Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Am crezut că introducerea monedei unice va consolida şi va apropia economiile europene. M-am înşelat. Dimpotrivă, divergenţele s-au accentuat în termeni de performanţe economice şi competitivitate. Marea problemă a Europei nu este atât criza din zona euro, cât subcompetitivitatea. Declaraţiile îi aparţin economistului Christian de Boissieu, şeful consilierilor economici de pe lângă Guvernul Franţei. Cum mintea setată pe cifre, economistul spulberă în două fraze tonele de cerneală aşternute pe hârtie despre "visul european" al politicienilor.

Să ne întoarcem în urmă nu cu mulţi ani, pentru a pătrunde raţionamentul lui Boissieu. Metoda clasică pe care şi Franţa o folosea în anii '80 pentru a-şi menţine competitivitatea faţă de Germania a fost devalorizarea francului în raport cu marca germană.

Moneda unică a blocat pentru statele membre această posibilitate. În lipsa ei, decalajele s-au adunat, iar cum euro era stabil şi dobânda bună, statele mai puţin competitive s-a îndatorat pentru a menţine iluzia bunăstării adusă de Uniunea Europeană şi de euro. Aceasta este premisa. Premisa celor care pun criza între paranteze. Pentru că, dacă ea se potriveşte Italiei care în 2007 avea o datorie publică de 103% din PIB, sau a Greciei (105% din PIB) nu se potriveşte Spaniei, cu o datorie publică de 36% din PIB în 2007 sau Irlandei, cu o datorie publică de 25%, în acelaşi an, dar care a crescut galopant la 96% din PIB în 2010. Care ar trebuie să fie concluzia? Că statele supraîndatorate trebuie să reducă cheltuielile tăind la sânge din bunăstarea cetăţenilor lor. Nu până aduc situaţia pe linia de plutire, ci pentru totdeauna, poate.
Cine ar trebuie să se îngrijească de toate astea? Păi statele puţin îndatorate (Germania are o datorie de 83% din PIB!) şi cu un nivel al competitivităţii crescut, în primul rând Germania. Nu direct, ci prin intermediul unor instituţii precum megaministerul european de finanţe. Au ele forţa să o facă? Păi iată că au. Ceea ce i s-a întâmplat Greciei în ultima săptămână nu este decât un exemplu. Grecia nu este, desigur, fără pată, nimeni nu i-a pus gâtul pe butuc, sigură şi l-a pus.



Integral pe Ziarul Financiar