Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă pe blog, miercuri, într-un text pe tema deciziei pe care Curtea Constituţională o va lua în legătură cu referendumul de demitere a preşedintelui ales, că a condiţiona validarea consultării populare de jocul câtorva procente contravine Constituţiei, potrivit Mediafax.

"Şi totuşi , în condiţiile boicotului susţinătorilor domnului Băsescu ( în special al PD-L) - 8.455.336 de români au participat la vot şi o majoritate zdrobitoare s-a pronunţat pentru demiterea preşedintelui Băsescu. A nesocoti această realitate şi a condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente , generat de interese meschine ale celor care vor să ignore voinţa celor aproape 9 milioane de votanţi, a fi nedrept şi contrar spiritului democraţiei şi al Constituţiei", precizează Iliescu.

Fostul preşedinte admite că ideea stabilirii unui prag de validare a referendumului privind prezenţa obligatorie a 50% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale este corectă "în sine", având la bază asigurarea unei prezenţe indiscutabile a cetăţenilor la vot, dar subliniază că decizia boicotării, luată de Traian Băsescu şi susţinătorii săi, este "nedemnă", "nedemocratică", şi o "expresie a laşităţii şi a neîncrederii în opţiunea cetăţenilor".

Iliescu aduce în discuţie şi faptul că Traian Băsescu a fost votat, în 2009, de circa cinci milioane de cetaţeni, iar acum este dezavuat de aproximativ opt milioane de cetăţeni, care îi cer demisia.

"Cum poate fi nesocotită voinţa unei astfel de majorităţi? Niciodată şi niciunde nu este contrapusă valoarea voturilor exprimate ( a cetăţenilor conştienţi, responsabili, cu spirit civic, care îşi respectă obligaţiile de alegători) celor neexprimate şi, cu atât mai mult , în condiţiile unui boicot organizat!", subliniază fostul preşedinte al României.

Iliescu aduce în atenţia CC şi faptul că România operează cu date statistice depăşite şi apreciază drept "regretabil" faptul că, nici până astăzi nu s-au finalizat rezultatele celui mai recent recensământ.

Iliescu precizează că România nu mai are de mult 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, în condiţiile descreşterii demografice, şi menţionează că peste două milioane de români sunt plecaţi din ţară, temporar sau definitiv.

"După datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, numărul actual al cetăţenilor cu drept de vot este de 16.527.971. Aşa încât, cei 8.455.336 de români care s-au prezentat la vot în ziua de 29 iulie a.c. (după datele furnizate de Biroul Electoral Central), reprezintă cu mult mai mult de 50% din cetăţenii cu drept la vot! Cum ar putea fi ignorate aceste fapte?", mai arată Ion Iliescu.

El îşi încheie postarea, intitulată "Despre referendum şi validarea sa", apreciind că este de aşteptat, în mod firesc, ca decizia CR privind referendumul să se bazeze pe "pe aceste realităţi".

Integral pe România Liberă



Comentarii

cata Tipic romanesc si tipic pentru Iliescu. chiar daca avem legi clare, in loc sa aplice legea, cauta smecherii si subterfugii ca sa iasa altfel. La ce bun sa mai avem legi? Pai si mie daca mi se pare mai corect ca Iliescu e vinovat de crimele de la Revolutie si pentru Mineriade, ce mai conteaza legile si justitia si procesele? sa se duca la puscarie pentru ca asa mi se pare mie corect!

2 august 2012 9:40

Vasile Braileanu Ticalosule, adu-ti aminte cum ati luat puterea acum 2 luni. Ati obtinut "majoritatea" cu ajutorul navetistilor. Ca intotdeauna, politicienii sunt niste ticalosi, indiferent de partidul de unde vin, dar cei de "stanga" sunt cei mai rai. Cred ca a fost o mare surpriza pentru voi cand a cazut comunismul si o sa ne ia multa vreme sa scapam de "mostenirea" acestuia. Clasa politica este cea care impinge Romania in rapa.

2 august 2012 5:57

coco ba jigodie bolsevica..nici minerii nu va scapa de basescu!!! la azil cu tine ca nu te mai ajuta prostatu'restul faceti-va valizele c-o sa fiti colegi cu adisor a lu nastase in curind.

2 august 2012 1:26

popa shapka ha ha, artimetica lu nea nelu, dar tot le da cu virgula

2 august 2012 0:37

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.