sindicalist. vedeti si pe cei de la finaciar ce firme au si apoi mai vorbim... deci toti cei mari au capusat OLTCHIM, dar toti.... si noi acum trebuie sa le platim vacantele in Dubai, Arabia saudita, China, Cuba, Coreea de sud, Vietnam, Costa Rica, etc.......

26 septembrie 2012 23:10

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.